DIN NOU DESPRE CONCURSUL MANAGERIAL PENTRU REVISTA TRIBUNA

După articolul devastator al președintelui Uniunii Scriitorilor la adresa noii direcții a revistei clujene de cultură TRIBUNA, dl. Mircea ARMAN reacționează prin intermediul unui interviu acordat lui Ion SPÂNU și publicat în COTIDIANUL.

http://www.cotidianul.ro/mircea-arman-in-filosofie-nicolae-manolescu-este-necalificat-206459/

În cuprinsul respectivului interviu – a cărui calitate mă voi feri să o calific, lăsându-i pe cititorii Cotidianului și pe prietenii acestui blog să o facă – , noul manager al TRIBUNEI se referă și la prestația mea din cadrul concursului pentru ocuparea locului de manager al numitei reviste, expunând opinii întemeiate, din câte spune chiar domnia sa, pe relatări ale unui terț, membru al comisiei de concurs. Conform acestuia, proiectul pe care l-am prezentat în concurs ar fi existat (o reparație față de bizara informație pe care dl. Uioreanu, președintele Consiliului Județean Cluj, i-ar fi livrat-o dlui Nicolae Manolescu, părând în mod bizar că nu știe că însăși participarea la respectivul concurs era condiționată de existența unui asemenea proiect), numai că ar fi fost lipsit de… partea sa bugetară, economică.
Iată de ce nu este deloc bine să te referi la un subiect pe care nu îl cunoști cu acuratețe. Proiectul nu avea cum se dispensa de o astfel de abordare, care a fost alcătuită în chiar redacția publicației TRIBUNA, pentru care caietul de obiective prevedea expres posibilitatea unei astfel de cooperări.
Ceea ce nu știe cu precizie Mircea Arman este că răspunsul la contestația înaintată de mine în urma deciziei comisiei a fost semnat de însuși dl. Horia Uioreanu, împreună cu juristul CJ, ceea ce încălca, oricum, prevederile stabile transparent și public. Conform acestora, de eventualele contestații trebuia să se ocupe o comisie numită anume, comisia de contestații. Dornic, probabil, de o respingere definitivă a punctelor de vedere înscrise în contestație, dl. Horia Uioreanu nu a mai socotit important să respecte ceea ce însuși domnia sa hotărâse, așa încât s-a dispensat de această formalitate.
Respectivul răspuns, care pretexta o insuficientă detaliere a aspectelor economice ale chestiunii, eluda scorțos substanța obiecțiilor aduse de subsemnatul, în favoarea exprimării unei nemulțumiri cu privire la completarea anexelor la proiect. Or, este limpede din însăși denumirea lor, anexele rămân auxiliare la proiect și nu exprimă substanța acestuia. În caz că anexele erau indispensabile, obligatorii este de neînțeles de ce nu s-a precizat acest lucru în mod neechivoc cu prilejul stabilirii condițiilor de prezentare a proiectelor înscrise în concurs.
Oricum, tratarea revistei TRIBUNA ca instituție economic profitabilă arată în ce eroare se află organele de decizie atunci când vine vorba despre instituțiile culturale, văzând în acestea echivalentul unor unități de producție, probabil. Chiar și așa, în criza pe care o traversăm, este ridicol să dorești ca revista de cultură TRIBUNA să producă profituri mai mult decât ești capabil să obții, ca factor decizional cu autoritate, din partea unei majorități a intreprinderilor productive asupra cărora ai o anume jurisdicție.
Neînțelegerea se vădește a fi crasă. Principiul câștigării concursului apare, și el, într-o lumină nouă, după aceste precizări. Procedura lasă și ea loc întrebărilor, căci Clujul nu este o satrapie unde satrapul poate înlocui legitim, prin propria persoană și încruntare, o comisie legal numită care nu este convocată pentru a se achita de sarcină.

Anunțuri
Published in: on 12 Februarie 2013 at 9:08 am  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Lansarea proiectului FENOMENUL PITEȘTI

 În ziua de luni 28 februarie 2011

la Cluj-Napoca,

în sala Ioan Mușlea

de la Biblioteca Centrală Universitară

se vor lansa

volumul Pitești. Cronica unei sinucideri asistate

filmul Demascarea

și situl internet www.fenomenulpitesti.ro

Sunt invitați să vorbească: scriitoarea Ruxandra Cesereanu, istoricul Ovidiu Pecican, istoricul Virgiliu Țârău, regizorul de film Nicolae Mărgineanu și istoricul Alin Mureșan

Intrarea este gratuită!

2. LEGEA FUNERIU ŞI CRITICA LIBERALĂ

CONTESTAREA Legii Educaţiei de pe poziţii liberale este un fapt care, în sine, ar trebui să atragă atenţia celor care iubesc democraţia. Democraţia s-a născut, în timpurile moderne, în legătură cu o viziune liberală care presupunea afirmarea şi apărarea unor valori fără care, astăzi, ne pare greu să vorbim despre democraţie. Libertatea cuvântului şi abolirea cenzurii, dreptul la iniţiativă individuală sunt printre preceptele liberale care articulează nu doar un cadru al evoluţiilor democrate din politică şi societate, ci şi orizontul de aşteptare practic, neteoretic, al unei majorităţi de cetăţeni ai Europei şi Statelor Unite. De la aceste realităţi psihologice nu face excepţie nici România, chiar dacă destui oameni născuţi şi crescuţi aici nu au un bagaj de cunoştinţe teoretice care să le permită să formuleze explicit şi clar aceste expectanţe. Dar nu carenţele în materie de discurs sunt ilustrative pentru ceea ce spun, ci realităţile constatabile nemijlocit. Foamea manifestă a românilor pentru exercitarea dreptului de a călători, prezenţa substanţială la vot a românilor în decursul ultimilor douăzeci de ani, punerea fără ezitare în practică a dreptului la o viaţă mai bună prin căutarea de slujbe pe toate pieţele competitive ale lumii sunt câteva argumente cuantificabile în cifre şi procente. Acestea dau o imagine suficient de precisă şi de pregnantă asupra năzuinţei de realizare personală, exprimată tocmai în punerea în joc a drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului, statuate în documente precum istorica Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată de revoluţionarii francezi ai anului 1789.

Unul dintre drepturile asupra căruia nu se stăruie, în general, destul rămâne însă acela la educaţie şi cultură neîngrădită. În calitatea lor de garanţi de principiu ai respectării năzuinţei fiinţei umane la împlinire spirituală şi avans în cunoaştere, ca şi al perfecţionării viziunii despre lume şi viaţă ori la nivelul fiecărei profesii, cele două drepturi amintite sunt cruciale. Neglijarea, tratarea necorespunzătoare sau sabotarea lor sunt atentate grave la însăşi condiţia umană, indiferent dinspre ce forţe politice şi sociale s-ar produce indiferenţa, tratarea superficială sau căutarea voluntară de efecte obstrucţionante şi contraproductive.

Din nefericire, la mai vechile neglijenţe, incongruenţe, ezitări şi ambiguităţi ale actelor fundamentale în materie de educaţie din România celor două decenii din urmă, se adaugă, în aceste zile, noul proiect de reformă elaborat de actualul guvern al României. Criticile curg gârlă la adresa lui din diverse direcţii: ONG-uri, presă şi partidele de opoziţie. Chiar şi din rândul UDMR, partenerul PDL la guvernare, s-au auzit formulându-se rezerve la adresa proiectului. Dar cel mai radical document de dezavuare a iniţiativei prin care ministeriatul la Educaţie al domnului Funeriu va rămâne în istoria românească a acestor ani l-a produs PNL. În formulările acestuia, proiectul de îmbunătăţire a învăţământului româneasc pe care îl sprijină guvernul Boc IV „rămâne sub nivelul nevoilor României şi în discordanţă cu practica europeană şi va aduce daune elevilor, studenţilor, dascălilor şi familiilor de cetăţeni români“. Liberalii nu recunosc acestui proiect relevanţa nici în raport cu orizontul de aşteptare al românilor, nici cu exigenţa compatibilizării dintre România şi UE. Cu alte cuvinte, adoptarea unei legi precum cea a Educaţiei în termenii propuşi de guvernanţi, fie şi viabilă în formă, ar fi lovită de nulitate, de facto, încă din chiar momentul publicării în Monitorul Oficial.

În practicile politice româneşti curente, un asemenea ton ferm este o premieră. În general, discursul documentelor de linie este mai moderat şi mai concesiv. Lucrul a şi fost remarcat de unele voci din presă, care s-au grăbit să constate că replierea pe poziţii atât de critice ar putea avea efecte contrare celor dorite, împiedicând dialogul la masa tratativelor între susţinătorii şi contestatarii Legii Funeriu. Cu toate acestea, dezvoltările argumentate ale criticii liberalilor, în chiar cuprinsul aceluiaşi document, sunt convingătoare şi întemeiate. În asemenea condiţii, fermitatea abordării critice nu putea fi evitată, orice laxitate în domeniu însemnând, pur şi simplu, concesie şi consimţire la o linie de conduită greşită în reformarea învăţământului nostru.

Deocamdată, perspectivele rămân sumbre, iar problemele educaţiei, dreptului la studiu şi la cunoaştere – intră aici şi domeniul cercetării ştiinţifice – par să se înmulţească, nu să scadă.