EXECUTIV, PARLAMENT ȘI JUSTIȚIE: Care pe care?

Instituțiile statului își continuă războiul. După lupta dintre Parlament și Președinte (capul executivului), a venit rândul unui nou atac asupra Justiției din partea Președintelui. Pentru interesul său în înțelegerea modului de a reacționa al magistraților, redau mai jos – preluându-l de pe situl oficial al instituției – comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii din 4 noiembrie 2011, prin care se precizează că , „în cazul derulării unor achiziţii publice, instanţa se referă la posibilele neconcordanţe, incorectitudini, pe parcursul derulării achiziţiei, care privesc autoritatea ce derulează procedura de achiziţie”, că „este inoportun şi periculos a acuza justiţia de insuccesul unei achiziţii publice şi că este necesară efectuarea unor analize a faptelor alegate”, că „mare parte din … arierate provine din anii 2001, 2003 până în 2008, iar vina existenţei acestor arierate nu e neapărat a sistemului judiciar”.

Totodată, CSM observă că „ unui număr de peste 100.000 de cadre didactice şi angajaţi din sistemul de educaţie i s-a acordat o mărire salarială de 50% în toamna anului 2008, în urma unui vot unanim al Parlamentului României”, și că „Curtea Constituţională a precizat în două rânduri (subl. O.P.) că această lege este constituţională”. Cum „toate aceste persoane şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă în mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României”, vina nepunerii deciziei în aplicare aparține Parlamentului care „ nu a indicat sursa financiară din care ar trebui plătite sumele de bani”, cerându-se – inoportun – magistraților să stabilească acest lucru.

Criza economică, presiunile externe asupra mediilor politice și, nu în ultimul rând, nemulțumirile populației din România în fața vicisitudinilor cu care se confruntă curent au adus în prim-plan o nouă criză constituțională în care cele trei puteri din stat, legislativul, executivul și puterea judiciară ăși pasează mingea și se acuză reciproc, recurgând inclusiv la amenințări, mai mult sau mai puțin directe. Pentru ilustrarea acesei ultime aserțiuni, trimit la articolul http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10607884-asociatia-magistratilor-judecatorii-romaniei-nu-accepta-nici-tonul-nici-mesajul-dictatorial-presedintelui-tarii.htm

 

4 noiembrie 2011

COMUNICAT

Cu privire la declaraţiile publice ale domnului Traian Băsescu, preşedintele României,

cu ocazia reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei 

din 3 noiembrie 2011

CSM, în calitatea sa constituţională de garant al independenţei justiţiei (art. 133 alin. 1 din Constituţie, republicată), a luat act de considerentele expuse de Preşedintele României, domnul Traian Băsescu în cadrul reuniunii Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei (Comisia MCV) desfăşurată în data de 3 noiembrie 2011 la sediul Ministerului Justiţiei.

Este esenţial ca astfel de atenţionări, venite dela Preşedintele României, să fie analizate cu calm şi echilibru, fără a naşte emoţii suplimentare nici la nivel interinstituţional, nici în rândul opiniei publice.

În acelaşi timp, CSM priveşte cu multă seriozitate aceste atenţionări, exprimându-şi, în acelaşi timp, rezerve cu privire la amplitudinea şi corectitudinea de fond a acestor atenţionări.

De aceea, CSM, a trimis astăzi o solicitare Administraţiei Prezidenţiale pentru a obţine detalii în legătură cu scrisoarea Comisiei Europene referitoare la achiziţia publică la care a făcut referire Preşedintele României cu ocazia mai sus-amintită. Precizăm că, în cazul derulării unor achiziţii publice, instanţa se referă la posibilele neconcordanţe, incorectitudini, pe parcursul derulării achiziţiei, care privesc autoritatea ce derulează procedura de achiziţie.

În acest moment, CSM consideră că este inoportun şi periculos a acuza justiţia de insuccesul unei achiziţii publice şi că este necesară efectuarea unor analize a faptelor alegate.

În altă ordine de idei, CSM este conştient de dificultatea prin care trece România azi, inclusiv din perspectiva achitării arieratelor datorate de stat cu titlu de restanţe date prin hotărâri judecătoreşti.

Pentru a restabili adevărul trebuie spus că mare parte din aceste arierate provine din anii 2001, 2003 până în 2008, iar vina existenţei acestor arierate nu e neapărat a sistemului judiciar. De exemplu, unui număr de peste 100.000 de cadre didactice şi angajaţi din sistemul de educaţie i s-a acordat o mărire salarială de 50% în toamna anului 2008, în urma unui vot unanim al Parlamentului României. Mai mult, Curtea Constituţională a precizat în două rânduri că această lege este constituţională.

Prin urmare, toate aceste persoane şi-au câştigat drepturile salariale în instanţă în mod corect, tocmai pentru a respecta o lege adoptată de Parlament şi promulgată de Preşedintele României. Or, Parlamentul, spre exemplu, nu a indicat sursa financiară din care ar trebui plătite sumele de bani, dar s-a cerut ca acest lucru să fie făcut de instanţe.

În ce priveşte dosarele amânate nejustificat, aşa cum s-a făcut atenţionarea publică, CSM reaminteşte că a declanşat un control al tuturor dosarelor vechi aflate pe rolul instanţelor – peste 4600 de dosare cu vechime de peste 5 ani – urmând ca acest control, pe care Inspecţia Judiciară îl efectuează în aceste zile, să identifice cauzele care au condus la aceste perioade lungi până la soluţionarea dosarelor.

CSM, în calitate de garant al independeţei justiţiei, îşi manifestă preocuparea pentru eficientizarea justiţiei şi cere responsabilitate tuturor actorilor de pe scena publică.  

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

 

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media

SCRISOARE DESCHISĂ PRIVIND LEGEA EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Destinatar:

Preşedintele României,

Guvernul României,

Parlamentul României

Scrisoare deschisă adresată

Domnului Traian Băsescu, Preşedintele României,

Domnului Mircea Geoană, Preşedintele Senatului,

Doamnei Roberta Anastase, Preşedintele Camerei Deputaţilor,

Domnului Emil Boc, Primul Ministru al Guvernului României,

Domnului Daniel Funeriu, Ministrul Educaţiei Naţionale,

Preşedinţilor partidelor politice parlamentare,

Educaţia publică este parte a patrimoniului democratic european. Nucleu dur al crezurilor politice liberal, social-democrat şi democrat-creştin, educaţia publică constituie miezul viziunii despre societate purtate de toate mişcările democratice: o societate formată din cetăţeni critici, autonomi în gândire, capabili de discernământ şi neîncrezători în demagogia ce parazitează adesea viaţa politică. În orice societate modernă nivelul democraţiei este strâns legat de cel al educaţiei. Apărarea acestei legături este condiţia indispensabilă a libertăţii şi pluralismului. Credem că, prin atitudinea pe care o au faţă de educaţie, partidele româneşti şi responsabilii politici au prilejul să-şi dovedească ataşamentul faţă de valorile democratice, precum şi apartenenţa de substanţă la marile familii politice europene.

Înaintat Parlamentului după o dezbatere publică nejustificat de scurtă, proiectul de reformă a învăţământului românesc desconsideră relaţia dintre educaţie şi cetăţenie. Dimpotrivă, el se hrăneşte dintr-o viziune managerială şi utilitaristă, inspirată de un tip de eficacitate ce poate fi cel al unei întreprinderi, dar niciodată al şcolii sau universităţii. În ciuda a douăzeci de ani de regim democratic şi de deschidere europeană, constatăm că, ascuns de un limbaj tehnocratic, supravieţuieşte vechiul comandament socialist al integrării dintre învăţământ şi producţie.

În învăţământul pre-universitar, proiectul de reformă dezvoltă trei principii, cel al „finanţării care urmează elevul”, cel al reducerii duratei studiilor obligatorii şi cel al mobilităţii cadrelor didactice, principii care, aplicate în context românesc, vor agrava criza structurală a şcolii.

Într-un sistem de educaţie în care elevii sunt slab şi, mai ales, inegal pregătiţi, iar infrastructura şcolară este adesea precară, „finanţarea care urmează elevul” va adânci diferenţele de pregătire dintre elevi, transformând educaţia de calitate într-un privilegiu de grup social şi spulberând definitiv speranţa egalităţii de şanse a tinerilor români în materie de formaţie şi carieră.

Refuzând, în opoziţie cu practica europeană, şcolarizarea obligatorie până la vârsta majoratului, proiectul abandonează o parte importantă a tinerilor români cu vârsta între 15 şi 18 ani, împingându-i către condiţia de forţă de muncă necalificată.

Dubla dependenţă a şcolii faţa de Ministerul Educaţiei şi de administraţia locală, agravată de preconizata desfiinţare a titularizării cadrelor didactice, va consolida raporturile clientelare deja existente în multe cazuri între direcţiile şcolilor, inspectorate, personalul politic şi administraţia locală, punând sub semnul precarităţii însăşi profesia de educator.

În învăţământul superior, proiectul de lege întăreşte capacitatea de control şi intervenţie a Ministerului, supunând Universitatea unei logici de funcţionare exclusiv antreprenoriale. Autonomia şi democraţia din universităţile româneşti, semnul intrării în normalitatea occidentală a vieţii noastre academice, sunt astfel grav prejudiciate. Este paradoxal şi îngrijorător faptul că, astăzi, într-o perioadă în care democratizarea accesului la studii superioare a luat o amploare fără precedent în România, democraţia internă a Universităţii este subminată printr-un gest politic grăbit.

Principiul autonomiei universitare este cheia de boltă a învăţământului european. Proiectul anulează conţinutul autonomiei şi deschide calea politizării Universităţii prin posibilitatea extinsă pe care o oferă guvernului de a controla Universitatea, de a destitui Rectorii, de a înfiinţa şi desfiinţa discreţionar programe de studii şi de a decide, fără criterii clare, privilegierea unor Universităţi în detrimentul altora. Mai mult, proiectul invită Ministerul Educaţiei şi agenţiile publice abilitate la un demers ulterior de reglementare susceptibil să suprime şi ultimele marje de libertate permise spaţiului academic. Dacă litera şi spiritul proiectului vor deveni lege, Universităţile româneşti riscă să fie aduse într-o situaţie de dependenţă politică şi de mediocritate intelectuală.

Considerăm că ideea Universităţii prestatoare de servicii corupe adevăratul sens al demersului pedagogic şi al actului de cercetare, în centrul cărora se află întotdeauna cunoaşterea. Ideea că Universitatea ar trebui să fie un simplu laborator de producţie a unor competenţe solicitate de o piaţa a muncii lipsită de claritate şi perspectivă deturnează misiunea fundamentală a Universităţii, aceea de loc al spiritului creator, al autonomiei personale şi capacităţii critice.

În toate societăţile moderne, şcoala şi universitatea au rolul de a dezvolta, a conserva şi a transmite cunoaşterea. Membrii corpului academic nu-şi pot îndeplini misiunea dacă sunt trataţi ca prestatori de servicii. Libertatea de a gândi şi de a cerceta trebuie să rămână neîngrădită de criterii străine spaţiului academic. Aceasta lege consacră dominaţia unui mod greşit de a înţelege eficienţa, mascând în acelaşi timp de o manieră rudimentară diminuarea investiţiei publice în educaţie. Viziunea managerială care ghidează întregul proiect subminează grav nu numai caracterul public, dar şi pe cel naţional al şcolii şi al Universităţii. Şcoala nu-şi mai propune să construiască conştiinţa civică şi naţională a tinerelor generaţii, să formeze persoane adaptabile cultural şi profesional, ci numai „competenţe” limitate şi improbabile pentru o piaţa a muncii a cărei evoluţie nu o mai poate prezice nimeni.

Vă cerem aşadar să constataţi împreună cu noi gravitatea acestui moment pentru sistemul naţional de educaţie, să opriţi procesul de aprobare a proiectului de lege şi să vă exercitaţi atribuţiile pentru relansarea dezbaterii publice şi naţionale în jurul reformei învăţământului.

Prof. Dr. Daniel Barbu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Ionela Băluţă (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Alexandra Ionescu (Univ. Bucureşti),

Lector Dr. Ruxandra Ivan (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Ligia Livadă (Univ. Bucureşti),

Lector Dr. Silvia Marton (Univ. Bucureşti),

Lect. Dr. Camil Pârvu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Florin Ţurcanu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Laurenţiu Vlad (Univ. Bucureşti),

Asist. Dr. Claudia Maria Udrescu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Mihai Chioveanu (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Florin Diaconu (Univ. Bucureşti),

Asist. Ştefan Apăteanu (Univ. Bucureşti),

Prof. Dr. Iulia Motoc (Univ. Bucureşti),

Conf. Dr. Camelia Voinea (Univ. Bucureşti),

Lucia Vodă (Univ. Bucureşti),

Lect. Dr. Sorin Gabriel Sebe (Univ. Bucureşti)