DEZBATERE CU FENOMENOLOGI (2)

Am promis un comentariu mai amplu al comentării – destul de imperative și de înțepate – a doamnei Ileana Borțun de pe situl dlui Constantin Aslam, „Izvoare de filozofie”. Iată încă două mostre de înțelegere profund personală a lucrurilor de către domnia sa.

1. „Sofismul falsei analogii”

Printre mostrele de logică conectată la problematica adusă de mine în discuție se află și următoarea abordare a doamnei Ileana Borțun: „Dacă resping paralela dintre „cazul Heidegger” şi „cazul Noica” este dintr-un motiv foarte simplu: aşa cum a fost făcută ea de dl. Pecican şi acum de dumneavoastră (= dle Adrian Niță; n. O.P.), ea se integrează în categoria falselor analogii. „A” nu poate fi respins doar prin aceea să se arată că „B” este de respins şi apoi se insinuează că „A” ar fi precum „B”; faptul că „A” este precum „B” trebuie demonstrat, nu insinuat”. Adânc, într-adevăr.

Iată însă niște fapte istorice (nu o analogie, și nici vreo insinuare):

Noica a fost (în tinerețe) extremist de dreapta.

Și Heidegger a fost (în tinerețe) extremist de dreapta.

Și Noica, și Heidegger au fost în tinerețe extremiști de dreapta.

Nu e aici, cum se poate observa, nicio analogie, după cum nu este vorba nici de alte farafastâcuri de laborator, scornite sau gonflate. Este o simplă enumerare – cu însumare – a două nume implicate în același tip de opțiune politică (pentru dreapta extremă). Și în cazul lui Heidegger, și în cel al lui Noica aceste fapte sunt cunoscute, recunoscute și dovedite. Va spune doamna Borțun că Garda de Fier sau cel nazist nu se regăsesc de aceeași parte a spectrului politic? Ar fi cam greu de contestat studiile care demonstrează contrariul.

Ne facem oare că nu pricepem? Sau chiar nu pricepem (fapt mult mai grav pentru capacitatea de înțelegere a doamnei Ileana Borțun)?

2. Între a gira și a gaza

Deși nu este prima care intreprinde așa ceva, doamna Borțun face o concesie importantă. O face, desigur, constrânsă de turnura pe care a luat-o demonstrația mea, dar o face. Și, cum era de așteptat din partea cuiva care gândește despre însăși limba în interiorul căreia s-a născut așa cum s-a văzut în postarea mea anterioară, cu dreptul pășește pe un teren ferm și rezonabil, dar cu stângul dă în gropi. „… Consider că Heidegger a făcut o greşeală enormă atunci când nu a înţeles criminalitatea nazismului; spun „enormă” nu pentru că răul pe care l-a făcut ar fi fost enorm ca atare (Heidegger nu a gazat pe nimeni şi nici nu a îndemnat la aşa ceva), ci pentru că este într-adevăr incredibil că un gânditor atât de subtil a fost atât de inept în privinţa nazismului”. Incredibil, dar adevărat! Conform crezului liber mărturisit, pentru doamna Borțun nazistul care nu a făcut parte din personalul camerelor de gazare este, cumva, mai în regulă decât executantul ordinelor superiorilor care îi încolonau pe prizonierii destinați „dușurilor” de la Buchenwald și Auschwitz. Reunoscând eroarea politică heideggeriană, doamna Borțun vădește o conștiință civică și istorică… virginale. Conform acestui mod de a pune în pagină nazismulnumai gardienii din lagăre se fac vinovați de un rău enorm. Răul pe care l-a girat Heidegger ca nazist, rămâne rău – dar, se înțelege, nu chiar enorm.

Odată în plus mă disociez de această manieră mult prea originală de a condamna extremismul politic doar prin cele mai abominabile și vădite excese ale lui, celelalte dobândind, parcă, un soi de aer mai acceptabil… Ceea ce îmi confirmă bănuiala: a trăi cu capul în pagina textului heideggerian, fugind de investigarea implicațiilor de viață asupra filosofiei maestrului, nu pare cea mai bună cale de a te valida ca intelectual și cetățean. Cu atât mai mult cu cât vii dinspre un interes, tot filosofic, față de cercetătoarea cea mai profundă a totalitarismelor, Hannah Arendt.

În aceste condiții, mă voi feri să dau vreun verdict despre calitatea exegezelor pe care le oferă pana doamnei Borțun pe tema celor doi gânditori. Rețin doar jumătatea de pas înainte, intenția și chiar ciudat formulata condamnare a nazismului. Tot e ceva.

Desigur, doamna Borțun se dovedește înțelegătoare cu Heidegger. Domnia sa are ceva de spus cu privire la cauzele situației în care s-a regăsit gânditorul german, ca urmare a convingerilor sale sincere sau, poate, a oportunismului său. ”(Explicaţia cred că se găseşte într-o tendinţă mai veche a filosofilor de a fi, mulţi dintre ei, complet inadecvaţi în spaţiul public, în spaţiul politic; dar aceasta este o discuţie foarte amplă, pe care nu mă simt în stare s-o deschid acum. În orice caz, Hannah Arendt are multe de spus în această privinţă.) Acest lucru greu de înţeles este amplificat de faptul că Heidegger (greşind din nou, după părerea mea) nu şi-a exprimat într-un mod public explicit, pe înţelesul tuturor, regretul pentru greşeala din 1933. Acestea două – greşeala şi „tăcerea” ulterioară – au alimentat foarte mult tendinţa de a extinde inepţia politică a lui Heidegger asupra filosofiei sale. Cu toate acestea, cred că se poate arăta (nu aici, fireşte, ci într-o lucrare academică) faptul că unele elaborări importante ale lui Heidegger (e.g. cele despre Nietzsche sau cele despre tehnică) ţintesc – mai mult sau mai puţin explicit –tocmai către o analiză filosofică a totalitarismului şi care pot atesta că Heidegger a ajuns până la urmă la esenţa acestui fenomen criminal.” O asemenea lucrare academică nu a fost însă propusă încă grupului de fenomenologi antrenați în proiectul transpunerii și comentării lui Heidegger în limba română deși, iată, nu era o idee rea. De ce, oare?

Doamna Ileana Borțun nu este prima care, dintre filosofii români, vădește o subită prudență în fața admirării necondiționate a anumitor filosofi conectați la mișcări politice contestabile din perioada interbelică. Rețin aici, în acest sens, declarația expresă a dlui Pleșu de acum câteva zile (joi 24 februarie 2011, la ICR):

„Mă tem de «mișcări» care au soluții, instrumente și decizii. Și care mă fac fericit chiar dacă eu nu vreau. O mișcare de tipul ăsta a fost și mișcarea legionară”.

De ce nu înțelege Andrei Pleșu mișcarea legionară:

•«mi se pare necreștinească (deși ea avea simbolistica creștină în axa ei): eu nu înțeleg cum poate o mișcare creștină să umble cu pistolul la brâu și să căsăpească oameni în spital. Nu cred că crima există în legea morală creștină.

•nu cred că acel cult pentru moarte al mișcării legionare este foarte românesc. Ciobanul din Miorița, care e dat mereu ca exemplu de personaj caracteristic pentru România, nu se duce să le ia gâtul celorlalți. O încasează și intră pe altă traiectorie de destin. Dar nu sare la bătaie. Dacă ar fi sărit la bătaie, am fi avut de-a face cu un western. Dar Miorița nu e un western!»

Ideea morții și a sacrificiului prin moarte e ceva musulman, nu ceva ortodox și nici românesc. Se practică în țările arabe foarte mult. De altfel, există o variantă a ortodoxiei care seamănă a islamism. Un fel de furie de ayatollah, care vrea să se rezolve lucrurile scurt, cu ghilotina”.

«Din punctul meu de vedere, martiriul nu este o practică autohtonă. Nu cunosc mari teologi care să fi acceptat chiar martiraje minore când s-au dărâmat biserici, adică măcar să declari că nu e în regulă și să suporți consecințele (care nu puteau fi fatale, însemnau o trimitere la munca de jos, într-o mănăstire de graniță).

N-avem această pornire și mă tem de cei care o propun. Când a apărut scandalul cu cipurile, au fost reprezentanți ai clerului care au spus: «E 666, mâna diavolului, nu vă lăsați, mai bine să ne aruncăm cu pieptul în săbii!» Brusc, după ce s-au purtat musulmani un timp, acum erau kamikaze» (Cosmin Navadaru, „Andrei Pleșu despre „gândirea de meci” a românilor…”, Hotnews, sâmbătă 26 februarie 2011).

Recunoaștem aici accente mai noi, pe care anterior vorbirea dlui Andrei Pleșu le evita, pe cât posibil, domnia sa arătându-se iritat de provocările înregistrate pe această temă (a se vedea corespondența publică dintre domnia sa și scriitorul Ion Vianu). O discutare a lor va surveni ceva mai încolo, spre a nu știrbi spațiul acordat, de astă dată, gândirii cu premeditare a doamnei Ileana Borțun.

FILOSOFIA ȘI SEMNELE VREMII: Intermezzo cu mai multe trimiteri

Până discut eu cu membrii sau suporterii grupului HAH, uite că vremurile mi-o iau înainte. Intru în dimineața asta pe situl hotnews.com și… ce descopăr?

Un articol ce readuce amplu în prim-plan, cu aportul direct al tânărului filosof liicenian Sorin Lavric, pe doi dintre discipolii lui Nae Ionescu: Mircea Vulcănescu și Constantin Noica.

http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8318867-doi-oameni-dreapta-vulcanescu-criminalul-razboi-martir-noica-saracul-nationalist-fara-dumnezeu.htm

N-am să comentez, deocamdată, în legătură cu sensul acestui articol. Voi spune doar că ambii sunt priviți ca doi mari români nedreptățiți de istorie și de ingratitudinea noastră (Vulcănescu nu a fost scos nici acum de pe lista criminalilor de război).

Cealaltă veste-poveste, cum a fost și nu mai este, se referă la aniversările lui Justin Pârvu de 90 și, respectiv, de 92 de ani. Un grup de măicuțe îi laudă, în două videoclipuri, de zor, aniversatului, opțiunile de extremă dreaptă din tinerețe, cântându-i Sfântă tinerețe legionară.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8318642-video-maicute-manastirea-petru-voda-canta-parintelui-justin-parvu-sfinta-tinerete-legionara-protest-oficial-centrului-pentru-monitorizarea-combaterea-antisemitismului.htm

Între timp, asiduitățile în jurul lui Martin Heidegger și a heideggerienilor din România continuă, cu toată buna credință și lipsa de responsabilitate. La fel și slăvirea idolatriei ortodoxe din jurul politicii naționaliste, de ieri și de azi. Încă nu i-am auzit pe domnii Liiceanu și Pleșu să dezavueze clar și sonor asemenea tendințe. Poate că o vor face în emisiunea lor televizată de duminica. Deși, dacă ar fi simțit nevoia, ar fi făcut-o decis de mai mult timp încoace, ba chiar de mai multe ori.

Transcriu aici și mesajul primit de la MCA România:

Stimate Doamne și Stimați Domni,

Așa cum deja cred că știți, pe data de 18 Februarie 2011, MCA România a adresat Patriarhiei Române un protest generat de faptul că măicuțe ale Bisericii Ortodoxe Române au celebrat ziua de naștere a unui duhovnic interpretând cântece legionare. Filmele cu aceste măicuțe au fost făcute publice, ele fiind postate pe internet.  

În mod cu totul surprinzător, protestul MCA a fost preluat de mass media, el fiind mediatizat atât în presa scrisă, pe posturile de televiziune, cât și în edițiile online ale principalelor ziare din România și nu numai. Reacțiile la acest protest au fost virulente, dar nu surprinzătoare. De la amenințări și înjurături până la tactici de defăimare “bazate” pe articole scrise în urmă cu ani buni, articole care prezentau “ fapte” și “date solide” legate de cazul EDF Duty Free, caz care de altfel a fost manipulat și în timpul alegerilor FCER din 2010.

În acest context vă trimit un link la principalul articol, scris în urmă cu mai mult de 7 ani, și care în prezent este preluat și transferat de la un ziar la altul, de susținătorii/ simpatizanții mișcării legionare (care se pare că sunt mai numeroși decât se crede) , pentru a distrage atenția de la subiectul principal al ultimului protest MCA.

http://ziarero.antena3.ro/articol.php?id=1298265334

Reacții din presa germană, un articol de William Totok:

http://www.taz.de/1/politik/europa/artikel/1/nazi-lied-als-geburtstagsstaendchen/

Dimitrie CANTEMIR muzician turc

The world of Cantemir arises in the crossroads of Western and Eastern thought, in the collision of Europe with the Ottoman Empire, and at the junction of Byzantine culture with Islamic theology. Our recorded recital celebrates the wondrous life of Prince Dimitrie Cantemir (1673-1723), a royal Moldavian linguist-encyclopaedist-composer who through curious fate spent 22 years as a diplomatic guest of the Ottoman court. While Prince Cantemir’s continuous presence in the orbit of four successive ruling Sultans must have furthered a harmonious relationship between the Ottoman Court and his father, the Moldavian Voivode, Cantemir himself clearly preferred music to politics, and was sufficiently gifted to play his way to fame as the greatest of classical Turkish musicians.

http://avaxhome.ws/music/ethnic_world/Ozgen-LuxMusica-CANTEMIR.html

Muzică turcească de Dimitrie Cantemir

http://avaxhome.ws/music/ethnic_world/Bezmara-YitikSesinPesinde-KANTEMIROGLU.html

http://avaxhome.ws/music/ethnic_world/DimitrieCantemir-GoldenHornEnsamble-AhmetKadriRizeli.html

De citit şi interviul cu Jordi Savall despre muzica lui Cantemir oglu:

http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/Jordi_Savall-_-Muzica_lui_Cantemir_e_formidabila_0_314369026.html

„Muzeul Cantemir, inaugurat în 2007 într-o aripă a Palatului Cantemir şi restaurat parţial, este situat în cartierul Fener (Fanarul de altădată), la doi paşi de Patriarhia Greco-Ortodoxă, la capătul lui Sancaktar Yokuşu (Fundacul Portdrapelului), unde, după tradiţie, ar fi căzut în luptă, la 1453, ultimul împărat bizantin, informează prof.univ.dr. Mihai Maxim,directorul ICR Dimitrie Cantemir Istanbul.” (Ziarul de Duminică, 25 iunie 2010)

http://www.youtube.com/watch?v=MhUiryWM-0o&feature=related

Muzică de Cantemiroglu bey: http://www.youtube.com/watch?v=jt6l51eCvEU&feature=youtube_gdata

http://www.youtube.com/watch?v=VTvVuLVd8zc&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=HHjp8BI8YsI&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=vunbvpqJvLQ&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=Fcc_YhhjHSE&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=FGJraF2xV_Q&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=m-M0AlxTVgo&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=2ILtojpTpew&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=0RKVk4-H-PA&feature=related

Un articol care merită să fie citit pe tema muzicianului turc de origine română se găsește pe Liter.net și a fost scris de Maria Mihalache: agenda.liternet.ro/articol/…/Va-place-Bach-Dar-Cantemir.html

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=16272

Cosmin Navadaru la hotnews despre contribuția muzicală a lui D. Cantemir:

http://life.hotnews.ro/stiri-prin_oras-8475838-video-dimitrie-cantemir-printul-care-structurat-stiintific-toata-teoria-muzicii-otomane.htm