Există oameni care fac istorie şi oameni peste care trece istoria. Adam Michnik face parte dintre cei dintâi. De aceea poate să ierte, deşi a trecut prin atâţia ani de închisoare politică. În sala arhiplină a Ateneului Român l-am ascultat la începutul săptămânii într-o sclipitoare discuţie cu Andrei Pleşu. Din sală, cineva, un intelectual care se considera de elită, sub pretextul unei întrebări, a încercat să se arate pe sine. Se declara uimit că Herta Müller îl credea trădător pentru că prin scrisul său nu se luptase cu sistemul ca anticomunist ce se presupunea a fi, iar acum se simţea acuzat că ar fi procuror, pentru că în 1990 le ceruse celor care se făceau vinovaţi de colaboraţionism să stea o vreme deoparte.
Adam Michnik i-a demonstrat cu adânc bun-simţ că nu există vini colective. Fiecare plăteşte pentru greşelile lui. Regimurile extremiste au pedepsit în grup pentru simpla apartenenţă. Din respect pentru scrierile preopinentului, Michnik a admis că nu e chiar bolşevic. „E doar menşevic”. Deşi se sculase ca şi coada vacii, verticală uneori, filosofeanul s-a scurs moale şi s-a împrăştiat pe scaunul lui. Dacă tăcea, filosof rămânea în ochii celor de faţă. E o ruşine să fii deştept şi totuşi oportunist. Acum 2.000 de ani l-ar fi lăudat pe băiatul cu focul sau pe cel care şi-a făcut calul senator. Astăzi laudă scroafa cu aptitudini de a se căţăra în copac.
(fragment din articolul Turma și iertarea, Adevărul, 19 februarie 2011)
http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Turma_si_iertarea_7_429027097.html
Alte ecouri sosesc via email de la Cornel Mihai Ungureanu. Trimit la ele cu toată încrederea în discernământul cititorilor, mulțumindu-i autorului pentru semnalare:
Criticul literar și ambasadorul UNESCO Nicolae Manolescu este de o altă părere:
http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_07_3.pdf
Vedere dinspre… Andrei Pleșu:
http://www.adevarul.ro/andrei_plesu_-_opinii/Melancolii_7_432026796.html#commentsPage-1
„Nu e treaba mea să mă amestec în antipatiile oamenilor. Nici să-l cocoloşesc pe Gabriel Liiceanu. şi nu mă preocupă veghea războinică a câte unui băieţel inconsistent, care se trezeşte pavlovian din propria sterilitate, oridecâteori miroase a „boierii minţii”. Mă întristează însă reacţia pe cât de pripită, pe atât de radicală a dlui Dinu Patriciu care, într-un editorial de săptămâna trecută, propunând trei sfaturi strategice pentru o guvernare înţeleaptă, are timp să se răfuiască drastic cu „filosofeanu” (foarte fină glumiţă!). Nu cred că dl Patriciu e interesat în vreun fel de performanţa intelectuală a lui Liiceanu. Nu cred că i-a citit cărţile, nu cred că s-a ocupat de traducerile lui din Platon, Heidegger şi Schelling, nu cred că dispreţuieşte Editura Humanitas. Pentru dl Patriciu, Gabriel Liiceanu e strict un „intelectual al lui Băsescu” („scroafa urcată în copac”, cum iarăşi glumeşte sarcastic editorialistul, după ce vorbise şi de „coada sculată” a vacii). Dar mă întreb dacă într-o ţară „înţelept guvernată” n-ar trebui introdus, atunci când judeci pe cineva, şi principiul competenţei, dacă n-ar trebui ca valorile să conteze mai mult decât idiosincrasiile private, dacă n-ar trebui să separăm opiniile politice ale omului de înzestrarea lui profesională? „Mulţi intelectuali sunt oportunişti”, proclamă, amar, dl Patriciu. Da. Tot astfel şi mulţi oameni de afaceri! Liiceanu „nu s-a luptat în scris cu sistemul comunist”. S-a luptat cumva cineva prin arhitectură? „Liiceanu se consideră elită”. Da, Dinule, şi, în domeniul lui, este. Tu, într-al tău, te socoteşti cumva un tip de duzină? (cum ar fi „de la coada vacii”?). De când sunt liberalii atât de „anti-elitişti”? Cât despre „Apelul către lichele”, citeşte-l totuşi! Vei vedea că felul cum l-ai rezumat e greşit. Iar la urma urmelor ţi-o spun deschis: am văzut în jurul tău oameni faţă de care, în toate privinţele, Liiceanu e un înger. Te felicit pentru resursele de „înţelegere” şi chiar afecţiune pe care le-ai mobilizat pentru a-i tolera. Mai fă un efort!” („Melancolii”, în Adevărul, 22 februarie 2011)
Altă luare de poziție a aceluiași Andrei Pleșu (a se citi și comentariile polemice dinjosul articolului):
Revenire a lui Dinu Patriciu (ei da, uneori oamenii de afaceri ajun;i politicieni pot spune și ei câte un adevăr; e cineva care are monopulul adevărului?):
http://www.adevarul.ro/dinu_patriciu_-_opinii/Anti-melancolii_7_433226676.html#commentsPage-1
A se vedea și articolul lui Ovidiu Șimonca din Observator cultural, neapărat cu tot cu discuțiile care îl însoțesc, pro și contra, în comentarii: http://www.observatorcultural.ro/Vulgaritatea-lui-Dinu-Patriciu*articleID_24971-articles_details.html
Ovidiupecican's Blog 