EXECUTIV, PARLAMENT ȘI JUSTIȚIE: Care pe care?

Instituțiile statului își continuă războiul. După lupta dintre Parlament și Președinte (capul executivului), a venit rândul unui nou atac asupra Justiției din partea Președintelui. Pentru interesul său în înțelegerea modului de a reacționa al magistraților, redau mai jos – preluându-l de pe situl oficial al instituției – comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii din 4 noiembrie 2011, prin care se precizează că , „în cazul derulării unor achiziţii publice, instanţa se referă la posibilele neconcordanţe, incorectitudini, pe parcursul derulării achiziţiei, care privesc autoritatea ce derulează procedura de achiziţie”, că „este inoportun şi periculos a acuza justiţia de insuccesul unei achiziţii publice şi că este necesară efectuarea unor analize a faptelor alegate”, că „mare parte din … arierate provine din anii 2001, 2003 până în 2008, iar vina existenţei acestor arierate nu e neapărat a sistemului judiciar”.

Totodată, CSM observă că „ unui număr de peste 100.000 de cadre didactice şi angajaţi din sistemul de educaţie i s-a acordat o mărire salarială de 50% în toamna anului 2008, în urma unui vot unanim al Parlamentului României”, și că „Curtea Constituţională a precizat în două rânduri (subl. O.P.) că această lege este constituţională”. Cum „toate aceste persoane şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă în mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României”, vina nepunerii deciziei în aplicare aparține Parlamentului care „ nu a indicat sursa financiară din care ar trebui plătite sumele de bani”, cerându-se – inoportun – magistraților să stabilească acest lucru.

Criza economică, presiunile externe asupra mediilor politice și, nu în ultimul rând, nemulțumirile populației din România în fața vicisitudinilor cu care se confruntă curent au adus în prim-plan o nouă criză constituțională în care cele trei puteri din stat, legislativul, executivul și puterea judiciară ăși pasează mingea și se acuză reciproc, recurgând inclusiv la amenințări, mai mult sau mai puțin directe. Pentru ilustrarea acesei ultime aserțiuni, trimit la articolul http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10607884-asociatia-magistratilor-judecatorii-romaniei-nu-accepta-nici-tonul-nici-mesajul-dictatorial-presedintelui-tarii.htm

 

4 noiembrie 2011

COMUNICAT

Cu privire la declaraţiile publice ale domnului Traian Băsescu, preşedintele României,

cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei 

din 3 noiembrie 2011

CSM, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei (art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată), a luat act de considerentele expuse de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu în cadrul reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei (Comisia MCV) desfăşurată în data de 3 noiembrie 2011 la sediul Ministerului Justiţiei.

Este esenţial ca astfel de atenţionări, venite dela Preşedintele României, să fie analizate cu calm şi echilibru, fără a naşte emoţii suplimentare nici la nivel interinstituţional, nici în rândul opiniei publice.

În acelaşi timp, CSM priveşte cu multă seriozitate aceste atenţionări, exprimându-şi, în acelaşi timp, rezerve cu privire la amplitudinea şi corectitudinea de fond a acestor atenţionări.

De aceea, CSM, a trimis astăzi o solicitare Administraţiei Prezidenţiale pentru a obţine detalii în legătură cu scrisoarea Comisiei Europene referitoare la achiziţia publică la care a făcut referire Preşedintele României cu ocazia mai sus-amintită. Precizăm că, în cazul derulării unor achiziţii publice, instanţa se referă la posibilele neconcordanţe, incorectitudini, pe parcursul derulării achiziţiei, care privesc autoritatea ce derulează procedura de achiziţie.

În acest moment, CSM consideră că este inoportun şi periculos a acuza justiţia de insuccesul unei achiziţii publice şi că este necesară efectuarea unor analize a faptelor alegate.

În altă ordine de idei, CSM este conştient de dificultatea prin care trece România azi, inclusiv din perspectiva achitării arieratelor datorate de stat cu titlu de restanţe date prin hotărâri judecătoreşti.

Pentru a restabili adevărul trebuie spus că mare parte din aceste arierate provine din anii 2001, 2003 până în 2008, iar vina existenţei acestor arierate nu e neapărat a sistemului judiciar. De exemplu, unui număr de peste 100.000 de cadre didactice şi angajaţi din sistemul de educaţie i s-a acordat o mărire salarială de 50% în toamna anului 2008, în urma unui vot unanim al Parlamentului României. Mai mult, Curtea Constituţională a precizat în două rânduri că această lege este constituţională.

Prin urmare, toate aceste persoane şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă în mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Or, Parlamentul, spre exemplu, nu a indicat sursa financiară din care ar trebui plătite sumele de bani, dar s-a cerut ca acest lucru să fie făcut de instanţe.

În ce priveşte dosarele amânate nejustificat, aşa cum s-a făcut atenţionarea publică, CSM reaminteşte că a declanşat un control al tuturor dosarelor vechi aflate pe rolul instanţelor – peste 4600 de dosare cu vechime de peste 5 ani – urmând ca acest control, pe care Inspecţia Judiciară îl efectuează în aceste zile, să identifice cauzele care au condus la aceste perioade lungi până la soluţionarea dosarelor.

CSM, în calitate de garant al independeţei justiţiei, îşi manifestă preocuparea pentru eficientizarea justiţiei şi cere responsabilitate tuturor actorilor de pe scena publică.  

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

4. Quaestio pentru ION BARBU

– Caricatura este o vocaţie care insolitează şi însingurează sau răspunsul la o presiune şi o urgenţă a mediului ambiant?

– Singura definiţie a caricaturii ca modus vivendi pe care o recunosc, şi asta pentru că a fost scrisă doar pentru mine, este aceea dată de Radu Cosaşu: caricatura este acea formulă inteligentă care îţi spune, fără să te bată la cap, să ai curaj în fiecare zi!

Sigur, ea îţi mai dă, daca ajungi să crezi în ea, sentimentul că eşti cel chemat să îndrepte lumea. Tot ea te face să crezi că între tine şi Biserică poţi pune semnul egal atâta timp cât scopul vostru e oarecum comun – aducerea omului pe calea cea dreaptă. Atâta doar, că mijloacele diferă.

Fericiţi cei ce plâng, nu sunt cu nimic mai prejos decât fericiţii care râd.

În fond, Împărăţia e una, iar concitadinul meu I.D. Sîrbu, întrebat dacă în rai se râde, răspundea că: „Pe dracu’!”.

Observaţi cum rolul caricaturii dispare în sferele de sus. Adicătelea nu râdem DE, ci PE!

De altfel, cercetatorii engleji au descoperit CĂ CU cât îndrepţi satira la nivelele superioare, cu atât efectele ei binefăcătoare riscă să se piardă.

Iar despre efectele secundare de insolitare şi însingurare, ce pot să zic decât AŞA E!

După 40 de ani de ”meserie” (asta nu înseamnă că sunt bătrân, ci mai degrabă precoc), trăgând linie provizorie şi adunând, pot da un rezultat parţial şi exact ca un exit poll: sunt singur şi departe geografic de toţi subiecţii mei.

Nu mă plângeşi şi uitaţi-vă şi la partea plină, de sus, a paharului: oricât de lungă ar fi mâna politicianului, nu poate să (mă) ajungă până la Petrila.

– Ce face caricatura cu persoana autorului ei: o subţiază sau o îngroaşă întru spirit şi fizic?

 – Noroc că am recitit întrebarea a doua oară! Era să mă arunc cu capul şi cu gura înainte şi să spun ce face caricatura cu destinatarul ei!

Acum că-i vorba de o introspecţie, şi nu de-o inspecţie, pot să vorbesc mai la obiect, mai ca Flaubert despre Emma.

Dacă după vreo 14 000 desene publicate am rămas tot la circa 80 de kile, înseamnă că Madam Caricatura a reuşit să mă stoarcă zi de zi, ceas de ceas, şi în proporţie de masă, aici în sensul de greutate.

Privitor la spirit, aicea problema e mult, mult mai groasă!

România copilăriei mele a murit de mult. Tot ce-am învăţat în clasele I-IV, cum că avem, „Da, mai avem!”, munţi, păduri, ape, petrol, cărbune, grâu, oi, boi, oboi, s-a furat demult. România a ajuns, în sfârşit, tzara caricaturii, iar eu nu pot să zic decât că-i pohta ce-am pohtit!

Iar voi, orbilor, bucuraţi-vă că-n tzara asta Sartre e împărat.

Sau, pentru vorbitorii de limbă natală şi mortală, Băse preşedinte!

– A trăi în România înseamnă o somaţie de a deveni caricaturist?

– Sigur! E uşor să fii caricaturist în România, mai ales când tot guvernul, parlamentul şi preşedintele lucrează pentru tine. Dar dacă ei lucrează, de ce mama dracului, impozitele îţi vin ţie să le plăteşti?

Desigur, dacă prezinţi oarece înclinaţii masochiste, dacă îţi place să mai dai un cap în gură şi un picior între picioare, daca limba ţi-e încărcată de o spută groasă, dacă fierea-ţi funcţionează la parametrii maximi, atunci da, bingo!, ţi-a pus Dumnezeu mâna în capul tău de caricaturist şi trage de părul tău din toate poziţiile.

Pentru că toate aceste zbateri, ici sus enumerate, nu echivalează cu profitul unei intreprinderi de pupat în cur.

Cetitoriule de poveşti şi de bloage, pusu-ţi-ai matale întrebarea de ce odată cu a-bolirea Monarhiei a dispărut şi acea intreprindere sănătoasă a Clownului pendinte de tron?

Ai văzut în vreo republică un individ pe statul de plată al Preşedinţiei care să-l ia în tărbacă, să i-o spună la obrazul gros, să-i dea una peste ceafă cu aceleaşi caracteristici Întâiului Tătuc?

Eu, cu toată vederea mea slabă, nu am văzut încă şi cred că de vină nu-s dioptriile mele.

Dar Omul (am scris cu O mare pentru că vorbesc de mine), cât e Om (bis repetitia placent!) învaţă.

Aşa că, necrezând să-nvăţ a shoma vreodată, proaspăt scos din câmpia (pârloaga, N.B.) muncii, am hotărât să-i scriu Marinarului de Marinar, oferindu-mi serviciile în a-i fi Gazeta sa de perete, rubrica sa zilnică de AŞA NU!.

Ceream doar răsplata unui salariu de director al Fondului Proprietăţii Intelectuale. N-am primit niciun răspuns, dar mă aştept, când va veni de va veni, la unul de tipul maestrului Bour de la Steaua care, la întrebările celor doritori a publica în revistă dacă le-a citit producţiile, răspundea: „Bă, eu încă nu l-am terminat pe Balzac şi vrei să-ncep cu tine?”.

Cu singura substituţie valabilă în acest caz: Cărtărescu ia locul Balzacului.