Se zice că lui Vlad Ţepeş, în ultimii ani de captivitate în Ungaria, i s-a îngăduit să părăsească Vișegradul şi să locuiască într-o casă din Buda, fiind deseori invitat la palatul regelui Matiaș Corvin.
Nimeni nu putea şti exact cum de a reuşit vlahul să-i recâştige acestuia încrederea. Unii credeau că datorită căsătoriei cu sora regelui, alţii, din contră, ziceau că din cauză că Vlad a trecut la catolicism şi, desigur, în acest fel le-a câştigat nobililor catolici simpatia.
În realitate el a rămas mereu acelaşi,Vlad Ţepeş, om hotărât şi tenace, pentru care scopul scuză mijloacele.
Într-o zi, la una dintre petrecerile date la palat, un nobil povestea că l-a prins pe fiul său de mai multe ori minţind.
– Ce pedeapsă credeţi că merită să-i dau ca să-l dezvăţ de acest obicei, cu atât mai mult cu cât am încercat fel şi fel de metode şi n-am reuşit? -, îi întrebă nobilul Kovacs pe cei cu care savura o cupă de vin din viile de la Tokay.
– Să-i dai vreo două peste spate, să nu le uite prea repede – îndrăzni un magnat mai vârstnic să se pronunțe.
– O minciună e totuşi o minciună, nu-i chiar aşa de grav -, interveni alt nobil.
Regele Matiaș, observând privirea încruntată a lui Vlad, îl întrebă:
– Domnia ta ce pedeapsă i-ai da fiului tău dacă ar face la fel?
– Una mai uşoară ,- răspunse acesta.
Mirat regele îl întrebă:
– Şi care ar fi aceea?
– I-aş tăia capul!
– Pentru atâta lucru?
– Cine minte va ajunge și să fure, să înşele, să trădeze şi să omoare. Ca să nu spun că trădarea însăşi e o crimă. Dacă mi-ar fi supus, l-aş trage în ţeapă.
Nemulţumit, nobilul Kovacs spuse revoltat:
– Asta-i prea de tot!
– Atunci lasă-l să-și facă de cap şi s-ar putea să îți taie el capul.
– E o pedeapsă prea sălbatecă -, se indignară şi alţii.
– Dar sigură! Altă dată nu va mai avea ocazia să mintă şi să fure, că, de altfel, nu minciuna, ci furtul îl supăra cel mai tare pe nobilul domn Kovacs. Nu-i aşa că am dreptate? -, râse Vlad împreună cu alți câţiva, care au luat spusele lui drept o glumă. Numai că Vlad nu ştia să glumească.
În altă zi a plecat la vânătoare în alaiul regelui şi Vlad. După o vreme, când a venit sorocul, servitorii au început să pregătească prânzul. Nobilii se veseleau bând câte-un vin şi vorbeau ba de una, ba de alta, ca între bărbaţi. Probabil încă supărat pe Dracula, nobilul Kovacs îi întrebă cu dispreţ:
– Ce mâncări obişnuieşte să pregătească un popor atât de sălbatec cum sunt românii?
– Mâncările noastre nu sunt atât de rafinate ca la curtea regelui Matias, dar vă asigur că sunt gustoase. Vreţi să vă convingeţi? -, îi întrebă Vlad cu privirea lui de foc.
– Vrem, sigur că vrem -, răspunseră alţii în locul nobilului Kovacs.
Vlad alese vreo 10 fazani dintre cei mai frumoşi. Puse să li se scoată maţele, îi spălă în interior, ca apoi să adauge usturoi, ceapă, slănină, un măr, prune uscate din belşug, sare şi puţin vin. Apoi făcu o groapă.
– La voi păsările se mănâncă cu penele?! -, întrebă Kovacs răutăcios observând că Vlad nu a făcut nimic pentru a despuia păsările de penaj, iar ceilaţi râseră înveseliţi.
– Încă nu sunt gata -, îi răspunse Vlad, lucrând de zor.
Peste pământul scos puse puţină apă şi îl frământă bine, până deveni ca o pastă. Acoperi apoi fazanii cu un stat destul de gros de pământ păstos.
– Groaznic! Ce-o mai fi şi asta!? -, se întrebară câţiva dintre cei de față, făcând grimase de scârbă.
Vlad nu le răspunse, ci aşeză toţi fazanii împachetaţi în nămol unii lângă alţii. Pregăti lemne pe care le aşeză peste păsări, după care puse să se aprindă focul.
– Au nevoie de două ceasuri bune pentru ca totul să fie gata -, îi anunţă Vlad pe cei ce-l priveau curioși şi râdeau pe sub mustaţă.
… Când veni vremea ca lemnele să devină jar, Vlad luă câte un fazan şi, lovind lutul uscat cu mânerul jungherului, îl sparse ca un ol de pământ, făcându-l să cadă împreună cu penele desprinse. Apoi aşeză pe o tipsie toţi fazanii care, pe lângă că erau bine prăjiți, erau şi zemoşi. Merele şi prunele uscate le-a aranjat ca garnitură la carne.
Deşi la început fiecare a gustat cu neîncredere, în scurt timp se porni un adevărat ospăţ.
– Nobile Kovacs, cum vi se pare mâncarea făcută în manieră valahă?
– Nu e rea deloc! Ba… e de-a dreptul gustoasă! -, răspunse cel întrebat, căruia onoarea nu îi îngăduia să nege evidența.
– Atunci nu mai dispreţuiţi lucrurile simple. E la fel cum aţi dispreţui adversarii pe câmpul de luptă. O asemenea greşeală v-ar putea costa scump.
Se zice că la scurt timp după această întâmplare, Vlad Ţepeş a fost ajutat de Matiaș Corvin să ajungă pentru a trei oară domn al Ţării Româneşti, şi asta datorită lui Ștefan al Moldovei, care-l socotea pe Ţepeş cel mai bun conducător de oşti împotriva imperiului Otoman. Dar se pare că nici temutul Dracula nu şi-a apreciat bine adversarii. A domnit numai trei luni şi a fost omorât, probabil, chiar de boierii care se temeau că iar va începe vodă să cureţe prin ţară.
Reţeta de mai jos, e asemănătoare cu cea a marelui voievod al Valahiei, cu singura deosebire că fazanii va trebui să-i vârâți în cuptor, într-o oală de pământ cu capac pentru aproximativ două ore și jumătate.
De preparat se prepară (aproape) la fel, şi anume: se curăţă de pene şi de intenstine, se spală bine, se sărează şi se introduc în fiecare fazan 3 felii de slănină afumată, jumătate de ceapă, câțiva căței de usturoi, niște rozmarin, cimbru, un măr şi prune uscate, stropite cu puţin vin.
În amintirea marelui domnitor, spaima turcilor, merele şi prunele uscate se folosesc ca garnitură.
Clubul Rotary Sighet organizează sâmbătă 03 septembrie 2011, în cadrul Festivalului Aeternus Maramorosiensis, de la ora 14.00 – 14.30 Conferinţa „Maramureşul în ultima parte a secolului al XIII-lea” – Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican iar intre orele 14.30 –15.00:
Ovidiupecican's Blog 
