Cărțile mele (32): ROMÂNIA INTERBELICĂ. ISTORIE ȘI ISTORIOGRAFIE

 ROMÂNIA INTERBELICĂ. ISTORIE ȘI ISTORIOGRAFIE

volum colectiv de studii istorice

coordonator: Ovidiu Pecican

Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2010

coperta: Alexandru Pecican

 

 

CUPRINS

Prefaţă

Cătălina Mihalache, O lecţie de istorie în perioada interbelică: 1 decembrie 1918

Amalia Lumei, Masculinitate interbelică. Aproximări preliminare şi fragmentare

Lucian Nastasă, Universitarii literari” – fiinţe sentimentale

Andi Mihalache, Metaforă şi monumentalitate în proza de călătorie a lui Nicolae Iorga

Sergiu Gherghina, Mihail Chiru, Cât de departe era România interbelică de democraţie? Un exemplu de manipulare a procedurilor electorale

Mihai Chioveanu, Istoricii şi politica în România interbelică

Tudor Sălăgean, Cultură, politică şi francmasonerie în România interbelică. Istoria francmasoneriei româneşti în viziunea filologului ieşean Giorge Pascu (1936)

Mirela Ioana Lazăr, Aspecte ale fascismului românesc şi spaniol. Două portrete în oglindă: Zelea Codreanu şi Primo de Rivera

Amalia Lumei, “Năismul” lui Nae Ionescu: ortodoxism răsăritean şi seducţie occidentală

Ovidiu Pecican, Fantasme cruciate. Izvoare medievale occidentale ale legionarismului

Raluca Rus, Moshe Carmilly-Weinberger şi „drumul vieţii”

Mariano Martín Rodríguez, Istoria ficţională faţă în faţă cu absurdul istoriei: Trifoiul cu patru foi (1934), de Eugene Ionesco, în contextul său

Anca Stângaciu, Contribuţia capitalului italian în economia românească interbelică văzută din perspectiva istoriografiei române şi italiene

Ovidiu Pecican, Identitate şi strategii: istorici transilvăneni interbelici (1918 – 1945)

Gabriel Moisa, Repere privind istoriogafia bihoreană în perioada interbelică şi în anii celui de-al doilea război mondial

Andreea Mârza, Iacob Mârza, Istorie şi naţiune la Zenovie Pâclişanu (1886-1957): a treia etapă a discursului (deceniile 5-6)

Victor Neumann, Istoriografia română şi reforma curriculei universitare

SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND LEGEA EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Destinatar:

Preşedintele României,

Guvernul României,

Parlamentul României

Scrisoare deschisă adresată

Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României,

Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,

Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,

Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,

Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,

Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,

Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viaţa politică. În orice societate modernă nivelul democraţiei este strâns legat de cel al educaţiei. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.

Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educaţie şi cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială şi utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al şcolii sau universităţii. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuieşte vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.

În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.

Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.

Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.

Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.

În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia şi democraţia din universităţile româneşti, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal şi îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democraţia internă a Universităţii este subminată printr-un gest politic grăbit.

Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învăţământului european. Proiectul anulează conţinutul autonomiei şi deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înfiinţa şi desfiinţa discreţionar programe de studii şi de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universităţi în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile româneşti riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală.

Considerăm că ideea Universităţii prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoaşterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producţie a unor competenţe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale şi capacităţii critice.

În toate societăţile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva şi a transmite cunoaşterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt trataţi ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi şi de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominaţia unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni.

Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului.

Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Ionela Băluţă (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti),

Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti),

Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti),

Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Laurenţiu Vlad (Univ. Bucureşti),

Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti),

Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti),

Lucia Vodă (Univ. Bucureşti),

Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)