CAFENEAUA CRITICĂ: Scurtă istorie instituţională (2008 – 2010, deocamdată)

Afiş Cafeneaua critică

Ajunsă la peste a 40-a ediţie, Cafeneaua critică iniţiată de poetul, criticul şi omul de televiziune care este – prin vocaţie – universitarul Ion Bogdan Lefter are deja în spate o istorie. Ea este un proiect de dezbateri culturale iniţiat în prima parte a anilor 1990 de către Lefter la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. Seria a 2-a a a fost inaugurată în noiembrie 2008, la noul club TSC de la Casa studenţilor din Bucureşti. De la ediţia a 6-a, s-a desfăşurat la Club A. Seria a 3-a este găzduită de Club Control. La Cafeneaua critică sunt invitate personalităţi artistice şi se dezbat evenimente culturale şi teme fierbinţi ale actualităţii. Ideea ca atare putea fi întâlnită şi ca titlu al unei cărţi de Luca Piţu, La cafeneaua hermeneutică. Fireşte, ideea de a folosi cafeneaua ca spaţiu pentru schimbul de idei vine din secolul lui Voltaire şi a rămas până astăzi asociată cu un anume spirit burghez, deschis la înnoiri, specific Europei. De aceea, de mai mulţi ani, Centrul Cultural Francez organizează – la Cluj, de pildă – o manifestare cu locaţii diverse, în localuri publice care servesc cafea, frecventate intens de studenţi – Primăvara cafenelelor, propunând, la rându-i, o agendă de discuţii incitantă.

În felul ei, însă, Cafeneaua critică asumă şi continuă continuă – într-un spirit mai larg cultural şi civic – discuţiile de relevanţă actuală în peisajul creativităţii româneşti întâmpinate critic, „pe viu”, pe care, în ultimul deceniu de dictatură comunistă în România, îl întruchipau, la Bucureşti, Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu, Cenaclul Universitas al lui Mircea Martin, Cenaclul Junimea al lui Ovid S. Crohmălniceanu, iar în provincie, Cenaclul Echinox şi Cenaclul Napoca Universitară (la Cluj), cercurile informale de discuţii din preajma revistelor Opinia studenţească şi Dialog (la Iaşi), Cenaclul Pavel Dan, Cenaclul H. G. Wells şi Cenaclul Helion (la Timişoara). Mai recent, cu doar câţiva ani în urmă, Cenaclul Orfeu al Uniunii Scriitorilor a fost animat cu maximă implicare personală şi cu devotament de criticul Marin Mincu, în acelaşi spirit al dezbaterilor fertile. Toate acestea însă au avut în vedere mai ales, când nu exclusiv, autori, texte şi teme literare, în timp ce Cafeneaua critică preferă să alăture scriitorilor oameni de teatru,  oameni de ştiinţă etc.

Invitaţii ediţiilor 2008-2011 ale Cafenelei critice: Nicolae Manolescu, G. Dimisianu, Costi Rogozanu (prima ediţie), Vladimir Epstein, Romelo Pervolovici, Oana Boca, Vasile Ernu, Bogdan-Alexandru Stănescu (ediţia a 2-a), Şerban Foarţă (ediţia a 3-a), Adrian Iorgulescu şi Virgil-Ştefan Niţulescu (ediţia a 4-a), Augustin Buzura (ediţia a 5-a), Solomon Marcus (ediţia a 6-a), Alice Georgescu, Marius Stănescu, Coca Bloos, Diana Cavaliotti, Ioana Anastasia Anton, Sorin Dobrin (din echipa spectacolului Hamlet de la Teatrul Metropolis) (ediţia a 7-a), Sorin şi Nicu Ilfoveanu (ediţia a 8-a), Cătălina Buzoianu, Rodica Negrea, Mihai Dinvale, Papil Panduru, Petre Moraru, Ion Lupu, Irina Rădulescu, Alin Mihalache, Ştefan Lupu (din echipele spectacolelor Furtuna după William Shakespeare de la Teatrul Mic şi Ioana şi focul după Matei Vişniec de la Teatrul de Comedie) (ediţia a 9-a), Ioana Nicolaie şi Cecilia Ştefănescu (ediţia a 10-a), Marlena Braester, Cosana Nicolae, Bogdan Ghiu, Nicolae Tzone (ediţia a 11-a), Nora Iuga (ediţia a 12-a), regizorul Alexandru Dabija, actorii Mihai Calotă, Ana Ciontea, Ioan Coman, Ioan Andrei Ionescu, Vlad Ivanov, Florentina Năstase, Răzvan Oprea, Ada Simionică, scenografii Cosmin Ardeleanu şi Laura Paraschiv şi Lucian Sabados, directorul Teatrului „Toma Caragiu” din Ploieşti (ediţia a 13-a), Alexandru Solomon (ediţia a 14-a), Matei Vişniec, Serge Basso şi echipa de actori româno-luxembourghezo-franco-finlandeză a spectacolului Mansardă la Paris de Radu Afrim, după un text de Matei Vişniec (ediţia a 15-a), Marius Oprea (ediţia a 16-a), Gabriel Andreescu (ediţia a 17-a), Ruxandra Garofeanu, Liliana Corobca, Vladimir Bulat, Vasile Ernu, Igor Mocanu (ediţia a 18-a), Adriana Grand, Virginia Mirea, Florin Dobrovici, George Costin şi Andreea Samson (din echipa spectacolului Cîntăreaţa cheală & Lecţia de la Teatrul de Comedie) (ediţia a 19-a),  Monica Spiridon, Costi Rogozanu, Nicolae Marinescu, Xenia Karo, Luminiţa Corneanu (despre Adrian Marino) (ediţia a 20-a), Mihaela Miroiu, Otilia Dragomir, Sofia Văcărescu, Laura Grünberg, Ana Bulai, Daniela Palade Teodorescu (co-autoare ale volumului Naşterea. Istorii trăite, 2010) şi Olivia Niţiş, Karin Cervenka, Liliana Popescu, Marilena Preda Sânc, Doris Mayer, Simona Vilău (organizatoare şi autoare ale expoziţiei româno-austriece Idila/Idyll, 2010) (ediţia a 21-a), Mihai Oroveanu, Şerban Sturdza, Virgil Scripcariu (ediţia a 22-a), Ioan Groşan, Constantin Stan, Cristian Teodorescu (ediţia a 23-a), Mircea Martin (ediţia a 24-a), Mircea Cărtărescu (ediţia a 25-a), Magda Cârneci, Cătălin Davidescu, Tudor Octavian, Pavel Şuşară, Cristian-Robert Velescu, Ioana Vlasiu, Ruxandra Garofeanu (ediţia a 26-a, la Centenarul naşterii lui Ion Ţuculescu), George Mihăiţă, Corina Constantinescu, Ileana Lucaciu, Sanda Manu, Victor Ioan Frunză, Ludmila Patlanjoglu, Cornelia Maria Savu (ediţia a 27-a, bilanţ festCO 2010), Constantin Chiriac, Lavinia Alexe, Adrian Tibu, Ludmila Patlanjoglu, Mircea Ghiţulescu (ediţia a 28-a, bilanţ al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2010), Principele Radu al României (ediţia a 29-a), Romelo Pervolovici, Mica Gherghescu, Adrian Guţă, Teodor Graur, Nicu Ilfoveanu, organizatori şi participanţi la Bienala Tinerilor Artişti de la Bucureşti (ediţia a 30-a), Livius Ciocârlie (ediţia a 31-a), David Esrig (ediţia a 32-a), Cristina Modreanu, Aura Corbeanu, Maria Morar, Bogdan Georgescu, Ludmila Patlanjoglu, Anca Eugenia Rotescu, Mihaela Michailov, David Schwartz, organizatori şi participanţi la Festivalul Naţional de Teatru 2010 (ediţia a 33-a), Norman Manea (ediţia a 34-a), Dinu Flămând (ediţia a 35-a), Florin Manolescu (ediţia a 36-a), Ciprian Ciuclea, Olivia Niţiş, Andreea Micu (staff IEEB4), Marilena Preda-Sânc, Valeriu Şchiau, Mihai Zgondoiu (expozanţi IEEB4), Magda Cârneci, Liliana Barborică (eseiste, critici de artă) (ediţia a 37-a), Ion Mureşan, Gavril Ţărmure, Luigi Bambulea (ediţia a 38-a), Petru Lucaci şi Magda Cârneci, Cătălin Davidescu, Diana Dochia, Teodor Graur, Adriana Oprea şi Aurel Vlad (despre relansarea revistei Arta) (ediţia a 39-a), Constantin Abăluţă, Constantin Stan, Florin Toma, Daniela Zeca, Cosmin Ciotloş (ediţia a 40-a), Octavian Soviany şi Sorin Gherguţ (ediţia a 41-a), Mircea Anghelescu (ediţia a 42-a), Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, Ioana Barbu, George Costin, Alexandru Ion, Sorin Miron, Octav Ştefan (echipa spectacolului Furtuna, produs de Centrul Cultural „Nicolae Bălceascu” din Bucureşti) şi Cătălina Buzoianu, Ileana Lucaciu, Ludmila Patlanjoglu, Crenguţa Manea, Nicolae Prelipceanu, Mircea M. Ionescu, George Volceanov (ediţia a 43-a).

Spiritul rector al Cafenelei critice este şi continuă să fie acelaşi Ion Bogdan Lefter, iniţiatorul şi conducătorul revistei A(l)titudini, dovedind un spirit constructor şi o tenacitate apreciabile, cu bune rezultate în coagularea unei atmosfere propice analizelor de pe poziţiile unui liberalism flexibil şi neîngrădit.

ÎN EXCLUSIVITATE! ANDREI ŞERBAN despre conferinţa de la Harvard Club

– Stimate domnule regizor Andrei Şerban, despre ce anume veţi vorbi la Harvard Club, în cadrul Harvardwood Seminar Series?

– De obicei în astfel de ocazii nu prepar nimic, aştept să simt atmosfera sălii şi propun o temă care provoacă interes: ori dacă teatrul a reuşit vreodată să schimbe lumea (vorba lui Brook: NU!), ori dacă Shakespeare poate fi jucat ca o experienţă pur spirituală (?), ori nu spun nimic şi astept întrebările, la care de obicei răspund în calupuri: trei întrebări şi le amestec, în aşa fel, că nimeni nu mai înţelege nimic.

Oricum, mă bucur că veţi pune pe blog anunţul, şi poate că voi vedea în sală câţiva dintre cititorii Dvs.

– Mult succes, vă ţinem pumnii şi vă rămânem alături!

ANDREI ŞERBAN regizor-actor

Andrei Şerban intervenind pe scenă la repetiţia generală cu PURIFICARE de Sarah Kane

Cluj, Teatrul Naţional Lucian Blaga

actorii: Cristian Grosu, Andreea Bibiri şi Silvius Iorga

august 2008

fotografie de Amalia Lumei

ANDREI ŞERBAN montând „Purificare” de Sarah Kane la Cluj

Repetiţie clujeană cu

PURIFICARE de Sarah Kane

Cluj, Teatrul Naţional Lucian Blaga

august 2006

fotografie de Amalia Lumei

ANDREI ŞERBAN la Harvardwood Seminar

În cadrul seriei de conferinţe Harvardwood Seminar, regizorul de renume internaţional Andrei Şerban, de la NYC – New York Columbia University – a fost invitat să susţină o lectură publică vineri 12 martie 2010 la 18.30 ora locală.

Locaţia unde va avea loc conferinţa este The National Arts Club, 15 Gramercy Park South, New York, NY 10003. Pot participa nu doar membrii clubului, ci şi oricine doreşte să nu rateze evenimentul, cu condiţia să se înregistreze în avans, conform anunţului alăturat (accesează link-ul).

În ce priveşte ţinuta solicitată, sunt admise persoanele de sex masculin care poartă sacou, nu neapărat şi cravată, doamnele şi domnişoarele abordând un stil vestimentar adecvat.

Dress Code is „business casual”–jackets (but not ties) required for men; no denim, sneakers, etc.

Andrei Şerban va vorbi şi va răspunde la întrebări pe teme de teatru, operă lirică, educaţie şi chestiuni legate de oamenii de teatru.

Clujul are, în această stagiune, şansa de a vedea jucate la teatrele sale mai multe piese montate de Andrei Şerban. Purificare de Sarah Kane, Don Juan în Soho de Patrick Marbel şi Rock and roll de Tom Stoppard la Teatrul Naţional Lucian Blaga (director general criticul literar, dramatic şi eseistul Ion Vartic, regizor artistic Mihai Măniuţiu) şi Unchiul Vanea de A.P. Cehov şi Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman la Teatrul Maghiar de Stat (director general regizorul Tompa Gabor, spectacole în limba maghiară cu subtitrare în română). O adevărată microstagiune permanentă cu montări de Andrei Şerban şi, probabil, cea mai subliniată prezenţă clujeană a acestui maestru al regiei la Cluj-Napoca.

Detalii  despre apropiatul eveniment la http://www.harvardwood.org/event/hssnyMar12

1. Quaestio pentru ALEXANDRU PECICAN

– Ce înseamnă pentru tine filmul ca producţie personală? Este un experiment, o însumare de testări în materie de limbaje artistice sincretice? O defulare?

– Domnule profesor… ne cunoaştem de aproximativ…  un număr de ani… îmi amintesc pasiunea noastră comună pentru film, faptul că fugeam de la şcoală ca să prindem marile pelicule de artă pe la cinematografe… că plăteam un bilet, dimineaţa, şi stăteam pînă noaptea cînd se încheia ziua de lucru, ascunşi printre scaune, să nu ne găsească femeile de serviciu şi plasatoarele. Reuşeam aşa să vedem un fim de zeci de ori…pînă îl ştiam pe de rost… Apoi am dat în neştire examene pe la IATC, să mă fac regizor… Sigur că nu am reuşit, pe vremea lui Ceaşcă… Se intra cu pile mari de tot, pe bază de dosare… Erau 2 -3 locuri pe an şi 1500 de candidaţi din toată ţara… care făceau figuraţie pentru cei 2 sau 3 “aleşi” ai regimului…

Am reuşit după Revoluţie să urmez cursurile Facultăţii de Teatru la Cluj… Nu mai intru în amănunte… Am făcut tot acest demers, această introducere pentru a mărturisi că, pentru mine, filmul şi teatrul înseamnă sânge şi oxigen, adică Viaţă… E viaţa mea!

Ce înseamnă filmul ca producţie personală? Păi este un miracol!!! Dacă pe vremea cînd eram la Cineclubul Atelier 16… Kinemaeikon, la Arad (cine mai ştie acuma de vremurile acelea de glorie?), îmi vindeam discurile cu Pink Floyd ca să cumpăr peliculă ORWO de 16 mm şi filmam pe un aparat ce se trăgea cu cheiţa… ca la 1900!!!… Aveam de developat zile şi nopţi… etc… Şi apoi montam la un „pupitru” sau „masă de montaj”, de ne săreau capacele… Iar muzica o făceam singuri, la un pian vechi şi dezacordat, la care cîntase şi Liszt, în peregrinările sale prin Arad…

Ei bine, acuma am studioul meu de filme… În dormitor… Am un computer ca vai de el, primit de la verişoara mea Puşic, din Deutschland, acum 5-6 ani, şi lucrez la el… Filmez cu o cameră video pentru excursii, împrumutată de la un prieten… E un aparat din cele mai ieftine posibil, dar asta am, cu asta lucrez…

Am în echipă un operator extraordinar, un talent înnăscut şi cu un simţ al imaginii desăvîrşit: Gabriel Fazekas, din Timişoara… Lucrăm aproape totul la el, pe computerele lui, care nu sunt deloc noi… El e şi specialist în IT… Muzica o face, de cele mai multe ori, o artistă “bună la toate” (designer grafic, fotograf, regizor, pictor etc.), Andrada Damianovskaia… Folosim surse libere pe care le găsim pe net, mai ales în Linux…

Bun, acuma astea ar fi problemele tehnice…e foarte greu cu actorii fiindcă nu avem fonduri şi putem lucra doar cu voluntari… Actorul de azi nu mai are timp pentru voluntariat, pentru făcut de artă pe gratis… Şi îl înţeleg foarte bine!!! Aşa că ne gasim greu actorii potriviţi… Ce înseamnă să faci film pe computer? Ziceam că e o imensă aventură, este o şansă pe care „timpurile noi” ne-o dau ăstora micuţi… si necăjiţi… Toată lumea ştie ce greu fac filme pînă şi piloşii de la Bucureşti… Sunt azi mari regizori români care s-au apucat de scris romane, că de film… E un adevărat katharsis… o mare eliberare…

Cînd am făcut primul meu film, pe peliculă, la Kinemaeikon… Şi cînd l-am proiectat… Am plîns, de unul singur, privind la umbrele de pe ecran… Urlam şi plîngeam… Era incredibil… O lume pe care eu o inventasem, o creasem, şi pe care o puneam să dănţuie… Cum Ielele dansează în pădure, de Sînziene… Acuma, după atîţia şi atîţia ani, cînd fac film, pe computer, trec prin aceeaşi bucurie… E ca şi cînd ţi s-ar naşte un copil odată cu fiecare film pe care îl faci!!! E o problemă personală, intimă, ca atunci cînd scrii un roman… şi intri în „relaţie” cu personajele… Începi să le iubeşti, să respiri o dată cu ele, să suferi cu ele, să speri… Cred că “asta” e artistul… Sau aşa se întîmplă cu mine, trebuie să te dedublezi… să ieşi din tine… să fii acolo…

Un mare scriitor contemporan, român, spunea că romancierul este un om bolnav… El nu e ca şi ceilalţi… El nu suportă Realitatea aşa cum e ea, şi din aceasta cauză… simte un imbold irezistibil de a “recrea lumea”… Da, are dreptate… şi eu sunt deja „lovit”… Nu pot intra într-un teatru să mă uit la un spectacol, fiindcă simt un avînt de a urca pe scenă, de a „pălmui” actorii, de a schimba totul pe „scîndură”… Vreau să îi conduc eu… Să le arăt cum se bea ceaiul sau votka… Să dau eu semnalul cînd să cînte şi cum să manînce sau să plîngă la buza fosei…

E o deformaţie profesională? Nu ştiu. Poate… Cînd fac film, intru într-o „zonă”, e precum cea din „Călăuza”… Aud voci, văd lumini, ştiu automat ce trebuie să facă personajul principal… Eu nu am decît să ascult „Daimonul”… El face totul… Mă şi simt vinovat… Am meru impresia că sunt la clasă, cu Doamna Profesoară Mona Chirilă, care îmi dă peste degete şi îmi face ea spectacolul: cap coadă!… Am acelaşi sentiment… de parcă altcineva îmi regizează filmele…

Un mare poet din Evul Mediu persan a fost întrebat, o dată, ce este Poetul/ sau cine este el?… Şi răspunsul a fost: (reproduc din memorie, aproximativ…) „… Poetul este o fereastră prin care trece Lumina! Poetul nu este Poezia (… şi nici nu o „secretă” el ca pe un produs de sinteză… îmi permit să completez eu…). „- … Atunci care este meritul Poetului?… Ce pune de la sine?” „- Poetul trebuie să şlefuiască cît mai bine fereastra… Să cureţe sticla prin care trece Lumina… Acesta este meritul şi datoria Poetului…”

Eu mi-am însuşit acest Credo… acest manifest filosofic şi artistic… În Evul Mediu, artiştii care construiau Catedrale nu se semnau… Eventual puneau o literă, un semn, iar pictorii de biserici nici măcar atît… Ştiau că arta vine de la Dumnezeu… E talantul pe care îl primeşti sau nu! Iar ei sunt nişte executanţi ce au nevoie de ajutor!!! În permanenţă… De aceea se rugau, posteau şi intrau în „legătură” cu îngerii… Şi eu trebuie să intru în legătură cu îngerii, să îi rog să joace în filmele mele… Să îndrume actorul pe calea „muncii cu sine însuşi”… Să călăuzească lumina care va impresiona pelicula sau banda video… etc…

Pentru mine, Teatrul şi Filmul, împreună şi fiecare separat, înseamnă o Cale spirituală… un mod de viaţă, dincolo de scenă sau studio… Înseamnă acel „Teatru laborator” în care regizorul şi actorul caută împreuna “Esenţa”… Unificarea… etc…

Cînd am filmul gata făcut, mă uit la el în neştire, pînă devine o incantaţie de semne şi lumini… El mă va duce mai departe … în cercetarea mea… Filmul făcut şi distribuit celorlalţi este o împărtăşanie… din darurile primite de mine… dau şi altora… Lărgesc familia celor care se bucură…

Ar fi enorm de povestit pe această temă… sau scris cărţi întregi… mari regizori povestind despre cum fac ei fim… E o nebunie, în sensul revelaţiei, al bucuriei de a descoperi tainele unei arte, a Artei… Sacrificiu şi multă răbdare! Este, de fapt, o Alchimie… În Alchimie sunt procese care se petrec în timp, şi aceste transformări se întorc peste tine, iar la urmă… la urmă de tot… tu eşti produsul final… Aici e marele secret… Filmul, teatrul, romanul, scrisul în general… pictura, muzica, toate celelalte arte, te şlefuiesc pe tine ca artist, te „mîntuiesc”, îţi transformă sufletul în Piatra filosofală… Cînd Iisus se schimbă la faţă, pe muntele Tabor… asta ne spune nouă, păcătoşilor: care e calea şi cum putem să o găsim spre a păşi către o alchimie divină ce preschimbă trupul de pamînt în Slavă… în LUMINĂ TABORICĂ!