Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (31)

La Vasilie sân Timofte, ot Cricalau i Mașnița,

Safta sluga cluceresei Stănica ot Bărșești dă dzâuă bună. Și să să știe că la noi la moșâie toate ar hi cum să cuvine, dară e mare zbucuium și suparare. Că eri măria sa s-au perpelit și n-au mai voit a mânca și a bé nemică, ce cum am lasat în ietacu dumneei așa au și venit napoi tăvița cu toate pă ea. Ci m-au pus de au fost cu sâla să macin tăti și de post, și de dulce, eară dupe turtile di mei cu borș di pui au urmat terciul cu macriș și polpă di oae, care pentru nemică în lumea aiasta boieroaica mé n-ar fi lasatu altă cândva și ce să mai fie daca nice bahlavalilii și plășintili cu poale la brâu nu a-ncăpu decât la gura mé. Care au fost așé că m-am aținut pre urmă în dosul cășilor din fundul ogrăzii și am dat napoie totul de unde au vinit la un tofiș și m-au luatr cu frig și arsură la grumadz și la lingorică…

Au nu vedzi matale cum ni dam di ciasul morțâi ca sa nu ni-i uiț iar matali șădzi pân striini i nu mai vini la doamna noastră?

Să nu va fii cu suparari, boierule, că io ce dzâce, aia pun aici la scrisoare,

Safta

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (30)

Mării sale, cneaghinii Măriuca, a logofătului Ilie, stăpâna mea preabună,

 

Nicoriță, ficior în casă, ot Burmuzăni dorește sănătati. Și sunt binișor și n-am morit încă, iar oștile ungurești pline-s dă omini de limba noastră. Că m-au dus Ianăș și Miclăuș la cortorile lor, că zâceau că domnul lui Chirai Jicmon are de rostuit ceva ce numai io aș puté rostui dempreună cu iel, ci doară nu era să mă dau de rușine au să dzică de muldovenii noștri că n-au știință de vreo socotială.

Iar acest boier de prin părțile Bălgradului, ce dzâceau că ar avé multe și însămnate moșii și prin părțile Colojvarului, dară nu în cetate, că aceia are direpturi de la craii ungurești de dămult, are mustețe până sub ochi și când te veade să bulbucă la tine și râde gros, împingând burdihanul și scuturându-să ca dă rîie când și când, iar scuturătura și-o însoțeaște trăgând mucii pre nas și făcând oarecum cu ochii, ca împuns de ghivol…

Ci mi-au făcut întrebare de știu a spune cum e cu fomeile noastre de la satele den drumul lor, de le-au pus vodă să ridice poalilii pănă supt bărbiie au ba. Că i-au tâmpinat care pe unde și le-au dat zgău din belșug și o muiare tremură dă pe picioare între cinci și zeace oșteni, iar pe urmă și când vine vreun podghiez tătărăsc vine degeaba, că ungurii lor trag la culcare și mai ghine o ieu în fuga cailor până a doua zi. Crede Chirai, domnul aista la care îi îi zâc ișpan, că Vodă le-ar fi pus pe muiari să îi piiarză în felul acela și de-acum să gândea cum să gate triaba la care l-au triimes craiul lor și să să întoarne la casăle lui, că vine culesul viilor. Și să mai teame de boala frânciască. Iar de turci nu-i pasă, că tăișul lui n-au obosit.

La care am făcut ce am putut și cum mi-au vinit, că n-am voit nici să încurc treaba lui Vodă, dacă iaste, nici să dau nas la muiarile de pe la noi, că doară nice mulduvenii noștri n-au mărs la Aghiuță, ci am lăsat a să înțelege la fiecare ce i-ar fi mers la inemă să auză.

 

Care mă închin în credincioasă slujbă la măria ta,

 

Nicoriță.

 

stampă de epocă de zugravul Alisandru sân Valer sân Alexa ot Arad, dzâs Pecicanu

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (29)

[Fragment nedatat de scrisoare, adresant necunoscut, autor probabil, identificat din alte documente și după ductul slovelor: Vasilie sân Timofte, ot Cricalau i Mașnița, sub Sarău, cămăraș de-al triilea]

… cu dragul carele este al meu pentru scrisoare, nu ca dumneata ce pui văpsele pi pareți de bisearici, ca un zugrav de samă al măriii sale voivodului. Pentru carea, când pui acolo un arhanghel, ai întru agiutoriu nu doar numai calfele și ucenicii care mestecă vopsăle, ce și, dentru ei, pre mai știutorii într-ale zugrăviei, care să ia după hrisoavele în cărvune chipul aceluia slugitoriu den ceruri, ca să îl puie aidoma pe zidu. Iar de-ar fi nevoie de douăsprezeace aripe, toate ca una le face, dară eu după ce hrisoave să pun în zapis ceale ce văz? La ticluirea și la tâlcuirea den voroave nu-i una ca altă, ce fiecare într-a sa parte o ia.

Carele și eu m-am tâmplat fără vrere preste un gând al Domnului Nostru Isus Hristos, de mi-au adus în minte să dau scrisoare despre cum șade tidva plină cu apă într-o baltă, macar că n-au fost de aciaia facută, ce cu crier plină să giudece asupra celor două împărății, de ici și de colea, și de alte două, din văzduhul ce nu să vede, Ceea di Sus și Ceiia de Gios, a Întunecațâlor.

Că gândul meu care mă zbate și mă ține în freamăt, că nice de unguri sau de leși nu mai am triabă au grijă, e să fac a duce cătră priceperea fieștecăruiia adăstarea ca vreame între doauă întâmplate, voia frundzișului a încremenire pe crianga nebătută de vânt, a lunii pă ceriu, a stealei căzătoare asupra oglinzii lacului cum într-un speculum naturale pre cest theatrum mundi ce-l ține ca șoitariu Măreață Lume… Și vreamia omului ce ca moimâca șade pe pamântu gol și nu află alinare, fie că mearge la luptă, fie că să îmburdă în așternuturi cu frunză răcorie de nuc, la a jupăneselor dulciață și miiare de albinușă…

Ci nu mă agiută nici vorba noastră moldovinească, nice grija învățaților, nice holbarea prostimei, ni voia puterniciei, ni răzbaterea aiasta de oști în care mă tâmplu și io… Dară fie ce-a hi numai să hie, că de n-ar mai hi, Nemica ar domni cu voioșie și plinire în toate…

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (28)

Dumnealui, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească, Catalandeşti şi Prigor pe Crasna, carele s-au aflat moștean al răposatului biv vel vornic Juraşco, fiie numeli lui laudat, întru o prisacă şi o chiştelniţă,

De la Hrihor de la Bleaza, (pan) pe apa Strehuiului, mai jos de Dăbca de vii dinspre Suhearda, dară și mai sus de Vădrușca de ai vini din giosul Raraului, ce ai legat cu mini prieteșug cându, ca doui făr de minte mânzi umblam după dosite și de taină trebșoare prin partea Codrilor Cozminului, la fetilii jupânului Zloțco Vidreanu și nu ne-am lasat până ce nu au ieșit ghini și pentru iale și pentru noi,

Dau de știre frate că pământul cu moară ce mi-ai lasat chezaș, iara pre urmă, ți-au vinit mai bine la socoteala să îl lași cu totul decât să dai zloții ce ți i-am fost chezășuit când cu una și alta pricină au făcut floare și nu mai dă roadă. Iar ca să hie și mai cu cântic, acmu s-au umplut de lăcuste și de alte frâmsăți di care n-aveam nice o nevoie.

Să poati să fie pricină de vremi tulburate, că și pe apa Strehuiului vine, de la o vreame, ba câte un pește cu pânticele în sus și ochiu sticlos, ba câte un nogai mort ori un leah unflat și vânăt, de nu mai pridideaște prostimea să îngroape de grabă, ca să nu ni vină molime. Dară fincă priiatișugul nostru e mai ceva ca peatra, să îmi spui matale, de s-ar puté, au nu cunva tucma locusta și floarea și toti celelalte ce se tâmpla aici au fost pricina de ai chezășuit cu pământul aista? Că pria nu să-ndiamnă la nemic grânele și ce mai iaste acolo pus. De-aș ști cum îi cu adevăratul, zău daca mi-ar hi cu suparare. Dară n-aș mai perde vreme, ci aș îndemna vitile și caii să pască acolo au aș lăsa ținutul în părloagă…

Hrihor, cu voia dumitale, din casăli de la Bleaza

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (27)

La preabuna mea maică, Varvara, ce-au fost a lui Dumitru, vel comis, ot Răpcani, ot Suricea, ot Nemțeni, cu voire de bine, bivșug și sanatate,

Ca să știi, Măicuță draga mé, că de cum am priimit vorbă de la tine, m-am perpelit și somnul n-a mai dat pe la casa aiasta. Și din ce eram înturnată nainte vreme la zbucium și frământare, de-acu și mai și mi se arată. Care, buna mé mămucă, să afli domniea ta că așa cum îmi dzici și mă povățuiești, pare că n-aș fi chiară eu. Me-au mai dzis oarecine cândva că aș avé hirea înaltă și fală mare, dară n-am luat seama, socotind că e doară răotate lumească și zisă numai să usture. N-am gândit că așa taină să să fi pitulicit în ascunzișul cugetului tău de atâta amar de vreme și că nu m-ai lăsat a afla înainte de a mă da dupe răposatul al meu clucer Ivașco, numai de-al triilea și cam prostatec…

Vrui să urc iute în butcă și să o reped cu Gheorghiță pe capră până la moșia Răpcanilor, spre a te afla, dară bat ungurii calea după nohai, iar nohaii după unguri, și toți șed în vânătoarea lui vodă ce aud că ar fi acmu bine cu leșii, că nu mai știu az ce-a fi mâne… Ș-am rămas atunce așternându-mă la scrisoare, chemând pe Sârcea de la cuhnie să încalece și, sub poală de codru și la umbră de vedere, să îți ducă aceaste.

Cu tulburare mare în inimă, Stănica

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (26)

 

La Costandachi la cort, în codrul cel des, de-a stânga lui Vodă,

Ca să știi ca n-am mai pus pleoapă pe pleoapă și, de-ar hi că nu se cuvine, încai trapul murgului tău, când te-ai dus, au pus gheață la inema mé. Ci așa am eu parte la liubov, de nemică nu se așeadză. Cum s-au dus și acela denainte, carele s-au giurat să-mi steie pavăză în fața egumenului Calist, fie-i odihnă deasă și înfățoșare aleasă naintea Domnului, așé și dumneta, boierule. N-au fost pre mine gând că odată cu Murguțu mi-oi da tihna la drum, alungând și somnul și amiaza, rămâind pustie ca un conac dărăpânat. Eară când omul tău pornește pre tăișul spăngii, neștiutoriu de-ar mai fi și întors la plecare au numai plecare, de-amu tihna s-au învârtoșit departe…

Mariea, și sumt ca o stană

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (25)

Măriuchii mele, jupâneasă a curții ce-mpresoară inima mea, stâlp al liubovului meu i trandafireauă îmbrobonită cu rouă nencepută,

 

Să fii slăvită în fiece clipă lac răcoriu al înverșunării mele aprinse, că numai ce încălecai pe Cimbrișor, armăsarul meu negru, și pornii de la dumneata, frâmsețe, ci uite că nu poci lua și inema cu mine, ș-am plecat sângurat… Am de împărțit pânile la corturile lui Vodă, am de luat a mână sâneața și șpanga, doară oi mai sparge ceva scârnăvii care nu puseră la trai de codru, sta-le-ar copchiii într-înșii și să nu să mai facă, ci între mine și tine crește câmpul cu flori, codrii toți, și câteva obcini și dialuri, dară nu mă las și de-aș ști c-oi crapa la noapte, tot în zgăul tău voi să mă dezmierd și să-m aflu pacea.

 

Costandachi vel pitar, ce-am fost nainte, și-acum sunt rob la tine și tare ca peatra la gândul buzălor tale

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (24)

La Stănica ot Bărșești, de-au fost după biv treticluceru Ivașco,

Ca să știi fata mé că aud voroave de care m-aș lâpsî și, chiar de nu m-aș da după ele, tot nu prea-mi vine a nu-ți purta grija. Care tu ești fata mé și nu mi-i totuna de ți-i ghine au ba, macar că de Nașterea Domnului nostru Isus, ficiorul Născătoarei, ee-a voi Cel de Sus, ne-om vedea și ț-oi spune mai pe îndestul.

Că tu, fata mé, ești zădarnic de frumoasă, și pe tine te-am țânut din toți coconii mei mai aproape de mâna mé. Nice lui Ștețco, prim născutul meu mort de buluci cât n-au eșit încă în ogradă, nice Ghiorghiță mânat sub acela Vodă departe de ocina părintească, nice Tudurachi, mâna dreată a voivodului den scaon, ce-i acmu în codri, la greu, nice Joimărița, nice Cniaghina, nice Veronica și nice mezina mé, măicuța Acsânâie de la monastirea dentru Peatră nu-s în ochii mei ce ești tu, Stănică maică.

Că răposatul boier Dumitru ot Fălceni, ce ț-au fost tată, nice c-au știut că tu erai os domnesc, de cându s-au fost poprit, vreme d-o zi și d-o noapte, de la prima veghe până la al doilea cântat al cucoșilor, sub pază grea, de bețâvi și muieratici, domnișorul Petrișor den stirpea voievodală a Moldovei noastre scumpe, ce-au voit să clatine domnia lui Mihai Valahul, iar apoi s-au întors canțălarul leșesc și cu Ieremia Vodă și n-au eșit cum au vrut. Ci dzâc că o noapte îi cât o viiață, la o adică, iar viiața ta d-acolo vine, că doară io știu că ești fată de domnișor, a lui Petre sân Ilie sân Petre sân Ștefan cel Bătrân a cărui petre află-se la Pobrota și la Putna și pân câte alte locuri slăvite…

Aud însă că ai avé liubov și încurcătură cu boiernaș de neam prost și că nu te lași de el, în loc să îți cați liubovnic spre corturile lui Vodă, cum s-ar cădé mai bine. Vezi dară de îndreaptă ce poți îndrepta și nu prăda și răsipi ca Vavilonul ce nice alții n-au știre cum prăda și surpa mai bine.

Maica ta iubitoare, Varvara, ce-au fost a lui Dumitru, și el s-au prăpădit, iertat să fie

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (23)

Text fără dată, în limba română, cu alfabet chirilic, grafie cu cerneală rădăcinie,  pe pergament. Datare aproximativă: primele două decenii ale sec. al XVII-lea.

Provenienţă: Arhiva Turanu, fond documente familiale Moşoniu – Apăvăloaie

Jupânului Iosâv a lui Gângă, de la curtea lui Ilie logofăt, la Efimești pre Cuzla,

Zdâce diacul Zamfir ot Cordăni, din ținutul Niamțului, vrere de bine și sanatate cu vieață lungă jupânesei Marie logofeteasa.

N-aș ști ce nacaz întunecă vederea jupânesei de nu deslușește cum cu direptate și bună rânduire am pus în izvod numai ce mi-a dzâs logofatul, când cu trecerea pin satul aista a nost. Să fi vrut a băsnui și a șugui m-ar bate dirept cu toaca Sfânta Paraschieva și m-ar cetlui cu tunet și fulgerare Sveti Ilie. Au cum să îndrăznesc ceva ce nu stă la firea mé?

Care cu ochii mei văzut-am cum gonea la un răstimp de vreun cias după logofăt pâlcul de leși puși pe prinsoare, dară nu i-au luat urma, ci i-am trimes în cialaltă parte, unde aveam știre că bate pădurea ciata boierului Olisandru de la Hărlău. Apăi bine făcut-am, că pănă cătră sară, leșii făloși cam târa dupe ei fala de mai dimeneața, prăvăliț în țărână, pre urma oștenilor lui pan Olisandru.

Ce nu s-a oprit cu atâta, că daca leșii n-a fost să păcătuiască cu toate fetili de la noi, apăi li-au aratat lor moldovenii noști barbație, puind gios și văduvele, și fetili, cum vinea la rând. Iar leșii spurca și blastama necrezându-și ochilor…

De-amu logofătul era diparte, după socotiala mé i nu mi-ar hi de-a spăriet să să fi și înturnat la măriea sa giupâneasa Mariea.

Cu credincioasă slujbă,

Zamfir

Document: SCRISORI BOIEREŞTI DIN MOLDOVA SEC. AL XVII-LEA (22)

Mării Sale Jupânesii Noastre de fală și osăbire, Maria a lui Ilie logofăt,

 

Cea cu aplecare de bine a supusului Nicoriță, ficior în casă, ot Burmuzăni, care la grea năpastă șade. Că ungurenii aiștea a găsit în migiloc de potecuță și un leah scupit în gură ce numai șuguiește și mereu n-ar mai tăcé, ș-au dzâs că numai bun iaste pintru aiasta să vie cu noi. Ș-amu ne-am pominit în cuscrie și cu șleahticul ista cârpit la suman care pe lângă zarurili ce-am durigălit în cupă cea di piele pănă acmu, au adus la batai și cartea. Cum poati fi că nici de-a moarta nu-mi intră vro rigă ori o cniaghină, iar slujile de bâtă ori de șpangă să duc tot la umflații iștealanți nu e de priceput, numai de n-o hi ghiara lui Nefârtatu. Ci rămăsăi fără cușmă și suman, iar pre urmă, când n-am mai avut ce pierde, m-au suit în stegiar, sus la vârv, și m-a pus să fac ca brehnacea și ca buha tucma când trecia pe sub mine un pâlc de oaste turciască.

Pănă la urmă am scapat nevatamat, iar Micăuș ungureanu cel vrednic la snoave și gâlceve mi-a adus un mundiraș turcesc ce-au luat de pre unul din cai când busurmanul s-au dus cu iataganul a mână după un guițat de godac sălbatec.

De m-ai vedia, jupăneasă, cum m-au ars soarili în creștet, rău ț-ar păré. Iar triaba mi-oi faci-o negreșit cum scap din prinsoare la razboinicii iștea,

 

Nicoriță, sărutăm driapta