Începând de astăzi, blogul meu are bucuria de a găzdui eseul domnului Dan Gulea dedicat explorării universului joycean din romanul Veghea lui Finnegan. Bun venit, domnule Gulea! Iar cititorilor, ca de obicei: lectură plăcută! (O.P.)
Revista cu acest nume, editată de Eugene Jolas între 1927 şi 1938, reţine contribuţiile scriitorilor americani din străinătate, dar şi contribuţiile scriitorilor englezi aflaţi în afara spaţiului lingvistic; editată la Paris, apoi la Colombay-les-deux-Eglises, revista este importantă prin experimentele radicale asupra limbajului şi asupra artei. În primul rînd limbajul, pentru că este principala „materie de lucru“; perioada transitions înseamnă primele pagini şi variante din Finnegans Wake de James Joyce (intitulată, generic, Work in Progress), apoi nume precum Gertrude Stein, Max Ernst, William Carlos Williams (The Dead Baby, The Somnambulists, Winter, Improvisations, A Voyage to Paraguay), Franz Kafka, Metamorphosis, Ernest Hemmingway, Juan Gris, Samuel Beckett, Pablo Picasso (Petite Fille Lisant). Introducerea editorilor din 1927 scrie despre o căutare a frumuseţii („quest for beauty “) şi despre experiment, ca principale deziderate, pentru scriitorii americani, dar şi pentru oricare alţii: „faptul că numele autorului este necunoscut înseamnă, din start, o examinare binevoitoare manuscrisului“. Acest program arată mai degrabă lipsa de program, dar este o dorinţă pentru eliberarea de prejudecăţi, în numele unei lecturi libere; retrospectiv, se poate spune că programul revistei a fost experimentul, aşa cum anunţau ei, înţeles ca experiment asupra limbajului şi exprimării.
Pe de altă parte, Jolas semnează frecvent diferite manifeste; unul este cel despre vertigralism din 1935, unde această nouă „eră“ înseamnă redescoperirea omului „preistoric“ şi, în ultimă instanţă, „vocea inefabilă a tăcerii inimii“, pentru „crearea unei gramatici primitive, care se poate apropia de limba lui Dumnezeu“. Asta pentru că, încă din 1929, ei erau nemulţumiţi de „lălăitul“ povestirilor, al romanelor, al naturalismului descriptiv – ca orice manifest avangardist. Şi, scriitorul nu mai comunica, el doar va exprima, iar cretorul are dreptul „să dezintegreze materia primă a cuvintelor impuse de limbă şi de dicţionare“. Proclamaţia, semnată, printre alţii, de Jolas, A.L. Gillespie, Harry Crosby, Elliot Paul (coeditor) avea ca antecesori declaraţi pe Rimbaud (ritmica „halucinaţie a cuvintelor“) şi mai ales Blake; „mînia tigrului, mai înţeleaptă decît manejul cailor dresaţi“ înseamnă, în traducerea autorilor, că „scriitorul are dreptul să nu respecte regulile gramaticale, sintactice şi să folosească cuvintele aşa cum doreşte“. O ilustrare clară a experimentelor joyciene cu work in progress.
Ilustrația reprezintă coperta revistei transitions (nr. 8, nov. 1927)
Ovidiupecican's Blog 