Adrian NIȚĂ: Scrisoare deschisă adresată Societăţii Române de Fenomenologie (administrator al Newsletterului de filosofie românească) şi Societăţii Române de Filosofie

Tot mai cunoscutul exeget al lui Leibniz și Noica, polemist în materie de filosofie și deținător al titlului de doctor în domeniu Adrian NIȚĂ semnalează într-o scrisoare nouă inadvertențele procedurale ale colegilor săi de la Societatea Fenomenologilor în materie de redactare a buletinului informativ cu privire la aparițiile românești curente în domeniul filosofiei.  Transcriu mai jos textul, însoțindu-l de anexele puse la dispoziția oricui de dl. Niță, sperând că la mijloc se află nu lipsa bunei credințe, ci carențe – sau neglijențe – de informare. Adaug, surâzând, că, de când m-am amuzat să public în presă (dar și pe acest blog) texte polemice vizându-i pe dl. Gabriel Liiceanu și pe apropiații domniei sale, și numele meu lipsește din newsletter-ul la care se face aici referire. Atâta pagubă! Nu am probleme cu noua cenzură a Grupului H.A.H., cum i-am spus, mai în glumă, mai în serios. Dacă evoc acest fapt este numai și numai pentru a aduce încă o probă că newsletter-ul se încropește în funcție de simpatii, idiosincrasii și umori de tot felul. Bravo băieți, tot așa! (O.P.

Stimaţi colegi

Aş vrea să subliniez, din nou, faptul că nu e vorba aici de mine personal, de faptul că lucrările mele nu ar apărea în Newsletterul de filosofie românească (NFR) (acest lucru mi se pare colateral; are dreptate Christian Ferencz Flatz). Nu e vorba nici de faptul că NRF nu ar fi util; că se lucrează cu materialul clientului; şi nici de faptul că Societatea de Fenomenologie, ca admistrator al acestui buletin informativ, îl realizează aşa cum doreşte. Problema pe care am ridicat-o este una de principiu, legată de ,,filosofia românească”. Suntem o mână de oameni care funcţionăm în câmpul filosofiei şi este pur şi simplu păcat să recurgem la asemenea practici contraproductive şi dăunătoare. În plus, acest buletin informativ trebuie să fie unul realizat profesionist, să dea seama cu adevărat despre starea producţiilor (cărţi, traduceri, articole, conferinţe etc.) din acest câmp, fără nici un fel pe simpatii sau antipatii (pe care fiecare dintre noi le are; acestea nu trebuie să se reflecte în buletinul informativ). Că nu am nimic personal cu cineva din SRF sau NRF o pot spune cărţile şi articolele mele, dar şi toţi cei cărora le-am vorbit despre SRF, NFR etc. În plus, sunt multe fapte pe care nici măcar nu vreau să le fac publice cu privire la sprijinul adus de mine pentru SRF şi NFR (o parte din ele, Cristi Ciocan le cunoaşte).

Faptul că NRF manipulează (adică influenţează comunitatea în legătură cu anumite scopuri care sunt străine de interesele acelei comunităţi) şi dezinformează (adică induce în eroare comunitatea, prin transmiterea de informaţi false, în mod tendenţios) rezultă şi din ultimele luări de poziţii ale persoanelor implicate şi din faptul că nu doresc să schimbe nimic în formatul şi conţinutul buletinului. În plus, vă trimit ataşat lista de cărţi apărute în 2011. În prima parte a listei, (A), se află cărţile indexate în Newsletter. În partea a doua, (B), se află lucrări ce nu se regăsesc în Newsletter. Prima are 16 titluri, a doua are 13 titluri. Unele din cărţile de pe lista B sunt cu adevărat importante, şi nu se poate spune că, dacă autorii respectivi nu au trimis informaţiile, cei care administrează pagina nu ar fi avut interesul să caute informaţiile respective (ce se pot obţine de la edituri, de pe net, de la librării sau biblioteci etc.) ca să se publice în NRF.

Ca să fiu mai bine înţeles, vă rog să-mi daţi voie să vă propun o situaţie imaginară. Să presupunem că eu administrez un buletin informativ de fenomenologie. Public acolo despre activitatea SRF şi a membrilor ei doar sporadic şi masiv public informaţii despre producţii de fenomenologie realizate de X, Y şi Z. Cum vi se pare această situaţie? Oare se poate numi altfel decât dezinformare şi manipulare? Oare este o situaţie profesionistă? Oare face ea bine filosofiei româneşti (ca să nu mai folosesc cuvinte care pe unii îi sperie, cum sunt ,,cultură română”)?

Dacă mă veţi întreba care e soluţia, vă voi spune că nu este dezabonarea mea. Ar fi soluţia asta dacă nu mi-ar păsa şi dacă nu aş avea alte preocupări decât cele filosofice. Dar ca om ce activează în acest câmp, cred că e de datoria mea să fac publică şi să dezbat situaţia apărută, în speranţa unei îmbunătăţiri. Soluţia pe care o văd vizează: fie completarea informaţiilor, fie schimbarea denumirii. În primul caz, ar trebui trecute cele 11 centre ce organizează studii de licenţă în filosofie, toate centrele şi revistele (pe cât e omeneşte posibil; eu v-am numit câteva; sunt sigur că mulţi din cei cărora le trimiteţi buletinul pot contribui la completarea informaţiilor), iar din punctul de vedere al conţinutului ar trebui o atitudine ,,activă”, adică nu simpla aşteptare ca autorii să trimită informaţii (fie că e reală, fie că nu e reală). În cazul al doilea, titlul poate să fie ,,Newsletterul Societăţii X” sau ,,Newsletterul grupului X” (caz în care, desigur, mă voi dezabona).

Adrian Niţă

www.adriannita.ro

***

Anul filosofic 2011 (A)

Newsletter: Cărţi

  1. Anca Manolescu, Stilul religiei in modernitatea tirzie, Polirom, 2011
  2. Horia Patrascu, Sentimentul metafizic al tristetii, Editura Trei, 2011
  3. Nicolae Stan, Nietzsche. Ermitul vesel, Editura Economica, 2011
  4. Andrei Bereschi (coord.) Studii tomiste II, Zeta Books, 2011
  5. Marta Petreu, Cioran sau un trecut deocheat, Polirom, 2011
  6. Viorel Rotilă, „Citește-mă pe mine”. Jurnal de idei, Institutul European, 2011
  7. Marilena Vlad, Dincolo de ființă. Neoplatonismul și aporiile originii inefabile. Zeta Books, 2011
  8. Karel Novotný, Taylor S. Hammer, Anne Gléonec, Petr Špecián (eds.), Thinking in Dialogue with Humanities: Paths into the Phenomenology of Merleau-Ponty, Zeta Books, 2011
  9. Vasile Băncilă: Nae Ionescu, un cavaler prestant al spiritului, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
  10. Vlad-Ionuț Tătaru: Conștiința de sine, Institutul European, Iași, 2011.
  11. Nicolae Turcan: Credinţa ca filosofie. Marginalii la gândirea tradiţiei, prefață de Radu Preda, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
  12. Petre Ţuţea: Reflecţii religioase asupra cunoaşterii, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
  13. Marta Petreu, De la junimea la Noica: Studii de cultură românească, Polirom, Iaşi, 2011.
  14. Nicolae Râmbu, Negru Teodor (ed.), Forme ale alienării culturale în epoca globalizării, Editura UAIC, Iaşi, 2011.
  15. Alexandru Ştefănescu, Leibniz şi paradigma individualităţii de la ontologie la politică şi înapoi, Editura Paideia, Bucureşti, 2011
  16. Viorel Ţuţui, Apriorismul contemporan. Dezbateri epistemologice, Editura UAIC, Iaşi, 2011.

Anul filosofic 2011 (B)

 

Cărţi ce nu se regăsesc în Newsletter

1. Al Surdu, Dragoş Popescu, Dominic Georgescu (coord.), Probleme de logică, vol. XIV, Editua Academiei

2. Studii de istorie a filosofiei româneşti, coord. Al Surdu, M Mamulea, Doru Sinaci, vol. VII, EAR, 2011 (simp Noica de la Arad)

3. Studii de istorie a filosofiei universale, coord. Al Surdu, Claudiu Baciu, Sergiu Bălan, ion Tănăsescu, vol. XIX, EAR, 2011

4. Alexandru Surdu, Sergiu Bălan (coord.), Studii de teoria categoriilor, vol. III, Bucureşti, Editura Academiei, 2011

5. Angela Botez et alii (coord.), Categorii şi concepte în filosofia ştiinţei, Bucureşti, Editura Academiei, 2011

6. Mihai Popa, Timp şi istorie. Idei şi concepte din filosofia românească interbelică, EAR

7. Vasile Tonoiu, Altfel de proze, Paideia, 2011

8. Vasile Morar, Morala elementară: stări, praguri, virtuţi, Paideia, 2011

9. Călin Cristian Pop, Problema infinitului la Pascal, Eikon, Cluj

10. Livia Georgeta Suciu, Problema darului şi a donaţiei la Jacques Derrida, Eikon, Cluj

11. Mălin Stan, Haos şi subtilitate, Eikon, Cluj

12. Adrian Niţă, Polemice, Grinta, Cluj, 2011

13. Daniel Sidor, Manual de sex epistemic sau despre cum să scrii o maximă, Eikon, 2011

Vezi și http://vasilegogea.wordpress.com/2012/02/24/o-carte-postala-de-epoca-si-o-scrisoare-deschisa-din-zilele-noastre/

Continuarea dezbaterii: http://www.observatorcultural.ro/Cine-prejudiciaza-imaginea-Societatii-Romane-de-Fenomenologie*articleID_26639-articles_details.html

Din goana trasului cu ochiul: Heidegger la noi acasă

Nici n-a venit bine decembrie că ne-am și trezit prin librării cu noi traduceri heideggeriene. Este vorba despre texte fundamentale fără care poporul și cultura noastră nu ar putea supraviețui, cu drepturi egale, în republica veșnicei filosofii (dacă există așa ceva!). E și pentru ageamii precum subsemnatul un prilej de mândrie patriotică să poată da nas în nas cu ifosele firoscoase ale magistrului neamț, întors pre rumânie de adulatorii săi loco.

Întrebarea filosoficească de bază rămâne, și de această dată, „De ce este de fapt ființare și nu, mai curând, nimic?”

Pricep grija lui M.H. de a distinge între ființă, ființare, fiind, existență, strarea-de-a-fi, în-ființare ș.a.m.d. Totuși, însă: să stea adevărul filosofic și secretul filosofiei în jucărele de limbaj? Merg, mai degrabă, pe mâna lui Ludwig Wittgenstein: „Fiecare propoziție care are un sens are un sens COMPLET, iar ea este o imagine a realității în așa fel încât ceea ce nu este încă spus în cuprinsul ei nu poate pur și simplu aparține sensului ei. (…) Dacă o propoziție ne spune ceva, atunci ea trebuie, așa cum este ea, să fie o imagine a realității, și anume una completă”.  

Oricum, vine vremea sărbătorilor și – deși nu i-am neglijat deloc, orice s-ar crede, pe prietenii mei din Grupul HAH (ba din contră: am dat curs rugăminții lor imperative, trecând de pe blog în spațiul public și scriind despre ei în serial, vreme de luni în șir, în prestigioasa revistă Timpul, din Iași) -, le ofer un cadou de sărbători, ca dovadă că lecția de ridicol a lui Heidegger poate fi urmată și prin traduceri mai fidele decât traducerile fidele, măcar în măsura în care spiritul limbii este siluit cu duioșie, de acasă.

Propun deci, tuturor pasionaților de turbulențe filologico-filosofice, câteva conjugări la prezentul absolut, continuu și dezistoricizat, ale verbelor conexe Ființării, Ființei, Existenței, Fiindului ș.a.m.d.

A FIIRE: eu fiireș, tu fiireși, el/ ea fiirează, noi fiirăm, voi fiireți, ei/ ele fiirează;

A FIIND: eu fiind, tu fiinzi, el/ ea fiindă, noi fiindăm, voi fiindați, ei/ ele fiindează;

A FIINDA: eu fiindez, tu fiindezi, el/ea fiindează, noi fiindenăm, voi fiindenați, ei/ ele fiindenează;

A FIINȚARE: eu ființerez, tu ființerezi, el/ ea ființerează, noi ființerăm, voi ființerați, ei/ ele ființerează

A FIINȚÂND: eu ființândez, tu ființândezi, el/ ea ființândează, noi ființândăm, voi ființândați, ei/ ele ființândează

A FOSTA: eu fostez, tu fostezi, el/ ea fostează, noi fostăm, voi fostați, ei/ ele fostează;

A ESTERE: eu estez, tu estezi, el/ ea estează, noi estăm, voi estați, ei/ ele estează

Desigur, limba nostră glosează – și fără noi (aviz, cu un drum, și guguștiucului Al.Ciolan) – pe tema dată, ceea ce Constantin Noica nu ignora (dar nici nu – foarte – îndrăznea, făcând concesii orizontului de așteptare plebeu). Grupul HAH și liderul său, dl. Gabriel Liiceanu nu mai au însă de ce se formaliza, căci cenzurile au căzut între timp iar bunul simț nu mai folosește nici măcar drept paradox, vorba lui Al. Crăifăleanu.

Rămâneți dară cu bine, sfânte firi vizionare, limba română să vă îngăduie și pe mai departe cu umorul ei dintotdeauna!

 

imagine de Alexandru PECICAN fără nicio legătură cu vreo realitate

ALIANȚE CULTURALE ȘI TERORISM INTELECTUAL. O PRIVIRE ÎN PROXIMITATE. III. NEW EUROPE COLLEGE ȘI GRUPUL HAH

Să aruncăm o privire alertă asupra alianțelor dlui Liiceanu în plan cultural și civic. Cel care se impune dintru început atenției în acest sens este Andrei Pleșu, nelipsitul prieten și… concurent. De ce și concurent? Dl. Pleșu a avut, se pare, postúri publice și alianțe mai profitabile. Dintre cei doi, domnia sa a fost numit, îndată după decembrie 1989, ministru (al Culturii) în guvernul lui Petre Roman (28 dec. 1989 – 16 oct. 1991), rămânând în această funcție vreme de circa doi ani. Prietenii săi au trebuit să se mulțumească, pe moment, ba cu Ed. Politică, ba cu numiri în funcții culturale județene din subordinea ministerului menționat, devenindu-i colaboratori și subordonați ierarhic , ba numai cu șansa de a protesta în Piața Universității. Mai pe urmă, ajutat de contactele sale din timpul anilor 80 și, mai ales, de cele făcute pe când ajunsese deja ministru, dl. Pleșu a întemeiat New Europe College (1994, cu un nume menit să reflecte și formal noua hegemonie culturală anglo-saxonă, inspirat, poate și de exemplul Central European University întemeiată la Budapesta de George Soros). După cum lămurește situl oficial al instituției, „Punctul de plecare a fost New Europe Prize for Higher Education and Research, acordat profesorului Pleşu în 1993 de şase institute prestigioase de studii avansate: Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences, Stanford, Institute for Advanced Study, Princeton, National Humanities Center, Research Triangle Park, North Carolina, Netherlands Institute for Advanced Study in the Humanities and Social Sciences (NIAS), Wassenaar, Swedish Collegium for Advanced Study in the Social Sciences (SCASSS), Uppsala şi Wissenschaftskolleg zu Berlin”. Se subînțelege că acest premiu a fost atât de generos, încât a permis nu doar întemeierea unei fundații – Fundația Noua Europă, întemeiată în 1994 -, ci și a „primului institut independent de studii avansate în domeniul disciplinelor umaniste şi sociale din România post-decembristă, … întemeiat în 1994” (informația provine din aceeași sursă). În orice caz, în mod evident dl. Pleșu a beneficiat de o consolidare a creditului și prestigiului său personal prin cauționarea eforturilor sale intelectuale de către cele șase instituții străine.

Cristian Preda își amintește, nostalgic: „Situat inițial într-un mic apartament din Piața Amzei, vizavi de biblioteca Sadoveanu, NEC m-a primit ca bursier în 1996-1997. Era perioada în care îmi scriam teza de doctorat, pe care aveam să o susțin la EHESS în ianuarie 1998. NEC a fost, de aceea, un sprijin foarte prețios.// La reuniunile săptămânale, mă întâlneam cu Ștefan Borbelyi, Ioan Ică jr., Mihai Rădulescu, Mircea Cărtărescu, Ion Manolescu, Cătălin Partenie, Valentina Sandu-Dediu, Cristina Codarcea și Felicia Dumas. (…) De-a lungul anului, au participat la reuniuni, ca seniori, Neagu Djuvara și Andrei Scrima. Rectorul colegiului era nelipsit”[1].

Probabil că astăzi NEC este cea mai de succes instituție de învățământ superior privată din România, de nivel post-licență. Acest lucru i se datorează, nemijlocit, dlui Pleșu, dar și excelenților săi colaboratori români și străini care alcătuiesc echipa sa.

Este interesant de văzut, în acest context, în ce măsură se regăsesc printre beneficiarii instituției colaboratori ai domnilor Pleșu și Liiceanu, fie pe plan filosofic (din Grupul HAH, din Societatea Română de Fenomenologie), fie pe plan civic (GDS), fie pe plan jurnalistic (Dilema/ Dilema Veche și revista 22, Idei în dialog). Nici cei afirmați în politică nu sunt indiferenți și, chiar dacă această chestiune este adiacentă în raport cu discuția de față, ea nu este lipsită de importanță.

Asemenea nume se regăsesc și, chiar dacă purtătorii lor nu formează o majoritate a bursierilor, au o pondere constantă și semnificativă. Pentru a înțelege mai bine deschiderile New Europe College ar trebui, poate, inventariate personalitățile politice sau din administrația României care au trecut prin instituție, dobândind și o cauționare/ legitimare intelectuală. Invers citind aceste realități, se cuvine subliniat interesul unui număr de persoane publice de toate vârstele pentru avantajele materiale, culturale și simbolice oferite de NEC.

Din cercul apropiaților lui Gabriel Liiceanu, anumite nume survin în programele NEC după cum urmează:

Beneficiarii de burse NEC dintre membrii propriu-ziși ai Grupului HAH sunt Cătălin Dănuț Cioabă (traducătorul cel mai asiduu al unora dintre volumele lui Heidegger apărute, deocamdată, în română, singur sau împreună cu alții; Ființă și timp, Prolegomene la istoria conceptului de timp și Metafizica lui Nietzsche; exeget al gânditorului german în Jocul cu timpul. Ontologia temporală a lui Martin Heidegger; fellow în 1999-2000) și Bogdan Mincă (traducător, împreună cu Sorin Lavric, al unor volume heideggeriene: Parmenide și Problemele fundamentale ale fenomenologiei; fellow în 2004-2005). Domnii Cătălin Cioabă și Bogdan Mincă au colaborat și la traducerea corespondenței dintre Hannah Arendt și Martin Heidegger. Volumul Scrisori 1925 – 1975 și alte documente, în ediția Ursulei Ludz (Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007), a fost tradus din germană de primul dintre ei, împreună cu doamna Catrinel Pleșu; tălmăcirea textelor în versuri de Martin Heidegger îi revine lui Bogdan Mincă, în timp ce traducerea poemelor de Hannah Arendt, scriitoarei Ioana Pârvulescu, animatoarea cenaclului de la Casa Lovinescu și deținătoare a unei rubrici în România literară. Lista numelor de tineri heideggerieni legați prin activitatea lor de NEC este însă numai parțial valabilă, căci unele dintre fazele travaliului la traducerea lui Heidegger în limba noastră au implicat un anume patronaj NEC nedisimulat și prezența unui terț, Sorin Lavric[2]. Pe aceeași listă s-ar cuveni înscris și dl. Cristian Ciocan, autorul volumului Moribundus sum: Heidegger și problema morții (București, Humanitas, 2007), în virtutea colaborării sale cu soții Miruna și Bogdan Tătaru-Cazaban, al doilea fiind unul dintre fidelii lui Andrei Pleșu, cu prezențe diverse la NEC, împreună cu care a tradus un volum de Emmanuel Lévinas, publicat la Humanitas[3]. Acestora li se alătură, oarecum dinafara listei de cinci pomenită de G. Liiceanu atunci când vorbește despre exegeții heideggerieni angajați într-un efort sistematic, încă unul: Cătălin Partenie (în 1996-1997).Cei trei (cu Sorin Lavric, patru) nu sunt însă singurii apropiați ai prietenilor Liiceanu – Pleșu. Se regăsesc și alte nume din sfera aceluiași cerc de intelectuali cu preocupări notorii de filozofie: H.-R. Patapievici (prieten al dlui Liiceanu și autor preluat și consacrat de Ed. Humanitas; fellow în 1994).

Dintre cei care l-au frecventat pe Noica, ajunși – după înființarea NEC – bursieri ai instituției rectorului Andrei Pleșu nu face parte doar Andrei Cornea (colaborator constant și neprețuit al revistei 22, în 1994-1995), ci și Sorin Vieru (membru al primului pluton păltinișean, cel antrenat de Noica însuși, fellow în 1994 și senior fellow în 1999-2000), Alexandru Dragomir (discipol heideggerian direct, congener al lui Noica, pus de acesta în legătură cu cei mai apropiați discipoli ai lui, a cărui operă este astăzi reconstituită din caiete la Ed. Humanitas, în 1998-1999) și Mihai Șora (fenomenolog original, congener cu Noica aflat în relații cordiale cu acesta, a cărui operă filosofică a fost salutar reeditată la Humanitas, senior fellow în 2002-2003).

Cele trei cercuri menționate reprezintă – în ordinea aducerii lor în prim-plan – discipolii direcți ai domnului Liiceanu prinși în programul exegetic și de traducere heideggerian (primii 3), prietenii și colegii dlui Liiceanu de la revista 22 (1 persoană) și, respectiv, colegii de pelerinaj la Păltiniș sau cei frecventați de Noica însuși (4 nume). Toate descriu în jurul dlui Liiceanu – dar și în jurul dlui Pleșu – o succesiune de cercuri de apropiați. Dintre ele, primul (să-i spunem: cercul pariului pe viitor) îi aduce pe cei doi cel mai aproape de fenomenologul german Heidegger, iar ultimul îi menține prin amintire și contact intim în proximitatea lui Constantin Noica (cercul memoriei pioase). Chiar dacă pentru Andrei Pleșu ordinea importanței acestor contacte este inversată, eventual, din punct de vedere afectiv sau printr-o dinamică de recunoaștere a prestigiului, important este că toate cele trei cercuri sunt prezente în universul instituțional pe care îl patronează, și că axa care îi are la un capăt pe Noica și la celălalt pe Heidegger nu rămâne caracteristică doar pentru angajamentele dlui Liiceanu, ci ajunge să se reflecte și în sfera de interese cărturărești a rectorului NEC.


[1] Miercuri, 22 aprilie 2009.

[2] „Dorim să aducem … mulțumirile noastre Colegiului Noua Europă, care, prin bunăvoința doamnei Mariana Hasnaș, ne-a pus la dispoziție, luni de-a rândul, o încăpere în care am putut lucra în liniște (subl. O.P.) la traducerea Problemelor fundamentale ale fenomenologiei” spun Bogdan Mincă și Sorin Lavric în „Nota traducătorilor” la Martin Heidegger, Problemele fundamentale ale fenomenologiei, București, Ed. Humanitas, 2006, p. 6. Informația indică un sprijin de durată, deloc sporadic sau întâmplător, acordat celor doi, dintre care doar unul avea statutul de bursier al NEC; mecenat cărturăresc lăudabil, subsumat, nu-i așa, unei cauze nobile.

[3] Emmanuel Lévinas, Altfel decât a fi sau dincolo de esență [Autrement qu’être ou au-delà de l’essence], traducere din franceză de Miruna Tătaru-Cazaban, Bogdan Tătaru-Cazaban și Cristian Ciocan, Humanitas, București, 2006.