CĂRŢILE MELE (24): Medievalităţi

Medievalităţi

studii istorice

de Ovidiu Pecican

Bucureşti, Ed. Palimpsest, 2009

coperta de Laura Ghinea

 

 

CUPRINS

Lumină crepusculară şi metodă novatoare: cu privire la invizibilul vizibil din trecut

 

I

LECTURI RAZANTE

 

Mit şi istorie: elemente contemporane de filosofia istoriei

Cenzura în evul mediu românesc. Puncte de sprijin într-o investigaţie incipientă

Orizonturi antropologice în evul mediu românesc

Spaţiul ca un câmp simbolic al trecutului. Între antropologie culturală şi istorie

 

 

II

ROMANITATEA ÎN VREMURI ÎNTUNECATE

 

Conştiinţa romanităţii şi conştiinţa românească în evul mediu

“Románii” sau Vláhii? Supravieţuiri latine în Europa marilor invazii

Un anacronism istoric: naţiunea etnică medievală

Cunoaşterea trecutului la curtea din Trnovo (1205 – 1207)

 

III

SUBTERANE MEDIEVALE ROMÂNEŞTI

 

Fabulă şi alegorie creştină. Mănăstirea Bizere în secolele al XII-lea – al XIII-lea

Recursul la mitologia păgână în istoriografia slavonă de la nordul Dunării (secolele al XIII-lea – al XIV-lea)

Organizarea socială la Carpaţi şi Dunăre (sec. al XIII-lea – al XV-lea). Însemnări de lectură

Identităţi şi porecle în Banat la 1370. Baterea primelor monede pentru Ţara Românească

Ludovic de Anjou şi evreii. Un episod de prigoană într-o cronică românească

Nicodim de la Tismana, Sigismund de Luxemburg şi Legenda bănăţeană despre Ladislau şi Sava

10. Mărcheluş, comite de Ugocea şi de Maramureş?

Dacă români de felul comitelui Mărcheluş şi cei trei fii ai lui au luptat pentru regele Ştefan al V-lea în 1271, după cum mărturiseşte documentul lui Andrei al III-lea din 1300, cronicile latine înregistrează, după cum s-a putut vedea, prezenţa unor contingente războinice româneşti şi în coaliţia creată în jurul tatălui acestui suveran, Bela al IV-lea, în momentul bătăliei de la Kroissenbrunn (12 iulie 1260). Ei puteau veni – şi foarte probabil au venit – sub drapele din mai multe ţinuturi aflate sub suzeranitate maghiară: din Ugocea şi Bereg, dar şi din Banat, din ţinuturile de câmpie ale vestului României de astăzi, pe care le numim Parţiu, şi din Transilvania.

Revenind însă la împrejurările conturate trei decenii după bătălia care l-a înălţat pe comitele Mărcheluş în ochii regelui său, se constată că Andrei al III-lea doreşte să retragă – fie şi cu consimţământul feudalilor care o deţin – proprietatea asupra moşiei conţinând castrul şi satul Visk, „necesară nouă şi domniei noastre, mai ales întru ajutorul oamenilor sau oaspeţilor noştri <…> adunaţi în <ţara> noastră a Maramureşului (subl. O.P.)…”.

Din formularea aceasta rezultă că la 1300, oaspeţii regali se aşezaseră deja în Maramureş, pe care regele îl socotea acum „<terra> nostra Maramurus”, Maramureşul nostru. (Femininul lui „nostra” pare să ceară, cu necesitate, completarea „terra”, după modelul altor acte de cancelarie ungureşti, ceea ce nu înseamnă însă neapărat că vechea „pădure”/ silva dobândise între timp statutul de ţară intrată în orizontul politic al regatului. Ar putea fi, aşadar, încă, şi „<silva> nostra Maramurus”.)

Deşi sosiţi deja prin partea locului, coloniştii nu aveau încă, după toate aparenţele, un centru reprezentativ, drept care regele dorea să le rezerve moşia Visk protejată de castrul existent deasupra satului. Se prea poate ca Viskul să fi fost centrul colonizării cu străini a Maramureşului, locul de unde ei au plecat mai departe, urmând să se stabilească şi în alte câteva locaţii (Hust, Teceu şi Câmpulung la Tisa, cum se va vedea mai încolo).

Faptul poate explica şi de ce vama de la Rogoz era în declin, ca şi pustiirea satului cu acelaşi nume. Foarte probabil, destui dintre locuitorii săi trecuseră munţii în Maramureşul care, deşi posesiune regală, nu era încă integrat sistemului coroanei maghiare. Sensul politic al unei asemenea dinamici prezumate transpare mai clar din precizarea unui document din 26 aprilie 1329, unde se spune neechivoc că „pământul Maramureşului este neroditor, greu de lucrat şi este renumit pentru că este greu de locuit” (doc. 4 din Dr. Ioan Mihalyi de Apşa, Diplome maramureşene din secolele XIV şi XV, ed. a IV-a, Cluj-Napoca, Ed. Dragoş Vodă, 2009, ed. de Vasile Rus, p. 10), „datorită lipsei bucatelor” (ibidem, p. 12). Dacă locuirea era atât de dificilă, singurul motiv pentru care puteau alege oamenii să se mute în Maramureş erau, necesarmente, înlesnirile regale, securitatea relativă pe care o oferea relieful înalt al locului şi regimul politic al acestei regiuni.

Tot acum, în 26 aprilie 1329, se precizează clar localităţile maramureşene unde se găseau locuitori saşi şi maghiari. Ele erau Visk – după cum ştim, stabilirea lor aici a avut loc în 1300 şi după aceea -, Hust, Teceu şi Câmpulung-la-Tisa.

Mutarea comitelui Mărcheluş şi a fiilor lui de la Visk în cele trei sate ugocene Rogoz, Ardăul Negru şi Nyirtelek îşi dezvăluie mai bine semnificaţia luând seama la un citat din Ioan Moga: “La început… – spune istoricul clujean într-un loc din Voievodatul Maramureşului (p. 10) – rostul comiţilor de Ugocea a fost să sprijinească pe … oaspeţi în activitatea lor pe teritoriul Maramureşului şi în acest scop ei au primit şi sarcina de comiţi maramureşeni”. Regele Andrei al III-lea formulase efectiv şi expres, în documentul referitor la dizlocarea familiei comitelui, dorinţa regală de a le facilita oaspeţilor regali aşezarea în părţile Maramureşului. Confirmarea documentară a acestei teze istoriografice există, deci. Dar dacă lucrurile stau într-adevăr cum observa I. Moga, atunci înseamnă că Mărcheluş ar putea fi primul comite de Ugocea devenit şi comite de Maramureş. Ori, cel puţin, că prin acţiunea lui – rămasă nouă necunoscută, din păcate -, el a arătat în ce măsură era legată exercitarea atribuţiilor în Ugocea şi de necesitatea coordonării Maramureşului.

7. Războaiele Ungariei cu Ottokar al II-lea şi românii din nord (Ugocea)

 Un episod insuficient elucidat încă al istoriei medievale a românilor este războiul purtat de Ungaria pentru obţinerea moştenirii asupra Babenbergului. La moartea ducelui Hermann şi a împăratului Frederic al II-lea, în 1250, Béla al IV-lea a crezut că venise momentul să revendice moştenirea. Numai că fiul regelui boemian Wenzel, Ottokar Przemysl, s-a căsătorit în 1251 cu Margarete von Babenberg, sora mai mare a ducelui Friedrich, într-o politică matrimonială pragmatic orientată într-o perspectivă diplomatică. Nici monarhul maghiar Béla nu a stat însă cu mâinile în sân. El a căsătorit-o pe Gertrud, o altă domniţă din spiţa Babenberg, cu ruda şi aliatul său Roman, fiul contelui galiţian Danilo.

Pe acest fundal politic, în 25 decembrie 1259, Ottokar a intrat în oraşul Graz şi a numit ca general-căpitan acolo pe mareşalul suprem al Boemiei, Wok von Rosenberg. Iniţiativa lui rupea fragilul echilibru păstrat anterior, oferind pretext maghiarilor să intervină. După trecerea iernii, cele două armate se regăseau faţă în faţă. În 24 iunie 1260 s-a încheiat un armistiţiu. El a fost folosit de cele două tabere pentru a se întări, fiecare, cu noi aliaţi. În ajutorul lui Béla al IV-lea au sosit Boleslav cel Pudic, duce de Cracovia, şi Rostislav Mstislavić, duce de Halici, ducele Lešek de Lančice, Daniil Romanovici, cneazul Rusiei şi principe de Kiev, împreună cu fiul lui, Lev, întemeietorul Liovului, precum şi diverse popoare. La rândul lui, Ottokar găsi sprijin în markgraful Otto de Brandenburg, Heinrich von Meissen, ducele Heinrich de Breslau şi Wladyslaw de Oppeln din Silezia, Ulrich şi Filip de Carintia. Din cei circa 100.000 de soldaţi despre care se vorbeşte în legătură cu armata lui Ottokar, 7.000 alcătuiau renumita cavalerie boemă. Pe lângă magnaţii austrieci, la luptă participau şi nobilimea boemă şi moravă. Din rândurile acestora, Mihail P. Dan îi menţionează pe Ioan, episcopul de Praga, mareşalul suprem Wok von Rosenberg, pârgarul suprem al Pragăi, Jaroš de Poděhus, cămăraşul suprem Bawor de Strakonice, subcămăraşul Hermann de Reichenau din familia Kaunic, pârganii Ratmir de Schwammberg, Burhard de Janovice şi Ulrich Haas de Waldeck, Oger de Friedburg – vechi erou de turnire -, Boreš de Reisenburg, Smil de Lichtenburg, Budiwoj de Krumlov şi Skalice şi Oger de Lomnice şi Ulrich de Neuhaus, toţi din Boemia. Din Moravia au venit Bruno, episcopul de Olomouc şi oamenii săi, Henric pârgarul din Maideburg (Děvin) şi fraţii Kadold şi Seifried, orfanii din Dürrenjolz.

Trupele care îl însoţeau pe prinţul moştenitor al Ungariei erau formate din ostaşi de diverse etnii, printre care şi români. După cum menţionează textul cronicii, “adversus Belam et natum eiusdem Stephanum, Ungarie reges illustres et Danielem regem Russiae et filios eius, et caeteros Ruthenorum ac Tartaros, qui eidem in auxilium venerant, et Boleslaum Cracoviensem et Lestkonem iuvenem, Lusiciae duces, et in innumerum multitudinem inhumanorum hominum Comanorum et Ungarorum et diversorum Sclavorum, Siculorum quoque et Walachorum, Bezerminorum et Hysmaelitarum, scismaticorum etiam, utpote Graecorum, Bulgarorum, Rusciensium et Bosnensium haereticorum”. Sunt pomeniţi, astfel, în cadrul aceleiaşi tabere, pe lângă ilustrul rege al Ungariei Béla şi aliaţii lui nominalizaţi, mulţime nenumărată de cumani şi maghiari şi feluriţilor slavi, secui şi vlahi, pecenegi şi ismailiteni, ba chiar şi schismatici precum grecii, bulgarii, şi ruşii, şi ereticii bosnieci. 

În legătură cu enumerarea citată, se impun două observaţii: în primul rând, românii sunt pomeniţi alături de şi imediat după secui, dar şi alături de pecenegi şi ismailiteni (ultimii se ceruse să fie înlăturaţi din funcţiile ocupate în vremea răzvrătirilor micii nobilimi care au precedat adoptarea Bulei de Aur de către Andrei al II-lea, la 1222), ceea ce arată că este vorba despre un grup românesc situat, după toate probabilităţile, în interiorul regatului maghiar. În al doilea rând, românii nu sunt menţionaţi în grupul schismaticilor, cum trebuia să se petreacă dacă ar fi fost vorba despre vlahii din Ţaratul Bulgar sau de cei din Serbia. Este vorba despre români socotiţi altminteri sub raport confesional, încă un semn că era vorba despre cei din Ungaria.

Au avut loc mai multe ciocniri. La 12 iulie 1260, regele Ungariei Béla al IV-lea a iniţiat bătălia care s-a purtat pe râul Morava, la Kroissenbrunn. În timp ce Béla al IV-lea a rămas pe malul stâng al Moravei cu o mică suită, tânărul său moştenitor, Ştefan, a atacat centrul armatei lui Ottokar. Cehii s-au apărat cu înverşunare. Erau gata să fie, totuşi, înfrânţi, când a intervenit cavaleria grea boemă, decizând soarta luptei. Regele cel tânăr, Ştefan, a părăsit lupta, fiind rănit, şi după moharhul maghiar, pus pe fugă, s-a împrăştiat în dezordine toată oastea Ungariei. În învălmăşeală, s-au înecat în Morava circa 14.000 de oameni. Numai din tabăra maghiară au rămas pe câmpul de luptă 18.000 de morţi.

Pacea s-a semnat la 31 martie 1261 în Viena. Béla pierdea puterea deţinută anterior în marcă, iar Ştefan – care fusese numit duce al Styriei, s-a repliat pe poziţia de duce al Transilvaniei, inaugurând o epocă de dezvoltare în viaţa acestei provincii.

În legătură cu episodul confruntării pentru stăpânirea Stiriei rămân însă de lămurit o serie de aspecte. De unul dintre acestea s-a ocupat Mihail P. Dan, încercând să determine de unde proveneau vlahii menţionaţi de izvoarele istorice. Istoricul este de părere că nu puteau fi de la sud de Carpaţi, “întrucât cei de acolo trebuiau să apere spatele regatului atunci când toată oastea mergea în Apus şi când amintirea înfrângerii de la Sajó era încă proaspătă”. Mai era şi ameninţarea bulgară, fiindcă exact în momentul purtării războiului cu cehii ţarul a atacat Banatul de Severin, inamicii fiind în cele din urmă alungaţi de magistrul Laurenţiu. Litovoi, la rândul său, deşi obligat prin relaţia sa de vasalitate să ia atitudine în faţa tentativei militare pornite de la sudul Dunării, nu a întreprins nimic împotriva acesteia. Greu de crezut, în aceste condiţii, că şi-ar fi trimis ostaşii să lupte pe Morava.

În concluzie, Mihail P. Dan este de părere că numai vlahii din Regatul Ungariei puteau participa la lupta de la Kreussenbrunn. Pe aceştia îi recomanda bravura de care dăduseră dovadă şi anterior, în slujba regelui Ungariei. “Aşa în 1241, în lupta de la Sajó, românul bănăţean Iacob Gârliţă scăpă pe rege de la moarte. Şi tot el, în 1256, luă parte la luptele cu boemii şi fu răsplătit de către rege pentru vitejia sa cu trei moşii în Ardeal. Mai târziu românul Lucaci se distinse în luptele purtate de Ladislau Cumanul contra cumanilor”. Prin urmare, Dan identifică în vlahii menţionaţi de izvoarele referitoare la conflictul maghiaro-ceh pentru stăpânirea Stiriei pe românii bănăţeni sau transilvăneni.

Documentul din 1300 al lui Andrei al III-lea acordat în beneficiul comitelui Mărcheluş şi al fiilor lui, stăpânii de drept ai castrului Visk şi ai satului cu acelaşi nume, începând cu epoca de după 1271, în virtutea răsplătirii bravurii lor militare şi a celui de-al treilea fiu, mort în războiul cu Ottokar al II-lea, arată că românii din Ugocea (Ugocsa) se numărau printre combatanţii de această etnie din oastea maghiară.

Cărţile mele (12): Troia, Veneţia, Roma (ed. II, vol. 1; 2007)

Troia, Veneţia, Roma. Studii de istoria culturii şi civilizaţiei medievale

de Ovidiu Pecican

Bucureşti, EuroPress Group, 2007

coperta: Alexandru Pecican

 

 

 CUPRINS

1. Introducere …

 

I. LITERATURĂ ŞI ÎNCEPUTURI

2. Există o literatură română medievală? …

3. P. P. Panaitescu şi începuturile istoriografiei în Ţara Românească

4. Pavel Chihaia şi primele scrieri istorice româneşti …

5. Scrieri istorice medievale din mediile româneşti ardelene …

6. Literatura română din secolele al XIII-lea – al XIV-lea …

7. Recursul la mitologia păgână în istoriografia slavonă de la nordul Dunării (secolele al XIII-lea – al XIV-lea)

 

II. ÎNAINTE DE ÎNTEMEIERE

8. Începuturile organizării vieţii româneşti în Oltenia în lumina unei vechi teze a istoriografiei române (sec. al XII-lea – al XIII-lea)

9. Vlahia şi vlahii la Robert de Clari

10. Conflictul dintre Ioniţă Caloian şi Emeric al Ungariei (1202 – 1204)

11. Episodul soliei cruciate la Ioniţă Caloianul în opera lui Gh. I. Brătianu …

12. Cunoaşterea trecutului la curtea din Trnovo (1205 – 1207)

13. Roman – un erou eponim al românilor …

14. Epopeea românească medievală: Cântecul de gesta al lui Roman şi Vlahata …

15. Argumente pentru existenţa Cântecului de gesta despre Roman şi Vlahata …

16.  “Cneazul Neimat” în Gesta lui Roman şi Vlahata. O ipoteză

17. Scrisoarea latinilor în Gesta lui Roman şi Vlahata. Evenimentele balcanice dintre 1235 – 1239

 

III. MOŞTENITORII BIZANŢULUI

18. Pe urmele confruntării dintre Basarab I şi Carol Robert: Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini (1320 – 1330) …

19. Legenda descălecatului pravoslavnicilor creştini şi atmosfera ideologică ce a generat-o …

20. Lumea sud-carpatină a ioaniţilor

21. Originile cărturăreşti ale naraţiunii despre Negru Vodă

22. Negru Vodă şi realitatea lui istorică

23. Comiţii lui Vlaicu Vodă

 

IV. ÎN BANATUL ŞI BIHORUL ROMÂNESC

24. Nobilimea de origine română din Ungaria medievală (sec. al X-lea – al XIII-lea)

25. Cnezii bănăţeni la originea nobilimii medievale

26. Frământările social-politice din Ungaria secolelor al XII-lea – al XIII-lea şi ecourile lor în texte româno-slave

27. Lupta lui Ladislau cu tătarii – o legendă eroică maghiară printre români (ante 1343 – 1365)

28. Împrejurările circulaţiei legendei despre Lupta lui Ladislau cu tătarii (1343 – 1365)

 

V. COMPROMISURI RELIGIOASE

29. Despre triumful ortodoxiei asupra catolicismului: Legenda lui Ladislau şi Sava ….

30. O neînţelegere istoriografică? Măsurile anticriză ale lui Ludovic de Anjou în Transilvania şi Banat (1366) …

31. Legenda despre lupta dintre Vladislav/ Ladislau şi Ştefan în Banat. Context istoric şi straturi culturale (1243 – 1370)

32. Identităţi şi porecle în Banat la 1370. Baterea primelor monede pentru Ţara Românească

33. Nicodim de la Tismana, Sigismund de Luxemburg şi Legenda bănăţeană despre Ladislau şi Sava …

 

VI. LA ÎNTÂLNIREA CATOLICISMULUI CU ORTODOXIA

34. Istorici la Oradea în secolele al XIII-lea – al XIV-lea: ambianţă ideatică şi raporturi româno-maghiare

35. Istoriografie, context documentar şi istorie în Transilvania la mijlocul secolului al XIV-lea

36. O pledoarie pentru unitate creştină în faţa avansului otoman: Hronicul bulgăresc

 

VII. UN MARAMUREŞ CAVALERESC  

 37. Literatura “cavalerească” în Maramureşul românesc (secolul al XIV-lea) …

38. Lecturile nobililor maramureşeni (sec. al XIV-lea – al XV-lea)  

39. Legenda originii maramureşenilor – un program al luptei românilor din Maramureş pentru păstrarea autonomiilor (circa 1343 – 1362),

40. Ianuarie – februarie 1360: tulburări în Moldova

41. Regina Elisabeta a Ungariei şi românii din Bereg (1361 – 1364)

 

VIII. UN IZVOR ISTORIC MAGHIAR PIERDUT

42. La izvoarele unui mit istoriografic: Georgios Pachymeres şi migraţia românilor la nordul Dunării

43. Legende medievale defavorabile despre originea românilor

44. Letopiseţul Unguresc: catolicismul magnaţilor maghiari în alertă antiromânească

45. Dragoş de Giuleşti şi Balc, fiul lui Sas. Între Maramureş şi Moldova …

46. Cine a scris Letopiseţul unguresc? Ideologi ai îngrădirii autonomiilor româneşti în vremea lui Ludovic de Anjou

Anexe

ÎN CURÂND! O ANTOLOGIE COMPREHENSIVĂ A PROZEI ACTUALE DIN VESTUL ROMÂNIEI

A apărut Programul editorial 2010 al Editurii Limes, condusă de poetul şi eseistul Mircea Petean. La pagina 19 a elegantei broşuri se anunţă includerea în planul editorial a tabloului de familie al romancierilor, nuveliştilor şi povestitorilor vii din Ardeal, Banat, Parţiu şi Maramureş.

Proiectată ca antologie a prozei actuale – dar şi a prozatorilor în viaţă – din zonele menţionate, cartea surprinde un peisaj animat, divers şi valoros al dezvoltării momentane a genului, întrunind proze scurte şi fragmente de roman din autori consacraţi, în curs de afirmare şi debutanţi, deopotrivă. După douăzeci de ani de la revoluţia din 1989, selecţia anunţă întâlnirea pasionaţilor de proză cu scrisul de proză viu în limba română, selectând din totalul autorilor României de astăzi pe cei legaţi, prin naştere sau stabilirea definitivă în podişul ardelean şi la vest de Munţii Carpaţi. Un element inedit este că autorii au fost invitaţi să îşi propună singuri textele. Proiectul se apropie de momentul intrării în pregătire editorială. El cuprinde 75 de autori din toate generaţiile în viaţă şi circa 1100 de pagini în format A5. Va apărea, după toate probabilităţile, în două volume.

Diana Adamek, Vulpea

Ioan Pavel Azap, Raluca Călina

Francisc Baja, Miez de zi

Nicolae Balotă, Dragoste după gratii

Horia Bădescu, Dincoace de Periprava

Gavril Alexa Bâle, Ploaie de cinci lei

Ana Blandiana, Misiune imposibilă

Mariana Bojan, Compunerea de nota 10, Rubedeniile, Femeia în verde

Liviu Bonta, O zi cu adevărat reuşită din viaţa lui Augustin Lungu

Corin Braga, Acedia. Jurnal de vise 2

Codrina Bran, Poveste de demult

Romulus Bucur, Ciocolată încă caldă

Augustin Buzura, Titlu rezervat

Elena Cesar von Sachse, Martorul, Faţă şi revers

Ruxandra Cesereanu, Maman

Doina Cetea, Corbii

Cornel Cotuţiu, Înainte de „rest”

Constantin Cubleşan, Pomana mortului

Iulia Cubleşan, File pentru o cronică

Viorel Dădulescu, Douăş’ două

Lucia Dărămuş, Yvonne Daphné

Caius Dobrescu, Minoic

Mihai Dragolea, Praful din colivie

Tatiana Dragomir, De la Adam zicere…

Dan Drăgan, Consilier

Oleg Garaz, Fragment din romanul încă fără titlu

Silviu Genescu, Nepotul Vanessei Redgrave

Mircea Ghiţulescu, O moarte confuză

Nicolae Goja, Revolta din cartierul Pintea Viteazu

Adrian Grănescu, Proletcultură I, Proletcultură II, Din alt unghi, Schiţă de schiţă

Ioan Groşan, Zona erotică Zalău. Tiţa Pop (Din însemnările lui Nelu Santinelu)

Octavian Hoandră, Casa de lângă râu

Letiţia Ilea, Tata nu mai locuieşte aici

Marian Ilea, Bilioanele

Lucian Ionică, Printre alte dimineţi

Ruxandra Ivăncescu, Ochiul dragonului

Alexandru Jurcan, Cei rămaşi pe pământ 

Adrian Lăcătuş, Povestea lui Grunz, şoarecele maestrului Johannes Kelpius din Sighişoara, povestită de acesta la întoarcerea sa în Cetate, după ce şi-a tocit dinţii rozând timp de 300 de ani colţurile pietrei filozofale, undeva în America

Gabriela Leoveanu, Hana, Fratele nostru Abel şi fratele nostru Cain

Viorel Marineasa, Găluşte cu prune pe ritmuri de Louis Armstrong; Angela merge la câştig; Veti ca resorbţie; Păcurari, bulz, brânză, ciopor…; Babele charismatice de odinioară; Oare se mai află pompieri de talia lui Kauftrunk sau a lui Slăvină?; Amintiri de la începutul războiului rece; Dilemele uncheşului Tolea

Mihai Măniuţiu, Parfumul

Laurenţiu Mihăileanu, Afurisitorul, Pilda subsecretarului de stat, Prin geamul lipsă

Andrei Mocuţa, Tom & Jerry

Marcel Mureşeanu, Adelaida şi timpul, O alergare de pomină, Salcia şi pelicanul

Alexandru Muşina, Bobiţă, Misail al Rugăciunii şi premiul Nobel

Ioan Negru, Începutul eternităţii, Contoare pudice, Cerul cu o singură mână, Destinul analfabet

Olimpiu Nuşfelean, Automobilul mării; Câinii de vânătoare

Mircea Opriţă, Alchimistul

Dora Pavel, Un joc periculos

Laura Pavel, Locul de pândă

Voichiţa Pălăcean-Vereş, Întreţinere contra locuinţă

Alexandru Pecican, Amintiri dintr-o aventură (Stăpânul timpului, Presimţire, Ziua când se nasc fluturii, Forţa talentului)

Ovidiu Pecican, Săraci şi buimaci

Irina Petraş, De veghe între nopţi

Marta Petreu, Bocanci, pantofiori, picioare desculţe

Iuliana Petrian, Acela sau aceea

Lucian Pop, Ascultătorul; Cauze; Exilatul

Dumitru Radu Popescu, Bîlc şi doctorul pleacă la vânătoare; Este România o biserică a ţiganilor?

Mircea Pora, Proză din anii de pasaj (Din însemnările unui pensionar; Scrie Tedd Ciupescu sau de opt ori „dragă”…; Existenţă… )

Miruna Runcan, Crăciun la miliţie, 1982

Gheorghe Schwartz, Crima din tren

Mihai Sin, Autoportret cu passe partout

Irina Szasz, Camuflajul păsării suliţă

Traian Ştef, Cântul X, Cântul XI

Flavia Teoc, O zi la Perugia

Marian Nicolae Tomi, Puiu; Badea Dumitru

Mircea Tomuş, Primul text pierdut

Adrian Ţion, Gadgeturi. Pădurea techno

Radu Ţuculescu, Ultimul cenaclu literar

Răzvan Ţuculescu, Fecioarei, cu dragoste

Horia Ungureanu, Aşezământul Aurora pentru femei singure

Cornel Udrea, Şerloc Holms & Ciacanica

Eugen Uricariu, Vanessa ligata

Daniel Vighi, Neubeschenowa din districtul Timiş-Torontal, plasa Großsanktnikolaus

Alexandru Vlad, Despre statui. Opinia unui practician

Andrei Zanca, Clanţa lui Kafka, Inspecţia, Dula

Constantin Zărnescu, Să nu te laşi de „scris” (O nuvelă despre vechii români, din vremea Habsburgiei)