ANDREI ZANCA

reîntoarcerea

teritoriile nopţii-s poate singurele adevărate

căci doar în zone crepusculare

mai freamătă şi azi

explozia lui dumnezeu în suflete

cum pare să fi început totul.

şi doar anevoie îmi amintesc

că pe atunci, un copil ne-a împroşcat

cu o apă, ai cărei stropi încă nu ne-au ajuns.

                        _

afară bătea vântul. ploua.

şi-am zărit deodată o fetiţă

în faţa ferestrelor casei scărilor

urmărind din ochi o prietenă

ce urca treptele în urma tatălui ei.

a ridicat încet mănuţa a rămas bun

nemişcată, însă cealaltă nu s-a întors.

şi ea a rămas aşa  –  cu mâna-i mică

înălţată. palpitând ca o vietate rănită

trăind pesemne, pentru prima oară

prin sticla umedă dintr-o casă a scărilor

înstrăinarea din jur. singurătatea.

apoi, s-a îndepărtat încet, împovărată

cărând în spate ghiozdanul

aproape cât ea de mare.

şi dintr-odată a zbughit-o

de parcă  ar fi uitat

brusc, totul.

Andrei Zanca (13.09.1952) în Sighişoara; studii în cadrul Academiei Comerciale, Bucureşti; studii de germanistică Cluj (concomitent redactor la „Echinox”); profesor de română şi limbi străine la Sighişoara; 1991 studii în cadrul Universităţii din Freiburg; Referent European de specialitate; Poezie: Poemele Nordului; Un străin în bârlogul lupilor; Elegiile din Regensburg; Euroblues; după-amiază cu branduardi: Nopţile franciscane; Suitele transilvane; Cei ce-n inimă-s-desculţi; Viaţa şi moartea din glas; Maranatha; Abis; Oprirea; Zicudulimprovisation pour la marche sur l’eau (în trad. Letitiţiei Ilea); în limba germană: Waisenmauer; eingeschränkte herzfreiheit; Eseuri după ani după noi – eseuri/ interviuri; Lumea, un limbaj al invizibilului, Cartea Surâsului (jurnalul unui drum lăuntric); Proză Minuturi, proză scurtă; publicist (interviuri, recenzii, critică în numeroase reviste din România, Europa, SUA), (tradus în volume de poeme în germană, franceză, engleză); Traducător din limbile germană, franceză, engleză, spanioală, italiana; autori germani traduşi în română: Franz Kafka, Hans Magnus Enzensberger, Reiner Kunze, Paul Celan, Werner Dürrson, Michael Krüger, Ingrid Bachèr, Richard Wagner, Richard Reschika, Kurt Drawert, Dieter Schlesak s.a. Redactor pentru Germania al revistelor Vatra, Euphorion, Provincia Corvina.  Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1990. zanca.landau@web.de; www.zanca.de