Poezie: Codrina BRAN: SEPTEMBRIE

 

Când se întâmplă nici nu ştiu

În ani bisecţi sau chiar mai rar

Când o materie ciudată

Mă înfăşoară în lungi fuioare aurii

Materie, lumină sau căldură?

O văd cu porii şi cu ochii secreţi din viscere

Atunci mă transform în aceeaşi plămadă

Cu frunzele şi cerul măturat cu târnul de praful norilor

Cu poamele roşcate legănate-n ram

Ce-au aşteptat sub ploi şi sub lumină,

În nopţi prea lungi de primăvară

În tensiunile amiezilor de vară explodată

Până s-a concentrat în guşa lor aurie

Întreaga dulceaţă a soarelui

Atunci albastrul lui septembrie devine

Curat şi patetic ca un jurământ pe un peron de gară

Albastrul ultim la limita durerii cu fericirea

Albastrul fericirii de nesuportat

Atunci acolo sus îngerii păşesc în vârful picioarelor

Cu grijă sa nu spargă albastrul de Murano.

PASTEL

E o-nsetare sumbră

Cresc toate în penumbră

 

Perdele diafane

Ascund scene mundane

 

Răcoarea e fierbinte

Sunt toate ca-nainte

Merg toate înainte

O AVENTURĂ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe tărâmul livid și uscat

Eram eu și încă-un bărbat

Acoperiți amândoi de sudoare

Lumina soarelui era mare

Vipia se-ntinsese în grabă

Și-acum ataca inima mea slabă

Celălalt lupta și el cum putea

Simțind că golul și-n el creștea

Eram tăcuți amândoi

Și-n zare dospeau plantații de foi

Acoperite cu un scris oarecare

Opera aceea creștea fără-ncetare

M-aș fi aplecat după o piatră

Dar mă temeam, așa, dintr-o dată

Să nu mi se usuce cerneala toată

Veneau ideile una după alta

Celălalt își ascuțea deja unealta

Pregătit să le-mpungă. Doar eu eram gata.

Poezie: Codrina BRAN: O ALTĂ REALITATE

            Oraşul vostru cu asfaltul călcat cândva de poeţi

            Oraşul vostru cu străzi purtând nume de poeţi

            Oraşul vostru cu eroi turnaţi în bronz

            Şi măgulitoare rămăşiţe de imperii apuse

            Îl salut.

            Am revenit după ani şi am făcut şi eu numărătoarea

            Şi vă cer iertare că vă ciobesc uşor idolul

            Oraşul vostru iubit dacă este sincer îşi va da la iveală

            Părţile întunecate, istoria ascunsă pentru că

            Până ce ochii cu memorie nu se vor fi închis

            Aceştia vor vedea cu încăpăţânare

            O altă realitate

            Zgâriată definitiv pe retină

            Înfiptă în carne

            Un fel de via crucis

            Aceşti martori ce stau la răscruce

            Muţi şi orbi, cerşetori de timp

            Încă n-au murit

            Dar nu mai au mult

            Ei încă văd o altă realitate.

            În oraşul vostru, blând învelit în parfumul de tei

            De fapt înfloririle anilor scurşi

            Au mai bandajat vechile dureri

            Au pus o surdină vechilor amintiri

            În oraşul vostru mai trec fantomele maşinilor negre

            În amintirile cerşetorilor de timp sunt beciuri cu gratii

            Sunt ziduri în dosul cărora nişte oameni au aruncat altor oameni

            De la înălţimea unui podium nu foarte înalt

            Sute de ani de închisoare şi condamnări la moarte.

            i-am cunoscut pe acei oameni

            sub forma unor bătrânei cumsecade

            care creşteau de acum porumbei

            şi care azi îşi dorm somnul de veci

            cinstiţi cu braţe de flori şi lumânări aprinse

            iar victimele lor sub un deal anonim fără cruce.

            Oraş al meu de acum

            Cu blânda lumină a după-amiezilor  de vară

            Te  curăţă timpul

            Te  iartă uitarea.

Poezie: Codrina BRAN: ŞIRURI DE PRIMĂVARĂ

            Mă mutasem în toamnă

            De astă toamnă

            Şi dintr-o dată…privighetorile!

 

            Broasca în ţest,

            Bat:

            E cineva înăuntru?

 

            Livezi cu mirese de pruni

            Călătorind

            Prin aprilie.

 

            Abur verde

            Învelind mesteceni

            Aprilie

 

            Măr japonez

            Flacără

            La fereastra deschisă

 

            Ningea, ningea neîndurat

            În aprilie

            Ningea şi-n gândul meu

            Uitat aşa în uşă

            Peste drum

            Pudic un măr

            Învelit în mirarea roz-albă

            Uitase de ce

Poezie: Mariana CODRUȚ: numai

Excelenta poetă ieșeană Mariana CODRUȚ este pentru întâia oară oaspete pe acest blog. Îi urez bun venit și zări senine! (O.P.)

numai

din colţul meu

ca un uter care mă respinge

numai moartea mi se pare

demnă de polemică.

 

 desenul Solitudine îi aparține autoarei

Lansare de carte: Ion MUREȘAN & Alexandru VLAD la Cluj

 Book Corner Librarium

 organizează o dublă lansare de carte:

  Alexandru VLAD: Ploile amare (roman)

 Ion MUREȘAN: Cartea alcool (poezie)

  marți 13 decembrie 2011, orele 18

 pe str. Eroilor nr. 15, în Cluj,

 avându-i ca invitați pe: Ion POP, Victor CUBLEȘAN, Alex GOLDIȘ și Ștefan MANASIA

Eveniment de excepție cu doi dintre cei mai importanți autori români actuali!

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (39)

Hrisov rupt pe la jumătate din arhiva Turanu. Textul pare un fragment epistolar în versuri, probabil din prima jumătate a sec. al XVII-lea, paternitatea revenindu-i lui Vasile sân Timofte din Cricalău, cămărașul de-al treilea, prezent și în alte documente din același pachet. Adresanta este sora acestuia, Maria, soția logofătului Ilie,  fiica fostului mare vornic Jurașcu. Mostră de improvizație poetică, îmbogățind cazuistica literaturii române în versuri din epoca modernă timpurie, care demonstrează că acest gen nu a fost cultivat doar de rapsozi orali anonimi, la o margine a spectrului, și de reprezentanți ai înaltei elite dinainte de  Miron Costin și Dosoftei, ci și la nivelurile de jos ale nobilimii (O.P.)

Una de la Vasâlie, frate bun, cătră Măriuca logofeteasa, soru-mea,

Frundză vérde, de pân codru,

Unde io m-am întâmplat,

Și leși cu tatari să bat,

Ca să pună domn Muldovii,

Dară nime n-ar istovi

Să slujască pe cel ce-i

Domnul nostru cu temei,

Domnul nostru

I domn mare,

De nimeni frică n-are

Nice pic de tulburare

De e ploaie ori e soare,

Că și io m-am întâmplat

Când pin codru-a săcerat

Hâda cea ce coasa-ascute

Tăind capetile multe

Fost-am și la o bataie

De-a curs sângele șiroaie

Ș-am scapat cum am scapat

De Măria Ta n-am uitat

De aici din poieniță

Îți trimet aici jelbiță

Să mă erți de ț-am greșit

Că sunt tare ostenit

Vinișoru s-au gatat

Leahu iar e mort de bat

Turcul zace mort sub peri

Tătarii-s precum muieri

Ce-a pierdut ce-avea mai sfânt

Ci-acmu mușcă den pământ

Poezie: Lucian POP: Demod

 

Vânturile verii

ca nişte zmei creştinaţi, paşnici

se jucau asemenea copiilor

ce umflă la capetele paielor

baloane de săpun,

dar zmeii, în jurul tău, tată

ne măreau curtea

în care am crescut,

curtea noastră ajungea

cât un teren de fotbal

şi casa noastră se vedea

numai cât un timbru ce stăriua

pe malul unei lumini curgătoare.

Te îmbrăţişam, ne despărţeam, urcam în maşină,

toate uşile casei rămâneau deschise

porţile curţii, grădinii,

iar deasupra ta

cum ne făceai semne de bun rămas,

vedeam nu un cer albastru.

Uliţa noastră

mai importantă decât Calea Lactee,

bolovanul rotund din dreptul porţii lui Ita,

punctul de sprijin

iată-l Arhimede, în Panticeu.

În lipsa ta

casa fără cifru,

ne-am urcat în maşină,

iar când de pe uliţă

am cotit-o pe şosea,

numai ce, am auzit Singurătatea

strigând după noi:

 – Nu mă lăsaţi aici,

peste ani voi mirosi a şoareci,

Umedă, visând un foc

mai tare decât

focul milenar de lemne,

Un foc de benzină,

Necurajoşilor cu două sate.

Unul dintre ele,

ţinut în buzunare

ca o frunză uscată.

 

Poezie: Diana CORCAN: aici la marginea patriei în care plouă

Diana CORCAN așteaptă în acest moment apariția celui de-al patrulea volum de versuri, cu bucuria și calmul celor care au trecut de pragurile începuturilor, ajungând în posesia confirmărilor vocației lor poetice. Sunt bucuros că m-a onorat cu un poem inedit, trimițându-l tocmai din Brăila cu ajutorul porumbelului poștaș electronic. Lectură plăcută” (O.P.)

 

 

 

 

 

 

stau şi mă gândesc ce-aş putea să fac eu aici pe o bancă

dacă tot am rămas cu toate picăturile rupte pe mine – să ţip?

e totuşi anotimpul ploios şi se lasă întotdeauna tonul mai jos când

ajungi să umbli cu ploaia pe tine şi mersul ţi-l schimbi

– începi să te acomodezi cu ce ai

stau să mă gândesc ce-aş putea să fac eu mâncată de vărsat

de apă pe această bancă mâncată şi ea – îi lipsesc trei coaste de lemn

şi un braţ – de un animal obosit care şi-a dorit poate un minut

de căldură să simtă între dinţi

sau poate a ţinut să audă lemnul cum zbiară atunci când îl rupi

– e ca şi cum ţi-ai trosni tot scheletul deodată şi te simţi mult

mai bine!

sau nu ştia nici el ce să facă sau poate altceva n-a găsit

trăiesc totuşi într-un oraş primitiv la marginea ţării în care plouă

non stop şi din care cine a avut curaj a fugit

– văd urmele în noroi care se duc spre şosea (şi nu mai văd un drum înapoi)

au rămas reţinute fotografiile lor în mişcare când au făcut primul pas

pentru ziarul local – se păstrează consemnate cumva la decese toate

figurile care nu se întorc

aici în patria în care plouă pe feţe

nu se uită nu se abandonează nimic – e un scriitor treaz

care notează tot ce se întâmplă într-o zi de o sută de ani – scrie cărţi

şi le pune cu cotorul în jos pentru că oricum

nu se citeşte doar se spune încontinuu

ceva fără rost.