Ar fi câteva comentarii cu privire la postările pe care le-am citat, și nu întârzii să le fac. Mai întâi, aș spune că prezentare generalului Constantin Sănătescu așa cum o schițează Theophyle merită atenție. Militarul de carieră este menționat ca fiind cel care a pus capăt pogromului de la Iași pe când era comandant al Corpului 8 armată. Ajuns comandant militar al Bucureștiului, el a îndeplinit această funcție și în timpul tentativei de confiscare a puterii politice integrale de către legionari (în ianuarie 1941), contribuind, așadar, la oprirea și tranșarea începutului de război civil din țară prin situarea de partea lui Ion Antonescu. Iată prezentarea lui Sănătescu pe situl Ed. Humanitas, care i-a publicat și jurnalul: „Constantin, fiul cel mare al generalului Gheorghe Sănătescu, se naște în 1885 la Craiova. Urmează Școala Militară la București, absolvind-o în 1907. În 1910 devine instructor, cu gradul de locotenent, la Școala de Cavalerie din Târgoviște. Excelent călăreț, participă la numeroase concursuri hipice militare sau, ca jocheu, în curse civile. În 1913 ia parte la campania din Bulgaria. Avansat căpitan, este mutat în 1915 la un regiment din Tulcea, iar în timpul primului război mondial luptă – în linia întâi – în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, Moldova; în ianuarie 1918 trece Nistrul, în fruntea escadronului pe care-l comanda, la Tighina. După război se stabilește la București, unde urmează cursurile Școlii Superioare de război. Rămâne, dupa absolvire, la Marele Stat Major – secția Operații; devenise între timp colonel. În 1928 este numit atașat militar la legația română din Londra. Rechemat în 1930 în țară de Regele Carol al II-lea, primește comanda Regimentului de Escortă Regală. În 1935, înaintat general de brigadă, este numit comandant al Brigăzii 3 Cavalerie din Cernăuți. În 1937 va deveni subșef al Marelui Stat Major. În ianuarie 1941, în calitate de comandant militar al Capitalei, generalul Sănătescu lichidează complet, în numai patru zile, rebeliunea legionară. Împreună cu alte câteva formațiuni militare, Corpul 4 armată de sub comanda sa intră primul în Odessa, la 16 octombrie 1941. Ajunge – în a doua campanie din Rusia –, cu același corp de armată, până la cotul Donului, în octombrie 1942; peste trei săptămâni va asista neputincios la victoria armatei ruse (încercase, fără succes, într-un raport înaintat superiorilor săi, să preîntâmpine dezastrul). Supraveghează retragerea trupelor române din Crimeea. În martie 1943 e rechemat de pe front, spre a fi numit șef al Casei Militare Regale. În primăvara lui 1944 devine mareșal al Palatului. Are un rol hotărâtor în pregătirea armistițiului cu puterile aliate și a atacului de la 23 august 1944; a fost de altfel singurul martor al întrevederii din 23 august de la Palat dintre Regele Mihai, Mareșalul Antonescu și Mihai Antonescu. Este numit, imediat după actul de la 23 august, prim-ministru; organizează apărarea Capitalei împotriva nemților, iar ulterior întoarcerea armelor și campania spre vest; la sfârșitul lui 1944 este numit a doua oară prim-ministru (prima guvernare durase șase săptămâni) și înaintat la gradul de general de armată; demisionează din funcția de prim-ministru, devenind, în 1945, șeful Marelui Stat Major, apoi inspector general de armată. E unul din martorii lucizi ai procesului de sovietizare treptată a României din perioada 1945–1947; prin funcțiile îndeplinite, avusese acces la date pe care mulți dintre oamenii politici le ignorau. Moare în noiembrie 1947. E ultimul general înmormântat cu toate onorurile cuvenite gradului său”.
Nu intenționez o analiză a personajului Sănătescu, dar din prezentarea aceasta – mai puțin selectivă decât a lui Theophyle – pare să rezulte că Sănătescu nu și-a afirmat democratismul într-o manieră vizibilă vreodată, rezumându-se să își îndeplinească misiunea în linia unei stabiliri sau păstrări a ordinii publice (în timpul pogromului și al confruntării din ianuarie 1941). Că a fost sau nu în dezacord cu Ion Antonescu este de discutat, de vreme ce evoluția carierei lui în timpul campaniei din Răsărit este indubitabilă. Dintre militarii armatei noastre Sănătescu a pătruns primul, în fruntea trupelor române, în Odessa, unde s-a consumat episodul represiunii știute la actul detonării comandamentului trupelor române din oraș, puse la cale de partizanii bolșevici.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa
Cu toate acestea, numele generalului nu este menționat în legătură cu execuțiile din oraș, declanșate în 22 octombrie 1941. Oricum, până în 1944, el a mers, din punct de vedere formal, alături de Mareșal, ceea ce poate fi înțeles și ca o constrângere datorată asumării misiunii de militar responsabil, dar și ca un partizanat și o agreare a politicii ambigue a momentului (război de reîntregire, dar și asociere la aventurismul expansionist al lui Hitler).
Oricum, în lumina acestor fapte, opunerea fermă a conduitei generalului Sănătescu celei socotite ezitante a regelui Mihai I trebuie moderată, iar scenariile simplificatoare se cuvin privite cu precauție.
Sigla Amedeo este creația lui Alexandru Pecican
Ovidiupecican's Blog 