INEDIT! Poetul Ioan ALEXANDRU în 2 epistole de tinerețe (comentate și editate de Maria & Grigore CROITORU (2)

         Încheiam scurtele consideraţii despre scrisoarea I cu un proverb românesc referitor la dragostea scurtă. Adăugăm la începutul acestor consideraţii încă două proverbe româneşti, care exprimă foarte bine frământările îndrăgostitului: Că iubirea e de pară, / Te arde şi te omoară  şi Rara întâlnire e mai cu iubire.

         Zicem îndrăgostitului doar, căci, se pare, draga lui „neînţeleasă” nu răspunde nu numai scrisorii anterioare, ci şi sentimentului năvalnic din sufletul său. Au trecut aproape două săptămâni de zile de la prima scrisoare (el vorbeşte de două scrisori!) şi „ochii tăi nu se învrednicesc a îngăima câteva realităţi pe hârtie în numele meu?” se întreabă tânărul îndrăgostit. În natură s-au produs atâtea schimbări (florile, zmeura, grâul, luna) în acest interval, numai ea nu dă niciun semn de schimbare. Încearcă să-i găsească o scuză ( „poşta este o instituţie coruptă”) şi o roagă să dea un semn de viaţă, adică să-i scrie despre ce vrea şi mai ales despre ce doreşte. Această dorinţă este repetată de câteva ori în cuprinsul scrisorii.

         Dar, iată integral scrisoarea celui care în acea perioadă făcea doar „divagaţii poetice”, neştiind nici el că va deveni un mare poet şi va închina iubirii cunoscutele Imne:

 

 23 VII 62

   „Draga mea neînţeleasă,

         La culme sunt indignat. De ce ochii tăi nu se învrednicesc a îngăima câteva realităţi pe hârtie în numele meu?

         Florile noastre desigur au fost cosite sau au îmbătrânit de-atâta soare, zmeuza voastră s-o fi terminat, grâul din grădină o fi copt, luna ce atunci (ce mult e de-atunci) era nouă acum e veche de tot, şi tu de câte ori nu ţi-ai cufundat braţele în apă rece pentru a începe o nouă zi? Te supără sinceritatea mea? Să nu fi primit cele două scrisori trimise de mâna mea? Atunci poşta e o instituţie totalmente coruptă.

         Scrie-mi măcar din politeţe dacă nu din alte pricini, sau pune-o pe Maria să-mi scrie că tu eşti bolnavă de o neînţeleasă subestimare sau cine ştie ce.

         Să zicem că poşta e o instituţie coruptă şi că tu nu eşti de vină.

         Eu sânt foarte sănătos. Lucrez cum poate niciodată în viaţa mea (pe plan intelectual) şi fie binecuvântată întâlnirea noastră. Nici nu-ţi poţi imagina cât m-am schimbat. Fireşte o schimbare interioară.

         Nu te mai înspăimânt (poate) cu pretinse divagaţii poetice. Încăodată, romantism e realitate înafară, şi eu sânt cu totul la obiect.

         Dumitru ( Mureşan, fratele Profirei şi al Mariei, viitorul poet, – n. m., Gr. M. C.) mi-a scris de la mare în înţelesul lui Hemingway „La mare”.

         Aici noaptea ascult muzică destul de bună şi nopţile în general sunt foarte plăcute.

         E luna stelelor multe şi a liniştii totale. Ziua e prea mult soare şi gălăgii sparte.

         Te rog să-mi mai trimiţi, dacă vrei, o poză. Tu ai ochi de „calmuc”, da?

         Scrie-mi despre tine, ce vrei tu şi mai ales ce doreşti tu.

         Am să te-nţeleg totalmente, fată neagră ce eşti!

         Surorile tale ce mai fac? Taicăl tău face cor şi mama de mâncare, da?

         Tu citeşti şi nu te gândeşti la mine deloc.

         Te sărut cu drag ca de atâtea ori de când nu te-am mai văzut.

         Te rog frumos scrie-mi, nu sânt răutăcios? Ce se desprinde din scrisorile mele?

         Sper să se reabiliteze instituţia poştă telegraf telefon radio.

                                                        Cu stimă totală

                                                                      Ion Al.

                         Adresa din nou:

                                                     Şandor Ion

                                                     Sat. Topa Mică nr. 30

                                                     Rn. Huedin

                                                     Reg. Cluj

                                                                 Au transcris cu fidelitate,

                                                                                 Maria şi Grigorie Croitoru, Aluniş

INEDIT! Poetul Ioan ALEXANDRU în 2 epistole de tinerețe (comentate și editate de Maria & Grigore CROITORU

Modeste întregiri la biografia lui Ioan Alexandru

         Ioan Alexandru, cunoscutul poet, publicist, eseist, traducător şi, după 1990, om politic, a trăit la începutul tinereţii o frumoasă poveste de dragoste, într-un sat românesc de pe Someş.

         În perioada studiilor din oraşul Cluj, între Ioan Alexandru, viitorul poet, autorul Imnelor (Imnele bucuriei – 1973, Imnele Transilvaniei – 1976, 1985, Imnele Moldovei – 1980, Imnele Ţării Româneşti – 1981, Imnele iubirii, 1983, Imnele Putnei – 1985, Imnele Maramureşului – 1988)  şi Dumitru Mureşan, tot viitor poet (vol. publicate: Nebuloasa crabului – 1968, Orologiul din oglinzi – 1975, Despre melancolie –1981, Lira meditativă – 1998), s-a înfiripat o prietenie trainică, care a durat până în anul 2000, când cel despre care vorbim a părăsit această lume. Prietenia lor l-a adus pe Ioan Alexandru în casa învăţătorilor Vasile şi Ecaterina Mureşan din satul Aluniş, un sat românesc vechi (atestat la anul 1246) de pe Someşul Mijlociu. Aici, avea să cunoască pe cele trei surori ale prietenului său: Profira, Olimpia şi Maria, care întruchipau, fără exagerare, frumuseţea şi gingăşia feminină.Vă spune cel ce le-a cunoscut în acea perioadă atât de bine, încât cea mai mică dintre aceste frumuseţi i-a devenit tovarăşă de viaţă.

         Ioan Alexandu avea atunci 21 de ani (n. 25 dec. 1941), iar fetele erau foarte apropiate ca vârstă. Era în iulie 1962: vară, soare, cald, Someş, apă, baie, nopti mirifice, plimbări nocturne, lună, licurici. La această vârstă şi în această ambianţă vine şi dragostea. Mai întâi, i-a prins licurici în păr Mariei, cea mai mică dintre surori, dar, în cele din urmă s-a decis să atace citadela care, cu siguranţă, îl atrăgea: fata cu ochi de calmuc, o frumuseţe ciudată şi o inteligenţă sclipitoare. Aceasta era Profira Mureşan, cea mai mare dintre surori.

         Cei doi au stat „faţă în faţă” şi şi-au spus numai ei ştiu ce cam o săptămână de zile, Ioan Alexandru fiind nevoit să plece, îndatoririle chemându-l. Au continuat comunicare prin scrisori, două dintre cele scrise de poet găsindu-le recent, din întâmplare. Se pare că fata n-a răspuns cum s-ar fi aşteptat tânărul îndrăgostit. Lăsăm la o parte speculaţiile şi transcriem prima scrisoare adresată Profirei Mureşan:

11 VII 62

                                                      „ Draga mea Profira,

         Sânt convins, draga mea, că tu ştii exact ce se întâmplă cu mine acum când îţi scriu, după cum ştiai când stăteam faţă în faţă (adesea vorbele, spusele tale inteligente erau total o prelungire a gândurilor mele).

         În scrisorile pe care voi continua să ţi le trimit, voi fi foarte sincer şi adevărat pentru că între noi nu trebuie să se strecoare o umbră de convenţionalism. De ce? Prieteniile trainice, numai astfel se pot consolida.

         Mă gândesc la tine, a nu ştiu câta oară. De-aici de departe te văd mai bine. Vrei să-ţi spui cum eşti? Ochii, şi iar ochii liniştiţi şi tulburători, buzele pe care poate am uitat un semn (pretext pentru a mă întoarce să-l iau îndărăt), mâinile, mersul, coama ta neagră; îmi ajungi până la gât.

         La cine te uiţi în lipsa mea? Eu mă uit în poză.

         Aseară am văzut un film prost, dar căruia i-am iertat toate neajunsurile nu ştiu de ce.

         La redacţie azi am fost foarte distrat şi acuma după masă îţi scriu, după un lung timp de gândire „raţională” cum spui tu.

         Cred că peste o săptămână plec acasă (oricum nu prea e clar deocamdată ce fac) aşa că dacă ai bunăvoinţă aştept prima, de la tine, scrisoare.

         Încă nu te-am destăinuit nimănui, deşi prietenii mei, au fost deja salutaţi (de mine).

         În astă seară mă voi duce „probabil” la un nou film cu siguranţă slăbuţ pentru că mai bune nu sânt.

         Vezi cum am scris? Pe jumătate pagina drept pe cealaltă înclinat. Sânt cam neglijent.Iartă-mă.

         În scurt timp ne vom revedea, deocamdată prin scrisori. Salutări alor tăi!

         Îţi scriu nişte ritmuri rimate. Ce-mi cam bat în auz de când ne-am despărţit:

                                                 Mi-e tâmpla încă fierbinte şi ochii

                                                 Încă-mi scânteie prelung în orbite

                                                 Şi faţa mi-e neagră de privirile tale

                                                 Şi mâinile tulburi, tâmpite.

                                         Cum să îţi spun? Tu eşti prima furtună

                                         Ca un trăznet ivită în sufletul meu

                                         Prin fiece umbră plăcută, pe stradă trecută

                                         Sufletul meu sincer te cheamă mereu.

         Îţi repet. Tu eşti o fată gravă. Celeia care eşti mă plec şi te sărut cu drag, draga mea mică de undeva dintre păduri.

         Astă seară dacă te vei uita la semilună cu siguranţă ai să mă vezi.

                                                 Adresa mea este:

Şandor Ion

sat Topa Mică Nr. 30

raion Huedin

reg. Cluj

Al tău prieten

 Ion Al.

         Îmi scrii, nu-i aşa? Poate vei spune „probabil”. 

          Au consemnat cu sinceritate şi fidelitate, conştienţi că „dragostea scurtă e cu suspin lung”,

         M.C. & G.C.

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (34)

Surioară bunî, Mariea,

Ci-au fost au fost, iaca, și n-am ce-i face… Dară să știi dumneata că eri, cam pe la nămiezi, mi-au căzut în spati, numai ce lasasem poteca, mai mult di-o gramadă di nogai, cu cușmele lor puțind de-ați mutare nasul. Iute m-au congiurat cu șpăngile lor covoiate pe dinafară, gata ba să mă scurteze de-un cap, ba să-mi reteadze cât ai gândi vreo mână de-aș fi umblat la fierul tăietoriu cu care umblu încins mai mult de-o formă. După ce m-au trântit de pe cal, răsturnându-mi toate ceala, au bagat di samă la cernelurile și peanele mele și s-au lasat și ei gios, de-ampregiur, vinind mai aproape și sufându-mi acru în față și în ciafă. Apoi a trebuit să li aștern un hrisov cu buchi de-ale noastre, ba cu cârmâdziu, ba cu de-a rădăcinii, și cu ciornâi, care i-au făcut de-au lăpădat de pe ei, unul ca altul, platoșele că cică să le scriu câte o buche, vai de felul lor. Ci daca i-am înscrisu un „az” primului derept pi pept, asupra inemei, au vrut și al doile, mai cătră umăr, la brațu dirept, iar un al triilea au pus degitu pă osu denafară la picior ci acolo au vrut să-i direg un „buche”. Care toate le-am făcut pi plac. Numai unul ce să ținea mai simeț ș-au luat el o pană și, scoțând din nadragii ceia flendurii spurcăciunea, ș-au pictat pi ea Domne păzește, ci-au știut el. Care toț a râs și s-a dat pi gios de-ai fi dzâs că amu îi ia Mehmet la dreapta lui. Ș-au dat mai mulț de ei și pi față cu cârmăziu. Dară m-a lăsat să mă duc și mi-a dat și felii de pastramă tari, di chiatră, ci-am zis că n-am ci face cu ia, dară tot n-au pradat-o în codru, ce și acmu e cu mini.

Vasâli

Published in: Fără categorie on 29 septembrie 2011 at 9:36 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,