Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: LUPUŢA ŞI PĂPUŞELU

     Tulai, griji-vă norocu, d’apoi n-am mai scris de mult, că am şi io griji nesocotite. Viaţa trece ca apa… minerală, musai să profităm adânc. M-o sunat văru Păpuşelu, că o avut năcaz. I-o luat nevasta unu de pe deal. Şi ce-o făcut Păpuşelu meu? S-o dus la ala pă deal şi i-o spus: „Tulai, ce mi-ai putut lua de pe cap, să te ţie Dumnezo!” Apoi Păpuşelu ş-o gâsit altă muiere. El venea cu trenu şi Lupuţa – că așè o cheamă- mânca de zor zacuscă. S-o cunoscut bine şi cu spor. Ea îi femeie de serviciu la un doctor de părţi păroase şi repede i-o gâsit servici la Păpuşelu aproape de spital, la închiriere de scule metalice. Că fata îi deşteptă, nu i să scutură apa în cap, că o scris şi în ziar de ea, cum că o rezistat chiar la un viol colectiv. D’apoi io n-aş rezista?!

     L-am dus pă Jojolu la consult gratis la spitalu ei. Doctoru l-o întrebat dacă i să mişcă ciucuru, numa că am răspuns io, că îs mai în drept, ca victimă. Prostu de Jojo şi-o scăpat proteza, de ne-am aplecat toţi s-o recuperăm. Poate că atunci mi-o văzut doctoru sânii rafreşizaţi cu silicon ilegal, procurat de nepoata Fely.

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: BARUL GUSTOSSO

     Aici la blocu meu îi bolunzie curată, îi bloc de picamerişti, care nu ştiu respecta odihna omului. Io viu de la şcoală ca o legumă conectată, că îi greu să mături după jeneraţia actualizată. Când aud hurducătura sfredelizantă, creieru secretează lichid negativ. La liceu nu-i uşor, da’ mai fac pauză de măturat şi ascult la uşi cum să face carte, poate oi primi o diplomă de frecvenţă redusă. Un profesor făcea diferenţa între cadavre, adică îi mai sănătos un cadavru care n-o fumat. Cine n-ar vrè să-şi aibă un cadavru în stare bună? O proafă o comparat dragostea cu diarâia, că vine, trece şi lasă urme. La altă oră, ficiorii şi-o arătat tatuajele artistice, că nu-i uşor să scrii cu picamăru pă piele nume de fete.

     Doctoru Polonic o duce bine, de când şi-o deschis baru cu numele istoric de Gustosso. Unii cumpără numa biscuiţi cu muştar, că criza loveşte şi tace. Că, de fapt, îi bar de toate, de la băut la mâncat, plus bârfărâie. Ciurigu povestè aprig cum vecinu i-o pus sticlă mototolită pă drum, să i să rupă maşina. D’apoi nici Ciurigu nu-i întreg, nici nu pute, nici nu miroasă. Face multe prostii, când ştim bine ce ne spune proverbu cum că nu-i corect să faci treburi în faţa casei tale, că miroasă. Apoi el acolo îşi spală rufele, în familie. S-o răzbunat chiar pă mătuşa lui de la sat, adică i-o turnat drojdie în veceul din curte, care o dospit şi s-o umflat la cer. Biata femeie o căzut în tocătura inflamată, care o devenit ca balonu nestabil.

     M-o enervat şi nepoata Fely, că o dus o găină vie la Bucureşti, să facă un comision la prietena ei, care musai găină în ajitaţie o trimăs cadou la unchiu depeizat. Fely îi cinstită şi simţită, de aceea o suportat vaca de găină turbată, care i-o cufurit pielea de pă banchetă şi parebrizu.

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: HERGHELIA DE CÂINI

Tulai, că o vinit primăvara, că dau căldură pă trenuri, ca la noi… la nime! Omu meu, Jojolu, să pregăteşte de Paşti, adică s-o dus la frizerie şi… s-o făcut de mândră minune. Cum sta la rând, în loc să să aşeze pă taburet, l-o confundat cu o pubeală frajedă de plastic şi s-o trezât pă ciment. Râs-o lumea de el, d’apoi l-o pus să plătească! După care l-o tuns iară de bani, că l-o făcut să accepte tăierea perilor din urechi cu fion la curent şi cu bioelectrificare. Mă nevrozează cât îi de prost, că trebe să aleagă când trage apa la baie… dacă pleacă el, ori… nu poci zâce ce!

   În oraş o apărut iară o herghelie de câini şi io turbez pă bune. M-am pregătit de sărbători, poate apare scumpu de Niculiţă… Mi-am făcut mască de frumuseţe, adică am aplicat miere pă corp. Tulai! Mi s-o încleioşat cearşafurile, abia m-am desprins din ele în clipa în care scumpu o intrat peste mine şi o zâs: „- Pune mâna pă căldura mè!”… că avè mare trăbuinţă de bani, că aşè-i la sărbători. După ce s-o dus Niculiţă, o apărut Jojolu cu pretenţiile lui: „- Hai, tu, scarpină-mă-n talpă!”

   Vecinu Dudulu l-o adus la el pă taică-su de la ţară, să-l ospăteze de Paşti. Am fost de faţă şi am auzât ce îi spunè Dudulu:

    – Mâncă, tată scump, că eşti slab ca iasca! Mâncă… bagă în tine, boule! Mai ţii minte cum mă băteai?

Io m-am blocat la asè vocabular încărcat şi m-am dus. Ce am mai făcut? Am fost în vizită cu Jojol cu tot la vecinii de jos, la Bunoc şi la Sesila, care au doi copilaşi aprigi, doi ficioraşi ce scot untu din om. Lui Jojolu i-o picat draperia în cap şi numa puţin i s-o crăpat chelia, după care l-o pansat Sesila. Un copilaş i-o turnat groştior la Jojo pă nas, care Jojol o scăpat paharu pă covoru asortat. Mai bine nu-l mai scot în lume, că îmi pătează prestanţa.

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: IO, SUS SEMNATA

     Io, semnată sus şi jos şi unde vreţi, îs plină de mânie în cererea de faţă, domnule director plin, io, ca femeie de serviciu la liceul domniei voastre, io, Jojolica lui Jojolu, vă rog din tăt sufletu meu să luaţi măsuri de urjenţă bine declarate şi să bine voiţi să nu-şi mai facă elevii necesităţile ruşinoase în afară de perimetru de veceu stabilit prin leje locală. Io cât poci, curăţ, da’ bine ar fi să să explice pă faţă elevilor unde trebe să-şi facă treburile şi mai ales cum şi de câte ori. Trebe spus să să ridice hârtia de ijienă de pe gresie, să nu să spele pantofii la chiuveta statului, să tragă apa până dispare ce miroase, iar nasu nu-i musai suflat la distanţe nestabilite şi lunji. Să nu să mai ţuce elevii pă calorifere, că, din cauză de hormoni adunaţi să face ruperea de ţevi, iar guma de supt să nu să arunce după ce să acreşte în gură pă pardosala de mine spălată. Îs supărată şi pă cadrele didactice, că îşi fac cafei şi lasă cănile pă registre, apoi mai sunt şi profesori fără ruşine care încearcă să mă probeze în honestitate, atunci când îs aplecată la măturat. S-o atingă pă mă-sa, scuzaţi, că nervii mi să urcă la tensiune didactică! Io vă respect, domnule plin, şi aştept răspuns verde în faţă, că sunteţi în putere mintală să dirijaţi jeneraţia acută pă calea progresului , acum şi-n veci de veci.

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: TE-AŞ CRĂPA, LUME…

Amu m-o apucat o crizuţă de duminică dimineaţa, cum că viaţa trece şi nici o carne diem, cum zâc indienii. Îs io proasta-proastelor, să mătur tăte porcăriile de la pruncii din şcoală? Niculiţă nu mai trece pă la mine, amu are poate bani. Apoi am mai aflat la ştiri că peste 600 de milioane de ani Pământu va fi mâncat de soare… Asta mă dă gata… adică m-oi duce din lumea asta? Ascult la televizor melodia cu te-aş crăpa lume de dor, să iubesc şi-apoi să mor… Tulai, câtă moarte bântuie în critica asta literară, nu cred că m-oi mai face poiată. O zâs Fely că pentru crize hormonale, musai să stai pregătită în pijamale. Io ştiu că Niculiţă îi antidotat perfect pentru asta.

     Jojolu o văzut ieri un anunţ cu CUMPĂRĂM PĂR, d’ apoi el n-are după tarife în vigoare, că ala cărunt urcă de la 45 centimetri în sus. Doctoru Polonic zâce că să ştie despre chelie şi proporţie de bărbăţie, da io am model negativ cu Jojolu, care duce regula de râpă.

     Mufa ş-o îngropat actele la casa de la ţară, că, dacă vine un incendiu, să le aibă. Amu i-o trăbuit certificatu de naştere şi o plătit o echipă să dezgroape în grădină, la opt metri adâncime. O durat două zile pline, plus mâncare şi bani. Io cred că Mufa o plătit în natură, că aşè natură faină să află la sate!

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: SOS DE CĂRBUNE

Tulai, nu mai sosăşte primăvara, ne pedepsăşte Domnu de Sus pentru păcatele de jos! Apoi vin şi Paştile, da’ omu nu să satură de răutăţi carnivore. Îi drept că şi io mă pierd în ochii lui Niculiţă, de îmi trebe busolă să mai poci ieşi de-acolo.

Fely mi-o vorbit de ce ar fi după moarte. Ea crede în re-în-carne, adică îţi mai procuri carne pentru sufletu rămas gol pă drumuri.

Doctoru Polonic şi-o deschis restaurant, unde plăteşti o dată şi baji în tine cât poţi mesteca. Are macaroane de-alea din Italia, cu sos de cărbune proaspăt.

 Jojolu meu, săracu, prost îi! Ieri l-o prins controlu în troleu şi i-o cerut biletu… Apoi Jojo s-o scobit în dinţi cu biletu, că aşè obicei anormal are şi cu o şurubelniţă o reuşit să i-l scoată din măsea, ca să verifice număru de găuri, numa că biletu era foarte mozolit şi i-o dat o amendă grasă. Apoi cretinu de Jojolu s-o dus la frizerie şi o acceptat o spălare pe chelie. Când i-o aplicat prosopu pă ochi, cineva i-o luat sacoşa cu produse. O vinit boul acasă cu mâna goală. L-am bătut rău, că am uitat că posteam în rugăciune.

Alexandru JURCAN: Jurnal de Jojolica: Jojolu la muncă

Fapt mirabil, forța umorului lui Alexandru Jurcan în ciclul Jurnal de Jojolica are nu doar succes – mărturisit – de public pe acest blog, ci și impact covârșitor asupra minților pe care le… fecundează. Unele dintre comentariile la postările mele de interes filosoficesc au determinat treceri de tip metanoia  ale discursului comentatorilor de la limbajul încifrat heideggerian la cel – descifrabil – al Jojolicăi. Mai trebuie și alt semn al succesului de autor? Felicitări, Sandu Jurcan! (O.P.)

Io ţin maşina de spălat în baie. Ieri am auzât zgomot de motor de reacţie. Eram la masă cu Jojolu meu. Deodată, ţucu-te, zboară uşa de la baie şi izmenele lui Jojolu din maşina de spălat mă lovesc pă parbrizu de pe faţa mè. Am urlat de spaimă. D’apoi paguba! Trebe iară bani mulţi!

 Fely mi-o susjerat să lucre o vreme şi Jojolu ca publicitate mişcătoare. Zîs şi făcut! Amu Jojo poartă pă stradă un carton în faţă şi unu în spate, pă care scrie clar FIRMĂ DE CROITORIE…MODIFICĂM, LĂRJIM, TĂIEM. Îi, de fapt, un carton dublu, găurit cât să-şi baje Jojo căpăţâna. El să plimbă, tuşeşte, scopeşte, numa că trebe să i să vadă anunţu din multe puncte de vedere. Firma ne dă bani după cum să înmulţăsc clienţii . Când vine Jojolu sara acasă, îi mort pă jumătate de obosală multiplă, apoi noaptea să scoală cu cearşafu în faţă şi perna la spate, ca şi cum ar face exerciţii de stradă.

Musai să notez despre doamna Vorovela. Amu o descoperit o asociaţie ce i-o modificat viaţa. Mi-o spus că au şedinţe unde vin şi estratereştii şi că ea îi repartizată în 5N, un nivel bun, unde trebe numa să mânci iarbă crudă. O zâs să mă duc şi io repede, poate prind un loc în 6M, d’apoi acolo trebe mâncate alte plante mai scumpe şi uscate. La vară să duce cu femeile din asociaţie la munte, unde construiesc cu bani grei o casă comună, unde vin estratereştii să să obişnuiască împreună, mai ales noaptea, când fac exerciţii de salt în cosmos. Vorovela şi-o donat deja averea şi apartamentu la asociaţie, că nu-i mai trebe, dacă numa iarbă are voie să consume. Oare ce-or face noaptea în casa din munţi? Oare nu ratez o ocazie erotizată ?

JURNAL de JOJOLICA (7): Alexandru JURCAN: CÂINĂRÂIA

Ei, dragi prieteni ai acestui blog, zilele săptămânii sunt dense și aglomerate pentru un universitar. Până la postările de seară și nocturne menite să evidențieze gloriile filosoficești ale zilei, după un 8 martie celebrat prin armistiții vremelnice, în preajma noilor străluciri ale spadelor în vânt, prozatorul Alexandru Jurcan revine cu o nouă pagină din jurnalul Jojolicăi, rurala transilvană din vremea globalizării. (O.P.)

Tulai, cât îi de nespălată politica asta! Măturam pă coridoarele şcolii laptele vărsat din mulgerea statului, când l-am zărit pă scumpu doctor stajier Cacuro, aterizat din Japonia. El îmi zâce Soupy, nu Jojolique. Aşè apasă pă vocala de început, că parcă vine trenu de sfârşit cu scuipat de vânt. Mi-o afirmat vestea drept în faţă: în oraşu nost o fost lăsaţi vreo cinzăci de câini, aduşi în forţă din alte municipii duşmane contra partidului la putere. Blăstămatu de şofer o golit camionu cu câini în plin centru urbanistic. Io am şi fujit la vecinele mele din bloc să semneze propunerea de măturare urjentă a nedoriţilor şi transportarea lor de unde o venit, să dăm replica de partid putent. Io cred că primaru de la câini îi opus politic la primaru nost şi vrè să-i arunce câinărâia în pubeală. Femeile de la bloc o semnat cu nerăbdare feministă revolta: mandarina, Polidina, Profila, Molcomişa, Momâia, Vorovela, Mufa şi jos-semnata, adică io, Soupy!!

Imagine de copertă de Dacian Ovidiu VĂIDEAN

JURNAL de JOJOLICA (6): Alexandru JURCAN: Făină necernută

La cererea cititorilor, Jojolica mai face o vizită prezentului blog. Odată cu ea și prozatorul Alexandru Jurcan… Bine ați revenit! (O.P.)

M-o învăţat Fely să scap de orice ruşine de provincie, că putoarea trebe să scadă într-un secol modern. O zâs să-l chem la mine pă scumpu de Niculiţă, chiar dacă-i însurat şi să variez metodele, s-o întrec oarecum pă nevastă-sa, care-i retrogradată, că orice bărbat vrè ceva nou în materie de amor furat. Dacă el nu vrè, îi îndrepţi comportamentu cu un ciocan puternic. Babana o zâs într-o zi că omu trebe să-şi dorească nu ce nu are, ci aia ce are. Proastă o fost de când o ştiu! Adică io să-mi doresc vârsta asta şi pă Jojolu? Durerile de şale şi nedormirile nocturne?

M-o învăţat Fely să fac amor în făină necernută, că mult ajută. Adică… pui pă cearşaf o mare cantitate de făină, să te poţi tăvăli în voie, că să lipeşte de piele şi nu să văd defectele. Scade şi mirosu personalizat. Sudoarea ţi-o fixează aprig şi devii mai frajedă. L-am şi chemat pă scumpu de pe telefonu-celulă şi o răspuns destul de pozitiv. I-am introdus urjent în buzunar o sumă de bani, că aşè îi amu dragostea şi l-am dus către făină. Apoi el s-o mirat de ce o văzut şi mi-o spus să mai scutur prin casă. O luat cearşafu cu forţa şi toată făina erotizată o năvălit pă covor, pă dulap, pă… Tulai, casa mè ca zăpada forţată! Mi-o curs lacrimi multe şi Niculiţă s-o grăbit să să ducă…

JURNAL de JOJOLICA (5): Alexandru JURCAN: Însămnarea merje mai dăpartie

Noi ecouri de la țară în era globalizării galopante în fața căreia inteligența și șmecheria patriotică nu dă îndărăt. Participare placută și mulțumiri reiterate auctorelui Alexandru Jurcan! (O.P.)

Îmi vine să plâng când aud la televizor cântece ce-mi inundă dorinţăle… Zâce că « într-o lume plină de belele, buzăle tale umede să simt sângure fară a mele »… tulai ce potriveală, că urjent mă raportez la scumpu de Niculiţă !

O început a să topi zăpada. O fost o briză de vacanţă, am scăpat de măturat coridoarele liceului. Iarna asta… un  cancer de frig, poate chiar anormal ştiinţific. Ieri am ajutat o biată babă de la ţară să-şi scoată banii din card de bancă. I-am cerut coada de pin şi am rezolvat pozitiv. Mulţi oameni îs proşti… Dacă eşti prost de mic, când eşti mare, numa te joci, nu? Dacă proştii şi şmecherii din oraş ar avè sclipici ca licuricii, apoi la noi ar fi Lasvegăsu.

Nepoata Fely m-o informat cum că s-o deschis la noi în oraş un azil de boschetari şi aş putè mătura şi acolo ilegal cu sfert de normă neagră. Am băut un cafei pufos cu Fely, care mi-o spus cum să fac să visez la modă, adică în 3D. Mi-o mai spus cum că dacă te lipeşti de un copac, ala îţi suje pă loc enerjia negativă. Io am şi încercat, da’ n-am avut noroc, că o curvă de pasăre şi-o eliminat tocana pă rochia mè. Planu meu de stratejie pă perioadă îndelungată? Să îmi fac o chirurgie etică, să arăt bine şi diferit, ca să-l atrag inebatabil pă Niculiţă în ale mele buze umede de aşteptare, în lumea asta bolundă.