BREAKING NEWS! Presa suedeză îl declară pe scriitorul Norman Manea demn de Premiul Nobel

Romanul Întoarcerea huliganului, primul titlu de Norman Manea tradus în limba suedeză, a fost întâmpinat încă din primele zile de la apariţie cu recenzii entuziaste în principalele cotidiene naţionale şi locale din Suedia. Criticii suedezi au punctat ”virtuozitatea” (Svenska Dagbladet), ”măiestria” (Göteborgs-Posten) şi ”complexitatea” (Aftonbladet) romanului, ”o capodoperă” (Nerikes Allehanda) care îi dă scriitorului român şanse să acceadăla Premiul Nobel pentru Literatură (Tidningen Kulturen, Dagens Nyheter, Borås Tidning).

Mai multe publicaţii se declară surprinse de apariţia târzie a lui Norman Manea pe piaţa suedeză de carte, lăudând totodată iniţiativa 2244. Editura suedeză 2244 a fost înfiinţată în 2011, sub umbrela grupului editorial Bonniers, şi este specializată în literaturile din jurul Mării Negre. Editura pregăteşte deja publicarea unui al doilea volum de Norman Manea, romanul Vizuina. Volumul Întoarcerea huliganului a fost tradus în limba suedeză de Lars-Inge Nilsson şiDan Shafran – o traducere ”bogată în nuanţe” (Sydsvenskan), “realizată cu minuţiozitate” (Borås Tidning).

Persoană de contact: Dan Shafran- dan.shafran@rkis.se / 0046 736 426 363

Extrase din presa suedeză:

 

Svenska Dagbladet: ”Stilul lui Manea este caracterizat de o virtuozitate a suferinţei şi de o ironie pe care o asociez de obicei cu literatura Europei de Est. Autorul este măcinat de introspecţie, grotescul nu este niciodată departe, spaţiile şi chipurile descrise abia dacă maschează deşertul absurdităţii. (…) Întoarcerea huliganului este o carte curajoasă şi stimulatoare, cu un relief puternic şi cu trimiteri literare subtile la Shakespeare, Ovidiu, Kafka, Proust, Cioran şi mulţi alţii.”

Aftonbladet: ”Deşi nu cuprinde elemente de ficţiune, Întoarcerea huliganului este un roman în adevăratul sens al cuvântului. Ţelul lui Manea nu este neapărat acela de a reda amintiri şi întâmplări, ci de a găsi o formă şi un limbaj care să cuprindă complexitatea experienţelor pe care le poartă în spate: un început de copilărie traumatic, în lagărul de deportare, tinereţea falsificată de aderarea la cravata roşie de pionier şi de trădarea unor prieteni deveniţi inamici ai partidului, viaţa adultă trăită într-o societate şi o limbă din ce în ce mai corupte, urmată de încercarea de a renaşte într-o nouă ţară. În cele din urmă, toate acestea îi sunt rearuncate în faţă atunci când revine în patrie. „Complex” este un cuvânt prea palid pentru a descrie materialul de viaţă pe care Manea încearcă să-l transforme în roman. (…) Cu anii, Manea a primit diverse distincţii şi onoruri ca scriitor; şi totuşi, continuăm să percepem la el acea suferinţă şi acel gol pe care Daniel Libeskind l-a exprimat atât de genial în încăperea exilului dela Muzeul Iudaismului din Berlin.”

Dagens Nyheter: ”Tonul intelectual-elegiac este cu siguranţă unul firesc pentru subiectul tratat de Manea, ceea ce surpride fiind forma bogată: faptul că senzaţia de gol este exprimată în atât de multe cuvinte, prin fraze atât de complexe şi printr-un colaj de stiluri. Memoriile acestea au fost recompensate cu premii în mai multe ţări, iar numele lui Norman Manea este vehiculat uneori în contextul Premiului Nobel. Pot sa înţeleg acest lucru, pentru că scrie ca şi cum ar vrea să ne protejeze de toate promisiunile mincinoase ale istoriei.”

Sydsvenskan: ”Anumiţi scriitori par să incarneze un întreg secol de istorie zbuciumată. Aşa este scriitorul evreu de limbă germană Paul Celan, precum şi Imre Kertész, Elie Wiesel sau Nelly Sachs. Fiecare dintre ei a descris felul în care istoria secolului XX le-a zdrobit universul. Acestor nume li se adaugă acum Norman Manea, care, fiind evreu, s-a aflat în mijlocul furtunii pornite în Europa Centrală în anii 40: a trăit deportările, lagărele de concentrare şi dictatura comunistă. Opera lui pătrunde acum şi în suedeză, prin Întoarcerea huliganului, o poveste autobiografică, cu o construcţie literară complexă, apărută în traducerea bogată în nuanţe a luiDan Shafran şi Lars-Inge Nilsson.

Expressen: ”Manea a debutat în 1969 şi se vede că, asemenea altor scriitori din Estul Europei, precum Milan Kundera sau György Konrád, şi-a şlefuit stilul în funcţie de ce ştia că are sau nu are voie să scrie. Construcţiile sintactice sunt sinuoase, bogate în imagini şi trimiteri pe care cenzorul să nu le poată descifra, presărate cu asocieri neaşteptate pe care doar iniţiaţii le pot înţelege. Deşi în prezent scrie în libertate, Manea pare a fi făcut o artă din această fostă necesitate, devenind una cu stilul său. Dacă limba materna este singura lui patrie, stilul îi este carte de identitate.“

Tidningen Kulturen: ”Un scriitor de care se va vorbi probabil din ce în ce mai mult în Suedia este românul Norman Manea. Prin volumul de memorii cu construcţie romanescă Întoarcerea huliganului, şansele lui de a primi în următorii ani Premiul Nobel pentru Literatură din partea Majestăţii Sale Regele au crescut fără îndoială exponenţial. În ansamblu, descrierea societăţii româneşti, cu absurdităţile ei, precum şi descrierea propriei ambivalenţe se ridică la un nivel artistic care nu poate decât să ne bucure.”

Nerikes Allehanda: ”Întoarcerea huliganului este în multe privinţe o capodoperă, nuanţată şi profundă. Ne vorbeşte despre România şi despre un naţionalism pentru noi, suedezii, de neînţeles, ne vorbeşte despre destine tragice, despre politică, literatură, scriitori şi filosofie. Dar, mai presus de toate, ne vorbeşte despre importanţa limbii în supravieţuirea individului.”

Göteborgs-Posten: “Romanul este plin de pasaje dureroase, de momente frumoase şi irevocabile, de suferinţe labirintice ale conştiinţei. Meritul lui Manea este acela de a ne arăta ca răul îşi schimbă permanent chipul. Noi, oamenii, avem o tendinţă de a-l fixa în timp, poate pentru a-i rezista mai uşor.” (…) “un stil plin de măiestrie”

Borås Tidning: „Este cel puţin straniu că Norman Manea nu a fost tradus în suedeză până acum, când a apărut în traducere volumul său de memorii, Întoarcerea huliganului. Este cel mai tradus dintre toţi scriitorii contemporani de limbă română, textele lui sunt considerate a fi printre cele mai perspicace descrieri ale vieţii sub dictatură şi în exil, iar numele îi este vehiculat, nu rareori, în contextul Premiului Nobel pentru Literatură. Acum este însă, în sfârşit, aici, prin intermediul voluminoaselor sale memorii, într-o traducere realizată cu minuţiozitate de Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran.”

Norrköpings Tidningar: ”Manea pendulează cu talent între fenomenele exterioare şi cele interioare, în pasaje când onirice, când realiste. Ambivalenţa, sentimentul de a nu aparţine nicăieri, imposibilitatea de a-şi asuma un crez religios sau o apartenenţă politică, da – toată această derută, care este eternul însoţitor al imigrantului, este descrisă cu acuitate şi exigenţă sufletească.”

Blogul scriitorului Thomas Nydahl: “Este firesc să-ţi extragi din când în când seva din literatura română. (…) Noua mea cunoştinţă este Norman Manea, al cărui roman Întoarcerea huliganului este publicat acum de editura 2244, în traducerea lui Lars-Inge Nilsson şi Dan Shafran. Nu ţi se întâmplă des să cazi în aşa un puţ de cuvinte, vise, coşmaruri şi amintiri, narate febril şi cu o forţă aproape explozivă. Eu, cel puţin, n-am citit niciodată ceva asemănător.”

Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (3): Caleidoscop

Antologia Transitions stories (1932) exprimă un program, acela al deconstrucţiei prin limbaj, prin subminarea sa chiar din interiorul său; nu doar cuvintele valiză sau alte derivări afixale, ci, în cea mai mare parte, noţiunile logico-semantice, logico-matematice după care este alcătuit limbajul, reprezentările asupra lumii pe care limbajul le implică; în antologie apar autorii care au scris pentru transpositions, printre ei James Joyce, cu un fragment din opera în desfăşurare (work in progress) denumit A Muster of Work in Progress, care va deveni mai tîrziu Finnegans Wake, Kafka (Verdictul), Gertrude Stein, Kurt Schwitters, Robert Desnos, Ribbemont-Dessaignes, Philippe Soupault – printre ei şi americanul de origine română Peter Neagoe.

Neagoe nu este un scriitor experimentalist radical precum cei menţionaţi, povestirea sa (Caleidoscop, publicată în 1928 în revista transitions reprezintă şi debutul său) nu caută alte modalităţi de exprimare în afara limbajului inteligibil, dar era suficient de apropiat de grupul american din Paris pentru a fi prezent aici şi, în acelaşi timp, îndeajuns de valoros. El are aici o povestire erotică, la persoana întîi; îl interesează însă, mai ales, felul în care reprezentările mentale sînt determinate de limbaj, de actul scrisului, de traducerea acestor imagini în sris, proces de conştiinţă şi meşteşug inerent oricărui scriitor. De aceea textul devine mai mult  unul despre actul de a scrie: „Two girls – shopworkers – smiling and with bag stand out. Why? Footsteps in the hall, a door opening and the voice of the hostess infrige upon me. I write! Outside the noises go on parallel with the lines of my words.“[1]

E semnificativ faptul că Neagoe a fost primit, reprimit în cultura română prin „românismul“ său, prin aspectele satului transilvan pe care le descrie, de extracţie tradiţională, chiar tradiţionalistă. Este tradus la noi în perioada interbelică de Profira şi Teodora Sadoveanu, scriu despre el Izabela Sadoveanu, Victor Eftimiu, dar şi Gheorghe Dinu, în Adevărul literar şi artistic din 1937 îi sunt publicate, în foileton, diferite texte. Şi critica mai nouă îl pune în acelaşi tipar obsolet; Mircea Popa scrie în 1998: „Neagoe e un excelent observator al vieţii satului transilvănean de la începutul secolului, cu obiceiurile de vară, toamnă sau iarnă, cu ritualul cotidian al muncilor ţărăneşti“. Tematic, este adevărat, dar modalitate de a scrie este clar novatoare, Caleidoscopul este o rememorare, un flux al conştiinţei adaptat sau însuşi procesul de percepere, filtrat sau exprimat ca un caleidoscop, unde scrisul creează lumea: „I had left the word out unwritten, and that set me back“. Există discontinuităţi în naraţiune; rememorarea unei poveşti de dragoste reţine doar mirosuri, culori, sunete – senzaţii din lumea ţărănească, nu întîmplări.

Desigur, aceast „românism“, „transilvănism“ este o parte a operei sale, care nu ar trebui să acopere activitatea de experimentalist, din anturajul revstei transitions, apoi din propriile iniţiative: între ianuarie 1931 şi aprilie 1932 coeditează cu Samuel Putnam la Paris THE NEW REVIEW. An international notebook for the arts (5 numere); a colaborat, în această calitate, cu editorii asociaţi precum Ezra Pound, Richard Thoma, iar în revistă semnau Cocteau, Pound, Antheil, Shapiro (Sanford), Brassai, Farrell, Unamuno, Mangan, Biely, Miller, Arp, Carnevali, Beckett, Marinetti, Macleod; în 1932 face o antologie despre Americans abroad, unde erau prezenţi Hemingway, John Dos Passos, Williams C. Williams, Henry Miller ş.a; apoi, îm acelaşi an, este inclus în alte antologii de povestiri, împreună cu Faulkner sau Caldwell.

Peter Neagoe este un scriitor modernist. Un scriitor controversat, acuzat de pornografie, interzis în Statele Unite, într-o primă etapă, pentru Easter Sun (Soarele de Paşti, 1936), roman despre erotism, despre atracţia erotică în lumea satului, care generează invidie, iar frumoasa Ileana va fi suspectată de vrăjitorie.

---

[1] „Două fete – vînzătoare – zîmbesc şi stau cu o pungă în mînă. De ce? Paşi pe hol, o uşă deschizîndu-se şi vocea gazdei către mine. Scriu! Afară zgomotele se aud paralel cu liniile rîndurilor mele.“, în Kaleidoscope, în Winning a wife & other stories, 1935, p. 66-72.

Ilustrația reprezintă coperta antologiei transitions stories (1929)