KISS MELINDA: Ochiul şi Catedrala

M-am născut la Oradea la 15.04.1976, unde am urmat şi liceul teoretic. Absolventă a Academiei de Arte Vizuale din Cluj, specializarea Ceramică-Sticlă, apoi a cursurilor de masterat.

Grafic designer la Rottaprint, până la obţinerea bursei doctorale la Budapesta la Universitatea de artă „Moholy-Nagy” – MOME, unde am absolvit cursurile doctorale şi în paralel cursurile de animaţie ale aceleiaşi universităţi, care mi-a acordat şi o bursă Erasmus la Universitatea de Arte din Marseille, Franţa.

Actualmente sunt în an de definitivare a tezei şi lucrărilor aplicate pentru doctorat la Budapesta, colaboratoare a studioului de animaţie „KEDD” şi proaspăt dascăl la secţia de artă (animaţie) a Universităţii din Kaposvar. Membră a UAP din România. Participantă la simpozioane şi work-shopuri sau bienale la UAD din Cluj-Napoca, Bassano del Grappa-Nove Italia, Doorn Olanda, Kecskemét Ungaria, Zagreb în Croaţia, unde la Bienala internaţională de ceramică mică, „Liliput” am obţinut o menţiune.

Lucrări expuse în peste 25 de expoziţii personale şi de grup pe simeze ale unor muzee şi galerii de prestigiu. Deasemenea lucrări aflate în colecţii de muzeu sau private, genurile abordate fiind: ceramică, instalaţie, film de animaţie, proiectare grafic-design.

Lucrările, în ordinea afişării (de sus în jos):

Doi albaştri – lut alb colorat – înălţime: 50 cm şi 46 cm;

Catedrala – 26 piese, instalaţie cu proiecţie;

Catedrala – 26 piese, lut şamotat, – înălţime maximă grup: 85 cm;

6. Quaestio pentru MIRA MĂRINCAŞ

Dragă Mira, această prelungire a braţului tău care este camera fotografică este mai mult braţ sau mai mult ochi? Cum poate deveni fotografia acţiune, când e cercetare şi când e autocunoaştere? Ce câştigi atunci când priveşti prin aparatul de fotografiat şi ce atunci când prelucrezi pe suport material sau virtual rezultatul declicurilor?

– Ochiul vede. Îmi place să cred că aş fi ochiul, iar aparatul în sine – doar braţul care face posibilă înregistrarea, interconectate şi inseparabile. Fotografia este o acţiune, o vânătoare şi o sete de a cerceta, de a identifica, de a vedea frumosul, realul, suferinţa, lucrurile ne-la-locul-lor. Este o fuziune între realul ce ne înconjoară şi de care luăm act în mod personal, diferit, luăm atitudine şi decontextualizăm un fragment, într-o singură imagine. Adesea gândurile şi intenţiile noastre, sau ale mele ca şi fotograf, nu sunt percepute. Mesajul devine diferit în funcţie de privitor. Această independenţă a imaginii în sine, această detaşare de cel care a apăsat pe declanşator mă fascinează.

Privind prin aparatul de fotografiat câştigi o fotografie, în cazul fericit, o incursiune într-un mod de a percepe, o viziune necompensată de gânduri sau sinteze spaţiale, iar adesea renunţi să faci o fotografie din considerente morale, sau din teama şi sfiala de a invada intimitatea celuilalt, din motive diverse pe care nu ţi le asumi, din neşansă tehnică sau conjuncturală. Privind într-un aparat de fotografiat ţi se relevă mereu ceva nou. Ce se întâmplă azi se întâmplă doar azi. Este ceva unic şi irepetabil. Sunt teorii ale convergenţei în ce priveşte o generaţie, pot să existe similitudini, dar nu poţi repeta clipa ce a trecut. Încă nu s-a inventat călătoria în timp, am avea imagini în mişcare sau o singură imagine însumând o viaţă întreagă. Ar fi ciudat, dar am intrat în sfera sf-ului, ciberspaţiului şi nu a fotografiei tradiţionale, a imaginii surprinse, a instantaneului. Cercetarea cred că se face prin autocunoaştere, inevitabil identifici, raportezi, compari. Nu vorbesc despre narcisism sau egocentrism, fără –isme fotografia se rezumă la tine şi ce faci cu ce există în interiorul tău. Acel ceva numai al tău face ca imaginile să capete stil, amprentă personală, fac posibilă o atitudine.

Prelucrarea declicurilor este confirmarea instinctului, a momentului trăit în care ceva spunea că toate sunt la locul lor sau nu.

Nevoia suportului material poate este o reminiscenţă, poate este o voluptate egoistă a palpabilului. Este, contrar aşteptărilor, o consecinţă a unei palpări, în prealabil, vizuale. Virtualul ne acaparează, avem prieteni virtuali, grădini virtuale, poate de aceea în această lume schizoidă unii se mai agaţă de obiecte, de materialitatea palpabilă: să-şi confirme că nu au fost şterşi, nu au fost formataţi, că exită. Totul este doar o fabrică (absolută) de invizibil şi iluzie.

Fotografia mă determină zilnic să fiu mai realistă, să mă închid mai mult în mine ca să încerc să văd pentru alţii. Acţiunea de a fotografia, de a încadra în ramele invizibile, dar atât de constrângătoare al cadrului, este în primul rând renunţare. Renunţi la tine cu fiecare clişeu expus. Odată expusă imaginea nu-ţi mai aparţine. Renunţ zilnic la mine şi mă înfrupt cu acea voluptate al palpabilului, un timp frugal, până acea fotografie ajunge pe un perete, pe un pavaj, pe undeva.

Doctorandă la Universitatea de Artă şi Design Cluj, coordonator prof. univ. Radu Solovăstru. Expoziţii personale: 2010 – Orange Acces, Galeria ArtInterior, Cluj; 2009 – “EU.ROAD.CONFORM”, Insomnia, Cluj; “Parafraze”, Iulius Mall, Cluj; 2008 – „Banalul optim”, Galeria Barabas Miklos Ceh, octombrie, Cluj; –  „Maramureş”, expoziţie de fotografie, Neubrandenburg, Germania; 2006    – „Tăceri interioare”, Casa Matei, noiembrie, Cluj. Expoziţii de grup: 2009 –  “Art in Arboretum”, Harcourt Arboretum, Oxford, Anglia; – “Inter-Art International Exhibition”, Galeria Time, Vienna, Austria; 2008 – „Giuseppe Garibaldi… man of freedom, man of humanity…”, Muzeul istoric din Bergamo (Italy) si Uruguay; – „Eclectique – Transfer”, Galeria Helios, Timişoara, iulie; Muzeul de Artă Satu Mare, Festivalul Internaţional Poesis, august; Galeria Pod Pogor, Iaşi, februarie; Muzeul de Artă Galaţi; 2007 – „Detours, Histoires, Memoires et Strategies”, Tour de Crest, Drome, Franţa – „tendinţe actuale în fotografie”, Cetatea Buda Vár, Budapesta