AMEDEO (5): Conduita lui Constantin Sănătescu înainte de 23 august

Ar fi câteva comentarii cu privire la postările pe care le-am citat, și nu întârzii să le fac. Mai întâi, aș spune că prezentare generalului Constantin Sănătescu așa cum o schițează Theophyle merită atenție. Militarul de carieră este menționat ca fiind cel care a pus capăt pogromului de la Iași pe când era comandant al Corpului 8 armată. Ajuns comandant militar al Bucureștiului, el a îndeplinit această funcție și în timpul tentativei de confiscare a puterii politice integrale de către legionari (în ianuarie 1941), contribuind, așadar, la oprirea și tranșarea începutului de război civil din țară prin situarea de partea lui Ion Antonescu. Iată prezentarea lui Sănătescu pe situl Ed. Humanitas, care i-a publicat și jurnalul: „Constantin, fiul cel mare al generalului Gheorghe Sănătescu, se naște în 1885 la Craiova. Urmează Școala Militară la București, absolvind-o în 1907. În 1910 devine instructor, cu gradul de locotenent, la Școala de Cavalerie din Târgoviște. Excelent călăreț, participă la numeroase concursuri hipice militare sau, ca jocheu, în curse civile. În 1913 ia parte la campania din Bulgaria. Avansat căpitan, este mutat în 1915 la un regiment din Tulcea, iar în timpul primului război mondial luptă – în linia întâi – în Dobrogea, Oltenia, Muntenia, Moldova; în ianuarie 1918 trece Nistrul, în fruntea escadronului pe care-l comanda, la Tighina. După război se stabilește la București, unde urmează cursurile Școlii Superioare de război. Rămâne, dupa absolvire, la Marele Stat Major – secția Operații; devenise între timp colonel. În 1928 este numit atașat militar la legația română din Londra. Rechemat în 1930 în țară de Regele Carol al II-lea, primește comanda Regimentului de Escortă Regală. În 1935, înaintat general de brigadă, este numit comandant al Brigăzii 3 Cavalerie din Cernăuți. În 1937 va deveni subșef al Marelui Stat Major. În ianuarie 1941, în calitate de comandant militar al Capitalei, generalul Sănătescu lichidează complet, în numai patru zile, rebeliunea legionară. Împreună cu alte câteva formațiuni militare, Corpul 4 armată de sub comanda sa intră primul în Odessa, la 16 octombrie 1941. Ajunge – în a doua campanie din Rusia –, cu același corp de armată, până la cotul Donului, în octombrie 1942; peste trei săptămâni va asista neputincios la victoria armatei ruse (încercase, fără succes, într-un raport înaintat superiorilor săi, să preîntâmpine dezastrul). Supraveghează retragerea trupelor române din Crimeea. În martie 1943 e rechemat de pe front, spre a fi numit șef al Casei Militare Regale. În primăvara lui 1944 devine mareșal al Palatului. Are un rol hotărâtor în pregătirea armistițiului cu puterile aliate și a atacului de la 23 august 1944; a fost de altfel singurul martor al întrevederii din 23 august de la Palat dintre Regele Mihai, Mareșalul Antonescu și Mihai Antonescu. Este numit, imediat după actul de la 23 august, prim-ministru; organizează apărarea Capitalei împotriva nemților, iar ulterior întoarcerea armelor și campania spre vest; la sfârșitul lui 1944 este numit a doua oară prim-ministru (prima guvernare durase șase săptămâni) și înaintat la gradul de general de armată; demisionează din funcția de prim-ministru, devenind, în 1945, șeful Marelui Stat Major, apoi inspector general de armată. E unul din martorii lucizi ai procesului de sovietizare treptată a României din perioada 1945–1947; prin funcțiile îndeplinite, avusese acces la date pe care mulți dintre oamenii politici le ignorau. Moare în noiembrie 1947. E ultimul general înmormântat cu toate onorurile cuvenite gradului său”.

Nu intenționez o analiză a personajului Sănătescu, dar din prezentarea aceasta – mai puțin selectivă decât a lui Theophyle – pare să rezulte că Sănătescu nu și-a afirmat democratismul într-o manieră vizibilă vreodată, rezumându-se să își îndeplinească misiunea în linia unei stabiliri sau păstrări a ordinii publice (în timpul pogromului și al confruntării din ianuarie 1941). Că a fost sau nu în dezacord cu Ion Antonescu este de discutat, de vreme ce evoluția carierei lui în timpul campaniei din Răsărit este indubitabilă. Dintre militarii armatei noastre Sănătescu a pătruns primul, în fruntea trupelor române, în Odessa, unde s-a consumat episodul represiunii știute la actul detonării comandamentului trupelor române din oraș, puse la cale de partizanii bolșevici.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Masacrul_de_la_Odesa

Cu toate acestea, numele generalului nu este menționat în legătură cu execuțiile din oraș, declanșate în 22 octombrie 1941. Oricum, până în 1944, el a mers, din punct de vedere formal, alături de Mareșal, ceea ce poate fi înțeles și ca o constrângere datorată asumării misiunii de militar responsabil, dar și ca un partizanat și o agreare a politicii ambigue a momentului (război de reîntregire, dar și asociere la aventurismul expansionist al lui Hitler).

Oricum, în lumina acestor fapte, opunerea fermă a conduitei generalului Sănătescu celei socotite ezitante a regelui Mihai I trebuie moderată, iar scenariile simplificatoare se cuvin privite cu precauție.

 

Sigla Amedeo este creația lui Alexandru Pecican

Published in: on 4 iulie 2011 at 7:48 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

AMEDEO (4): Postări recente despre 23 august 1944

UN EXEMPLU de interpretare a rolului regal în evenimentele deja menționate îl aduce autorul blogului Politeia, care semnează cu ID-ul Theophyle. Postarea lui relevantă pentru tema în discuție, „Jocul de-a istoria”, a stârnit aproape 300 de comentarii, dovedind interesul cititorilor, dar și acuitatea temei. (Mulțumiri prietenului Francisc B. pentru semnalare!) Autorul este istoric – de meserie sau din pasiune doar – și mărturisește într-un comentariu că pentru afirmațiile lui „Sursele sunt diverse. În primul rând din memoriile scrise (parte publicate, parte nu) a[le] oamenilor care au participat la evenimente. În al doilea rând din stenogramele desecretizate a[le] ministerului de externe american și trei din arhivele ziarelor centrale (străine) ale vremii” (comentariul din 24/06/2011, ora7:25 a.m.). (Ultima precizare mă face să cred că ar putea fi vorba despre un absolvent al Facultății de Istorie care și-a redactat licența pe un subiect interesând reflectarea respectivului moment istoric în presa anglo-saxonă a vremii.)

Vezi: http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/06/23/jocul-de-a-istoria/

Iată rezumativ ce răzbate din postarea respectivă și din unele completări survenite din secțiunea de comentarii la ea:

„Generalul Constantin Sănătescu și Generalul Dumitru Dămăceanu au organizat lovitura de stat de la 23 august 1944, Regele Mihai a fost anunțat și a acceptat in extremis această decizie. […] De menționat că Generalul Sănătescu era în relații extrem de proaste cu Ion Antonescu din moment ce (sic!) acesta a trecut Nistrul. De amintit că Gen. Sănătescu a fost comandant militar al Bucureştiului pe timpul rebeliunii legionare, și în calitate de comandant al Corpului 8 armată a fost cel care a oprit pogromul împotriva evreilor declanşat la Dorohoi în anul 1940. Regele Mihai abia a fost convins să ajungă la București de la Sinaia pe 22 august ’44 pentru a trece la acțiunea loviturii de stat. Imediat după lovitura de stat și arestarea lui Antonescu, regele Mihai a plecat (fugit) din București, refugiindu-se într-o localitate (neștiută de nimeni atunci), Dobriţa (moșia Culcer) în Oltenia”.

Pe blogul pangonzo apare următoarea postare din 23/06/2011:

Platon Chirnoagă (n. 1894, Roman, România  – d. 1974, Stuttgart, Germania) a fost un general român de artilerie, care a luptat atât în Primul Război Mondial cât şi în al Doilea Război Mondial.

Iată cum caracteriza într-un rezumat, ca o scrisoare deschisă, Actul regal de la 23 August 1944, către o autoare franceză de istorie contemporană a României, generalul Platon Chirnoagă:

«Vă puteţi imagina, doamnă, pe politicienii cu responsabilităţi în Franţa cerându-le germanilor, în timpul războiului, să preia ofensiva şi să distrugă Armata franceză? Şi, dacă un astfel de fapt s-ar fi întâmplat, cum l-ar califica legile pentru apărarea statului francez? (…) În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…) De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. Trimişii regelui au suferit acolo cea mai grea dintre umilinţi; au trebuit să aştepte 15 zile, înainte de a li se face cunoscute condiţiile impuse de către URSS, pe care au trebuit să le semneze fără să crâcnească. În timpul acestor 15 zile, trupele sovietice ocupaseră întreaga Românie. Astfel, au făcut imposibilă orice reacţie din partea ţării care, cu siguranţă s-ar fi produs dacă s-ar fi cunoscut condiţiile înainte de a se semna.

Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia. Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu.

Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului. În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător? Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin “Ordinul Victoriei Sovietice”. Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!

Va exista cineva poate care să creadă că oricum regele şi conspiratorii săi nu puteau să facă ceva mai mult. Dar nu este adevărat: când Finlanda a fost băgată în corzi de către ofensiva Armatei Roşii, guvernul ţării a fost încredinţat miticului mareşal Mannerheim. Acesta fusese conducătorul Războiului de Eliberare din 1918 împotriva Rusiei sovietice şi apoi condusese Armata în Războiul de iarnă, din 1939-1940, şi în Războiul de continuare, din 1941-1944. Avea un portofoliu plin de lupte date împotriva comuniştilor ruşi şi era simbolul determinării ţării sale de a se apăra împotriva intenţiei de a fi anihilată şi absorbită. Sovieticii au ţinut cont de acesta şi au negociat cu finlandezii un armistiţiu care, în contextul finalului anului 1944, trebuie considerat ca fiind foarte favorabil pentru Finlanda, care i-a permis menţinerea independenţei sale şi nu a admis trupelor sovietice pătrunderea pe pământul său. Atitudinea regelui Mihai şi a celorlalţi “învăţăcei de vrăjitor”care îl însoţeau şi-l ajutau a fost contrară:şi-a trădat proprii săi soldaţi şi pe poporul său şi a încredinţat România, fără condiţii, sovieticilor. Nu trebuie să ne mire că Stalin decidea să-şi stoarcă prada la maxim”. (Carlos Caballero Jurado/Richard Landwehr, Armata Naţională a Guvernului de la Viena, Editor, Garcia Hispan, Granada 1997, p.87)».

http://pongogonzo.wordpress.com/2011/06/23/generalul-platon-chirnoaga-regele-mihai-si-a-predat-armata-dusmanului/

 

Sigla Amedeo este creația lui Alexandru Pecican