ATELIER SCRIS – IMAGINE: Cutia cu cai – Coutia qu phyare

 Casa de Cultură a Studenților Cluj-Napoca,

 Sala 22, etaj II

 organizează 

 vineri, 6 mai 2011, orele 18.00 

 workshop-ul de scriitură și imagine fotografică pentru centrele universitare clujene

 

CUTIA CU CAI – COUTIA CU FIARE

 moderator: maestrul Dorel GĂINĂ, exper în magie scripturistică și photographiquă

 cu invitații:

Ovidiu PECICAN,

Amalia LUMEI,

Andor KOMIVES,

David VIZI,

Dan TĂMAȘ,

Alina STAICU,

Mădălina SURDUCAN,

Mira MARINCAȘ,

Andra MOTREANU,

Andreea LAZĂR,

Roxana POP,

Cătălina PINTEA,

Corina DRĂGAN,

Mihaela BIDILICĂ,

Flaviu PĂTRUNJEL,

Titi STOIAN,

Georgiana BRANDT,

Vasile LUPȘA JUDE  

 

Punerea împreună a imaginilor vizuale și a celor conținute de cuvinte reface un traseu arhetipal, ducând către resursa primară a revelării artisticității în lume. Mister al istoricității umane sau al condiției transistorice a omului arta se naște în circumstanțe efemer, dar poate dura în timp și poate comunica dincolo de contexte date.

Vernisaj: POVEȘTILE ZIDURILOR

 POVEȘTILE ZIDURILOR

 vineri, 8 aprilie 2011, orele 20

 l ‘Atelier Cafe Cluj

str. Memorandumului nr. 9 (în gang) 

 prezentare: Ovidiu Pecican

 participanți:

 Trestian Barbu, Georgiana Brandt, Csok Zsolt, Dorel Găină, Andor Komives, Amalia Lumei, Lehel Makara, Mira Marincaș, Christine Nedelik (Germania), Crina Prida

 un proiect de Andor Komives & Crina Prida

 Care sunt poveștile zidurilor? Cele din cuvinte, cele în imagini, cele în întâmplări efemere și dăinuiri… Ca în romanul Cara aurita al Tatianei Dragomir, unde destinele personajelor sunt modelate de… o casă. Ori precum în poezia lui Hoelderlin, care deapănă firul locuirii poetice… Reflecția asupra locuirii și fantasmărilor pe care ea le propune și dispune se poate face și prin intermedierea camerei foto, ba chiar mai bine decât prin efemerele cuvinte nefixate pe suport de hârtie… Ce zboară și ce rămâne în imagine? De unde și până unde epicul imaginii se varsă în poezia ei?

Andor Koemives și Crina Prida și-au adunat prietenii artiști, convocându-i la o reflecție neconvențională, în spațiul – privilegiat de cultura neoficială, alternativă – al cafenelei. Veniți și voi!

Numai în Cluj, doar acum.

MASKCOLECTIV: VERNISAJ

MASKCOLECTIV

26.04 – 22.05, 2010

Galeriile Fortuna,

P-ţa Muzeului nr 6, Cluj-Napoca

Vernisaj 26 aprilie 2010 orele 18

Proiect fotografic în cadrul Festivalului Le Printemps des Cafes, Centrul Cultural Francez

Concept, coordonator proiect: Andor Kömives

Artişti expozanţi:

Dorel Găină, Andor Kömives, Mira Marincas, Crina Prida

Maskcolectiv este rodul unui workshop fotografic cu diferite persoane actante, în care măşti manga, accesorii şi atitudini clişeu devin, în chip ironic, un simbol al identificării culturale globale, imitative, nediferenţiate de tip cool.

În faţa motivelor colective, cei implicaţi în proiect au reacţionat diferit, făcând vizibil fotografic, faţete subtile ale măştilor, ce evoluează teatral pe scena austeră a unui zid în construcţie. Practic, masca nu ascunde ci, dezvăluie realităţi sensibile ale celui ce o poartă dar şi ale celor din spatele aparatului foto, care este tot o mască.

Andor Kömives

0722-840450

andor_komives@yahoo.com

http://www.andorkomives.ro

Invitat să vorbească în deschidere: Ovidiu Pecican

Simbol îndrăgit al oricărei civilizaţii care nu se rezumă la a se prezenta, ci se şi reprezintă, masca poate evoca şi daimonul lăuntric, şi maladiile societăţii, şi arhetipalul dindărătul fiecărei specificităţi umane, şi jocul, şi disminularea. Ea poate fi şi poftă de viaţă, dar şi mesager thanatic. Nu în ultimul rând, roluri şi statuturi sociale pot fi aduse de mască în prim-plan sau pot fi lăsate în urmă, pentru a se evidenţia emblematice corespondenţe cu zoologia etică a Fiziologului medieval, trasportând în fabulă şi recuperând o legătură numai în aparenţă pierdută.

Persona înseamnă şi mască, şi personaj, şi persoană şi ipostaziere umană a supra- şi sub-umanului. O regăsire, dar mai ales o căutare febrilă a omului ce-şi adulmecă propriile umbre prin jungle, prin temple, ori în pădurea de simboluri… (O. P.)