De sărbători, scriitoarea germană de limbă română Elena Cesar von Sachse dăruieşte cititorilor ei, prin intermediul acestui blog, o poveste cu substrat gastronomic, anunţând în acest fel o nouă carte personală aflată în lucru. Poftă bună, es schmeckt gutt! (O.P.)
Nu se ştie dacă bucătăria austriacă sau cea maghiară a inventat această mâncare care se numeşte „Grenadier marsch”.
Un lucru este sigur: că şi mâncărurile, ca şi invențiile ştiinţifice, au fost descoperite datorită unor întâmplări mai mult s-au mai puţin hazlii.
Se zice că în timpul războaielor cu Prusia (1740), armata austriacă a rămas la un moment dat fără carne.
– Ce-i de făcut -, s-a întrebat bucătarul, privind spre magazia unde se aflau cartofi, ceapă, usturoi, macaroane, slănină, zarzavaturi şi altele, dar de unde carnea lipsea cu desăvârşire.
Soldaţii infanterişti erau înfriguraţi şi înfometaţi, osteniţi şi unii chiar răniţi, aşa că bucătarul trebuia să ia o hotărâre grabnică, nu numai pentru a-i hrăni, ci şi pentru a-i mai scoate din acea stare de nefericire pe care uneori o simte orice soldat înaintea unei bătălii decisive.
Scărpinându-se după ureche, neputincios în a găsi o soluţie, bucătarul companiei privi întrebător spre un soldat tinerel, care îl ajuta deseori în bucătărie şi care, prin felul lui vesel, îl şi distra.
– Acum să te văd, Pista, ce ai face tu în locul meu ca să ieşi basma curată?
– Foarte simplu. Aş acţiona!
– Zău? – făcu bucătarul, cu un zâmbet ironic. Şi cum anume?
– Un moment! Vreau să mă concentrez.
Soldatul privi cercetător prin magazie.
– Văd că avem slănină, untură şi ceapă. Deci, tăiem bucăţele mici de slănină în untura de porc, după care vom căli ceapă din belşug. Împreună, cele două ingrediente vor da un gust deosebit mâncării. E bine până aici?
– Foarte bine, dar grăbeşte-te, că ne apucă amiaza. Sper că nu ai uitat că ne lipseşte carnea.
Tânărul îi făcu un semn cu mâna, să-l lase să se gândescă.
Bucătarul dădu ochii peste cap, bănuind că va urma o farsă, dar spre uimirea lui, celălalt continuă, foarte sigur pe el:
– Apoi fierbem într-un cazan cartofi tăiaţi pătraţele, iar în altul o cantitate egală de macaroane.
– Aşa! Şi pe urmă?… – întrebă bucătarul, devenind dintr-o dată foarte atent.
– După ce s-au fiert cartofii şi macaroanele, le amestecăm cu slănina şi ceapa prăjită. Adăugăm sare, piper şi boia. La această mâncare s-ar potrivi foarte bine un vinişor roşu.
Bucătarul pricepu imediat ideea formidabilă pe care i-o dăduse soldatul şi, bucuros nevoie mare, îi trase una peste cap.
– Hai la lucru! Dacă totul iese bine, primeşti o cană cu vin de fiecare dată când voi fi nevoit să recurg la această reţetă.
– Nu are cum să nu iasă bine. Îmi pun capul jos că se vor linge toţi pe degete.
– Ar fi păcat să-ţi rişti capul. Întodeauna se găsesc unii care bagă beţe-n roate. Mai bine foloseşte-ţi capul pentru o nouă reţetă.
– Staţi un moment. Dacă e vară, merge foarte bine cu salată verde şi puţin usturoi..
-Doamne fereşte să ne apuce vara tot în război. Războiul aduce numai moarte şi tristeţe.
– Dar şi mâncări improvizate -, adăugă Pista, bine dispus.
– Aşa-i! Zurbagiule. Hai gata cu vorba. La lucru!
Cum războaiele dintre Prusia și Austria s-au încheiat demult, și cum nu oricine vrea să guste Grenadier Marsch gătește pentru armate întregi, iată și reţeta pentru 2 persoane așa cum s-a păstrat ea în însemnările ajutorului de bucătar de odinioară:
macaroane 1 cutie
Ceapă 150 gr
Slănină 100gr
Untură 20gr
Cartofi 500gr
3 linguriţe de boia, sare, piper.
Ovidiupecican's Blog 