Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (5): Limbajul creează omul (I)

Un marginal poate fi înţeles de marginali; astfel, Joyce publică în transitions a lui Jolas primele pagini din Finnegans Wake, în revista americanilor de la Paris, în revista exilaţilor din Europa. Finnegans Wake, esenţializare, vorbit în limbi. Brâncuşi înţelege acest tip de comportament, se informează, în momentul în care face nişte schiţe pentru volumul Tales Told of Shem and Shaun (prefaţă de C. K. Ogden, Black Sun Press, Paris, 1929); simbolul principal, care deschide cartea, este o spirală în plan, apoi linii verticale. Simplu şi complex; deschis pentru esenţializarea pe care, prin sine, o reprezintă limbajul. Esenţializarea esenţializării. Spirală, Finnegans Wake este o carte care se termină prin început, prin reluarea primului capitol, prin trimiterea la el. O carte despre intraductibil, despre ansamblul de forme, imagini şi cuvinte care formează gîndul, „fluxul conştiinţei“. Ceea ce era în Ulise sincronie a limbajului (ordine, armonie a capitolelor), devine acum plurifonie, diacronie. Work in Progress, publicată de-a lungul a 10 ani, pînă la a deveni Finnegans Wake, o latenţă a limbajului, a limbilor, printre care, spun unii cercetători, ar sta şi limba română. Există asemănări între a fi irlandez şi a fi român, construite în special pe complexul unei culturi care se vede minoră, se desconsideră; dacă româna e o limbă de circulaţie redusă şi acesta ar fi principalul impediment, cultura irlandeză este mai greu vizibilă din cauza englezei, a limbii „cuceritorilor“, care o obstrucţionează.

O înţelegere a lumii asemănătoare cu jocurile lui Leiris, ultimul roman al lui Joyce poate fi considerat un glosar, în sensul psihanalitic al lui Leiris, de cuvinte rare, periferice, care au nevoie de explicaţii. Cuvinte rare şi metafore, în acelaşi timp, la scriitorul francez, la concepţia ludică a unui Desnos sau, în ultimă instanţă, a lui Aragon.

Titlul spune totul: balada lui Finnegan, un irlandez, constructor, care bea şi cade de pe schele; este pregătit de priveghi şi, în timpul unei certe între rude, whiskeyul se varsă peste el şi se trezeşte miraculos, simţind din nou ceea ce îl trimisese „dincolo“ (Finn again is awake, Fin din nou e treaz). În multilingvismul joycian, titlul se traduce din fin (sfîrşit, în franceză), end (sfîrşit, engleză), fin-again (din nou sfîrşit), cu legături către filozofia unanim acceptată a cărţii, despre teoriile lui Vico, corsi e ricorsi, cu multe alte trimiteri către egg şi legenda lui Humpty Dumpty, către cuplul primar din povestea principală.[1]


[1] Cf. http://www.finnegansweb.com/wiki/index.php/Finnegan, unde există o variantă online, adnotată pe sistemul wikipedia.

Dan GULEA: Joyce, ghid de conversaţie (1): transitions

Începând de astăzi, blogul meu are bucuria de a găzdui eseul domnului Dan Gulea dedicat explorării universului joycean din romanul Veghea lui Finnegan. Bun venit, domnule Gulea! Iar cititorilor, ca de obicei: lectură plăcută! (O.P.)

Revista cu acest nume, editată de Eugene Jolas între 1927 şi 1938, reţine contribuţiile scriitorilor americani din străinătate, dar şi contribuţiile scriitorilor englezi aflaţi în afara spaţiului lingvistic; editată la Paris, apoi la Colombay-les-deux-Eglises, revista este importantă prin experimentele radicale asupra limbajului şi asupra artei. În primul rînd limbajul, pentru că este principala „materie de lucru“; perioada transitions înseamnă primele pagini şi variante din Finnegans Wake de James Joyce (intitulată, generic, Work in Progress), apoi nume precum Gertrude Stein, Max Ernst, William Carlos Williams (The Dead Baby, The Somnambulists, Winter, Improvisations, A Voyage to Paraguay), Franz Kafka, Metamorphosis, Ernest Hemmingway, Juan Gris, Samuel Beckett, Pablo Picasso (Petite Fille Lisant). Introducerea editorilor din 1927 scrie despre o căutare a frumuseţii („quest for beauty “) şi despre experiment, ca principale deziderate, pentru scriitorii americani, dar şi pentru oricare alţii: „faptul că numele autorului este necunoscut înseamnă, din start, o examinare binevoitoare manuscrisului“. Acest program arată mai degrabă lipsa de program, dar este o dorinţă pentru eliberarea de prejudecăţi, în numele unei lecturi libere; retrospectiv, se poate spune că programul revistei a fost experimentul, aşa cum anunţau ei, înţeles ca experiment asupra limbajului şi exprimării.

Pe de altă parte, Jolas semnează frecvent diferite manifeste; unul este cel despre vertigralism din 1935, unde această nouă „eră“ înseamnă redescoperirea omului „preistoric“ şi, în ultimă instanţă, „vocea inefabilă a tăcerii inimii“, pentru „crearea unei gramatici primitive, care se poate apropia de limba lui Dumnezeu“. Asta pentru că, încă din 1929, ei erau nemulţumiţi de „lălăitul“ povestirilor, al romanelor, al naturalismului descriptiv – ca orice manifest avangardist. Şi, scriitorul nu mai comunica, el doar va exprima, iar cretorul are dreptul „să dezintegreze materia primă a cuvintelor impuse de limbă şi de dicţionare“. Proclamaţia, semnată, printre alţii, de Jolas, A.L. Gillespie, Harry Crosby, Elliot Paul (coeditor) avea ca antecesori declaraţi pe Rimbaud (ritmica „halucinaţie a cuvintelor“) şi mai ales Blake; „mînia tigrului, mai înţeleaptă decît manejul cailor dresaţi“ înseamnă, în traducerea autorilor, că „scriitorul are dreptul să nu respecte regulile gramaticale, sintactice şi să folosească cuvintele aşa cum doreşte“. O ilustrare clară a experimentelor joyciene cu work in progress.

 

Ilustrația reprezintă coperta revistei transitions (nr. 8, nov. 1927)