4. Schimbări de posesiuni şi sensurile politicii regale a lui Andrei al III-lea în Ugocea

La 1271, deci, cetatea Visk exista deja, ca şi satul de la poalele ei. Altminteri, cum l-ar fi înzestrat cu ele pe comitele Mărcheluş regele Ştefan al V-lea, pentru bravura dovedită în luptele contra lui Ottokar al II-lea Přemysl al Boemiei, între râurile Raba şi Rabcha, de el şi cei trei fii ai săi (dar mai ales de al treilea dintre ei, Achileu, decedat în timpul confruntării)? Astfel, familia comitelui primea în stăpânire moşia Visk, „împreună cu castrul său şi cu satul aflător sub acesta”. Dar pentru că, până să se elibereze diploma prin care beneficiarii erau puşi în posesie, regele însuşi s-a săvârşit din viaţă, fiul minor al acestuia, Ladislau al IV-lea Cumanul (1272 – 1290), succedându-i la tron, a aprobat donaţia, care a rămas în stăpânirea tatălui şi a celor doi fraţi. Iată însă că Andrei al III-lea (1290 – 1301), succesorul regelui Ladislau, aşezând colonişti străini în Maramureş, ajungea să socotească, în 1300, că vechea donaţie îi era „… necesară nouă şi domniei noastre, mai ales întru ajutorul oamenilor sau oaspeţilor noştri <…> adunaţi în <Ţara> noastră a Maramureşului <…>”. După o stăpânire pe baza unei diplome regale vreme de circa trei decenii şi poate una mai lungă, în virtutea dreptului cutumiar – căci nu rezultă că familia comitelui ar fi fost adusă din altă parte pentru a fi împroprietărită „în comitatul de Ugotsa (Ugocea) şi aparţinătoare de prediul său din Ugotsa (Ugocea)” -, familia comitelui Mărcheluş era deposedată de vechile proprietăţi, dându-i-se în compensaţie altele. Sensul acţiunii regale nu trebuie însă înţeles greşit. Schimbul de proprietăţi s-a făcut „la cererea noastră şi a baronilor”, chiar dacă documentul spune că „în mod spontan, pentru favoarea regească”, aşadar dintr-un elan de fidelitate, spre a-l mulţumi pe suveran. Ceea ce fidelii maramureşeni primeau în schimb, erau „… câteva moşii ale noastre sau sate, care ţin acum de prediul nostru din Ugotsa (Ugocea) situate în acelaşi comitat, în speţă Rokaz [Rogoz?] şi Fekete Ardou [Ardăul/ Ardudul Negru?], care sunt foarte puţin populate (subl. O.P.), şi Nyirtelek [= Lazuri, Teren Defrişat], care este pustie şi lipsită de locuitori (subl. O.P.), numite astfel încă din vechime…”. Stăpânirea unui centru nobiliar dominat de o cetate era, prin urmare, înlocuită de Andrei al III-lea prin nişte sate situate în aceeaşi zonă, dar mai puţin centrale din punct de vedere strategic şi, în orice caz, aproape depopulate sau părăsite. Este clar că schimbarea vizează slăbirea poziţiei ocupate în zonă de familia comitelui Mărcheluş şi modificarea raporturilor de forţe din Maramureş prin aducerea oaspeţilor străini şi acordarea încrederii regale acestora. Trebuie însă observat, totodată, că modificarea de statgut a căpeteniilor româneşti de aici se face în termenii unui schimb amiabil, nu prin rapt sau forţă. Procedura este „cu mănuşi”, iar explicaţia ei trebuie căutată în continuare, chiar dacă sensul apare neechivoc ca fiind unul de întărire a voinţei regale în teritoriu prin limitarea autonomiei feudalilor locali.