PROTEST UNIVERSITAR LA CLUJ ÎMPOTRIVA LEGII EDUCAȚIEI: Michael SHAFIR

În șirul reacțiilor critice la adresa noii Legi a Educației se înscrie foarte recenta luare de poziție a politologului și analistului Michael Shafir, șef de catedră în cadrul Facultății de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai (O.P.).
Am anunțat azi într-o emisiune a TVR Cluj că returnez președintelui Traian Băsescu ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de ofițer pe care mi l-a conferit în octombrie 2009. Am explicat că este vorba de un gest de protest față de noua Lege a Educației în general și față de faptul că ea mă trimite personal „pe centură”, îngăduindu-mi să predau în viitor numai la plata cu ora.

Michael Shafir
Chair, International Relations,
Faculty of European Studies
Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca
Romania

Pentru informații mai detaliate se pot consulta articolele următoare:

http://radio.ubbcluj.ro/ro/2011/01/protest-fata-de-legea-educatiei-michael-shafir-returneaza-medalia-primita-de-la-traian-basescu/

http://news.corect.com/politics/intern/michael-shafir-renuntat-la-decoratia-primita-de-la-traian-basescu

Published in: on 21 ianuarie 2011 at 9:52 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

2. LEGEA FUNERIU ŞI CRITICA LIBERALĂ

CONTESTAREA Legii Educaţiei de pe poziţii liberale este un fapt care, în sine, ar trebui să atragă atenţia celor care iubesc democraţia. Democraţia s-a născut, în timpurile moderne, în legătură cu o viziune liberală care presupunea afirmarea şi apărarea unor valori fără care, astăzi, ne pare greu să vorbim despre democraţie. Libertatea cuvântului şi abolirea cenzurii, dreptul la iniţiativă individuală sunt printre preceptele liberale care articulează nu doar un cadru al evoluţiilor democrate din politică şi societate, ci şi orizontul de aşteptare practic, neteoretic, al unei majorităţi de cetăţeni ai Europei şi Statelor Unite. De la aceste realităţi psihologice nu face excepţie nici România, chiar dacă destui oameni născuţi şi crescuţi aici nu au un bagaj de cunoştinţe teoretice care să le permită să formuleze explicit şi clar aceste expectanţe. Dar nu carenţele în materie de discurs sunt ilustrative pentru ceea ce spun, ci realităţile constatabile nemijlocit. Foamea manifestă a românilor pentru exercitarea dreptului de a călători, prezenţa substanţială la vot a românilor în decursul ultimilor douăzeci de ani, punerea fără ezitare în practică a dreptului la o viaţă mai bună prin căutarea de slujbe pe toate pieţele competitive ale lumii sunt câteva argumente cuantificabile în cifre şi procente. Acestea dau o imagine suficient de precisă şi de pregnantă asupra năzuinţei de realizare personală, exprimată tocmai în punerea în joc a drepturilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului, statuate în documente precum istorica Declaraţie a drepturilor omului şi cetăţeanului adoptată de revoluţionarii francezi ai anului 1789.

Unul dintre drepturile asupra căruia nu se stăruie, în general, destul rămâne însă acela la educaţie şi cultură neîngrădită. În calitatea lor de garanţi de principiu ai respectării năzuinţei fiinţei umane la împlinire spirituală şi avans în cunoaştere, ca şi al perfecţionării viziunii despre lume şi viaţă ori la nivelul fiecărei profesii, cele două drepturi amintite sunt cruciale. Neglijarea, tratarea necorespunzătoare sau sabotarea lor sunt atentate grave la însăşi condiţia umană, indiferent dinspre ce forţe politice şi sociale s-ar produce indiferenţa, tratarea superficială sau căutarea voluntară de efecte obstrucţionante şi contraproductive.

Din nefericire, la mai vechile neglijenţe, incongruenţe, ezitări şi ambiguităţi ale actelor fundamentale în materie de educaţie din România celor două decenii din urmă, se adaugă, în aceste zile, noul proiect de reformă elaborat de actualul guvern al României. Criticile curg gârlă la adresa lui din diverse direcţii: ONG-uri, presă şi partidele de opoziţie. Chiar şi din rândul UDMR, partenerul PDL la guvernare, s-au auzit formulându-se rezerve la adresa proiectului. Dar cel mai radical document de dezavuare a iniţiativei prin care ministeriatul la Educaţie al domnului Funeriu va rămâne în istoria românească a acestor ani l-a produs PNL. În formulările acestuia, proiectul de îmbunătăţire a învăţământului româneasc pe care îl sprijină guvernul Boc IV „rămâne sub nivelul nevoilor României şi în discordanţă cu practica europeană şi va aduce daune elevilor, studenţilor, dascălilor şi familiilor de cetăţeni români“. Liberalii nu recunosc acestui proiect relevanţa nici în raport cu orizontul de aşteptare al românilor, nici cu exigenţa compatibilizării dintre România şi UE. Cu alte cuvinte, adoptarea unei legi precum cea a Educaţiei în termenii propuşi de guvernanţi, fie şi viabilă în formă, ar fi lovită de nulitate, de facto, încă din chiar momentul publicării în Monitorul Oficial.

În practicile politice româneşti curente, un asemenea ton ferm este o premieră. În general, discursul documentelor de linie este mai moderat şi mai concesiv. Lucrul a şi fost remarcat de unele voci din presă, care s-au grăbit să constate că replierea pe poziţii atât de critice ar putea avea efecte contrare celor dorite, împiedicând dialogul la masa tratativelor între susţinătorii şi contestatarii Legii Funeriu. Cu toate acestea, dezvoltările argumentate ale criticii liberalilor, în chiar cuprinsul aceluiaşi document, sunt convingătoare şi întemeiate. În asemenea condiţii, fermitatea abordării critice nu putea fi evitată, orice laxitate în domeniu însemnând, pur şi simplu, concesie şi consimţire la o linie de conduită greşită în reformarea învăţământului nostru.

Deocamdată, perspectivele rămân sumbre, iar problemele educaţiei, dreptului la studiu şi la cunoaştere – intră aici şi domeniul cercetării ştiinţifice – par să se înmulţească, nu să scadă.