CĂRŢILE MELE (26): Letopiseţul unguresc

Ovidiu Pecican

Letopiseţul unguresc. O scriere istorică din Ungaria angevină

monografie istorică

Cluj-Napoca, Ed. Tribuna, 2010, 190 p.

coperta: Alexandru Pecican

NOU! Cea mai recent apărută carte de istorie scrisă de autor. Elucidări în cultura maghiară medievală şi în raporturile dintre cultura dominantă, maghiară şi catolică, de expresie latină, pe de  o parte, şi cea română şi ortodoxă, de expresie slavonă, pe de alta. O nouă etapă în cunoaşterea culturilor Europei Centrale şi a raporturilor dintre ele.

Se poate comanda aici şi pe adresa revistei clujene de cultură Tribuna (vezi situl acesteia pentru adresa email).

CUPRINS

Capitolul I

O SCRIERE MAGHIARĂ DIN SEC. AL XIV-LEA

1. Consideraţii introductive

2. Contextul cultural medieval: cine şi de ce scria în slujba nobilimii din Transilvania, Banat şi Parţiu, în sec. al XIV-lea?

3.1. Lecturile nobililor români din Transilvania şi Maramureş

3.2. Biblioteci nobiliare româneşti în Maramureşul medieval?

4. Contextul cultural medieval: argumentări istorice cu scop politic

5. Istoriografie oficială şi discursuri istorice alternative în Ungaria medievală

Capitolul II

ÎNTRE ISTORIE, HAGIOGRAFIE ŞI IDEOLOGIE POLITICĂ

6. O cronică maghiară dispărută

7. Letopiseţul unguresc şi Gesta lui Roman şi Vlahata

8. Un izvor narativ românesc al Letopiseţului unguresc: Legenda Originii Maramureşenilor (LOM)

9.1. Contextul istoric în care a fost conceput Letopiseţul Unguresc

9.2. Carol Robert şi Banatul

9.3. Ludovic de Anjou şi reconfirmarea Bulei de Aur (1351)

9.4. Frământări maramureşene: 1352 – 1364

9.5. Un răspuns maghiar la frământările româneşti: Letopiseţul unguresc

Capitolul III

RECURSUL LA DOCUMENT

10. Cauzele imediate ale disputei cu privire la statutul nobililor români din Maramureş

11. Mai multe feluri de „slugi crăieşti”

12. Regele Ladislau, Ludovic de Anjou şi înnobilările de români

13. Provocarea noii legi referitoare la moştenire (1351)

14. Context istoric: cruciada antischismatică în 1356 – 1357 şi tulburările din Moldova anului 1360

15. LOM şi unele înnobilări maramureşene în primele luni ale anului 1360

16. LU şi alte înnobilări maramureşene din 1365

17. Pregătiri de campanie contra Ţării Româneşti

18. Pericolul destrămării statului la răsărit şi sensul unor măsuri politice angevine

Capitolul IV

POSIBILI INSPIRATORI AI LU

19. Magnaţi de la curtea lui Ludovic de Anjou

20.1. Letopiseţul unguresc, biserica romano-catolică din Oradea şi slujitorii ei

20.2. Episcopul Dumitru al Oradiei (1345 – 1372)

20.3. Alţi prelaţi orădeni

Capitolul V

LU ŞI ISTORIOGRAFIA MAGHIARĂ MEDIEVALĂ

20. Contextul istoriografic maghiar medieval: altă tradiţie despre trecut?

21. Opere diverse, dar elemente comune şi atmosferă culturală unitară la capitlul orădean (1282 – 1376)

22. Simon de Keza, “latinii”, “romanii” şi “iobagii castrelor”

23. Statutele capitlului orădean şi lupta cu tătarii în vremea regelui Ladislau

24. Capitlul orădean şi producţia sa istoriografică (secolele al XIII-lea şi al XIV-lea)

Capitolul VI

MEDIUL COMITATENS MARAMUREŞEAN

25.1. Comitele de Maramureş, Benedict Himfy (ante aprilie 1361 – post mai 1362)

25.2. Magistrul Simion, fiul lui Mauriţiu (post 11 septembrie 1363 – ante 20 iunie 1366; după 20 iunie 1366 – post 5 august 1368)

25.3. Nicolae, fiul lui Ştefan (iunie 1366 – ante 5 august 1368)

26. Ocazii: adunările nobiliare

Capitolul VII

TEME ŞI MOTIVE COMUNE CU ALTE SCRIERI

27. Un scenariu similar: originea saşilor

28. Similitudini cu naraţiunile defăimătoare despre români

29. La originea GRV: maghiarii şi bulgarii

30. O legendă bulgărească despre originea vlahilor

31. Pe urmele prototipului Letopiseţului unguresc

32. Marco Bandini şi Letopiseţul unguresc

33.1. Vânătoarea celor trei fraţi şi întemeierea unui stat la răsărit de Carpaţi

33.2. Moartea căţelei Molda, numirea râului cu numele ei şi preluarea de către stat a acestui nume

33.3. Colonizarea Moldovei de către Flaccus, comandantul roman

33.4. Numele poporului care are la origine numele întemeietorului legendar al statului, Vol[o]cha

33.5. Originea românilor din răufăcătorii romani şi tunsoarea lor specifică

33.6. Dragoş vodă şi vânătoarea lui

33.7. Raportul dintre relatarea lui Marco Bandini şi LU

34. Când a fost scris Letopiseţul unguresc?

35. Mai târziu?

ANEXE

DOSARUL LETOPISEŢULUI UNGURESC

I. Letopiseţul unguresc

II. Cronicari polonezi (Martin Bielski, Joachim Bielski, Maciej Stryikowski);

III. Gesta lui Roman şi Vlahata

IV. Anton Verancsics (Verantio)

V. Marco Bandini

Cronologie

 

http://www.ifilosofie.ro/2010/05/letopisetul-unguresc-ovidiu-pecican-lansare-de-carte/

http://www.ziuadecj.ro/cultura/puscariasii-romei-stramosii-nostri–4707.html

Cronica lui Ioan Pop-Curșeu publicată în revista Steaua, an. LXI, nr. 6 (740), iunie 2010, pp. 45, 49:

http://www.revisteaua.ro/core/numere/2010/Steaua%206%202010.pdf

2. Paftaua de la Argeş: cca. 1350 – 1400

Stema de faţă a fost reconstituită pornind de la rămăşiţele din mormântul nr. 10 din necropola domnească de la Argeş, unde s-a găsit şi paftaua deja discutată. Nu este însă deloc sigur că scutul reprezentat acolo, cu câmpul secţionat în două, reprezenta benzile orizontale în culoare verde, după cum nici culoarea heraldică aurie nu e de crezut că umplea ca atare câmpul din stânga (dreapta privirii), fără a apela la alte reprezentări simbolice.

Pe stema angevină a broşei din tezaurul catedralei din Aachen, benzile orizontale au culoarea roşie, iar secţiunea din stânga (dreapta privirii) este populată cu crini angevini.

În mod clar, stema de la Argeş urmează împărţirea scutului şi, măcar în parte, culorile câmpului şi recursul la benzi orizontale, după modelul Casei de Anjou. Faptul acesta mă îndeamnă să constat că ea a aparţinut unui aristocrat vasal al dinaştilor maghiari, fiind mai probabil un vasal al lui Ludovic (1342 – 1382).