Alfred IRTA: TILT (14)

În veacul de după moartea lui Descartes, toată această încâlceală de timpi şi Timp, de paşi stradali şi aventuri interioare ale lui Mob ar fi fost, foarte probabil, puse, în chip mecanicist, pe seama unor procese înţelese ca resorturile unui orologiu ori, şi mai bine, a unui oraş întreg de orologii unde fiecare bate după ritmul său propriu, chiar dacă toate contribuie la acelaşi lucru: ticăitul lumii, baterea tactului universal.

Astăzi însă, după parantezele psihologiei abisale, după capcanele geneticii şi, mai ales, după războaie mondiale şi revoluţii cu pretenţii universale, sigur e doar că, la fel ca oricare alt om, deşi numai într-un mod cu totul specific şi propriu, Mob pendulează pe bulevardul clujean al Eroilor, într-un ritm exterior personal; nu dizarmonic în raport cu forfota din jur, dar mai degrabă camuflând, decât revelând, ritmurile interioare care îl animau şi îl subminau.

În fiecare dintre cercurile cvadrate în care se învârte, Mob este protagonistul unic al setului de întâmplări fără seamăn care îi alcătuiesc, în planuri multiple, biografia. Legăturile sunt vagi între aceste lumi personale complementare, a căror continuitate rămâne gâtuită şi care comunică sporadic şi misterios între ele, după legi greu de precizat. Cum însă, în mod obişnuit, tot ceea ce nu este cunoscut încă trece în mod curent drept aleatoriu, nici sferele de metal greu, şi totuşi mai uşoare decât fulgul, care se roteau în Mob şi împrejurul lui deplin ignorate de toată lumea – însă nu şi de zei –, chiar dacă fiecare dispune în egală măsură de ele, păreau să marcheze o absenţă în azuriul zilei.

Există în lumea fără chip a punctelor, secundelor, particulelor infinitezimale şi a germinărilor puzderii de legende încărcate de un epic înălţător, chiar dacă imposibil de pus în cuvinte. Ele subîntind aerul, apa, pământul şi focul, separate şi amestecate în felurite dozaje pentru a da parfumurile, culorile şi consistenţa unei curgeri perceptibile. Ceea ce se vede acum din aceasta e Mob plimbându-se aplecat deasupra gândurilor, în armonie cu însăşi curbura spaţiului.

(va urma)

Published in: on 26 mai 2012 at 9:53 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Alfons IRTA: TILT (10)

La noi, lucrurile par așezate mai degrabă la o ciudată intersecție. Există o mulțime de inși care s-au blazat de la o vreme sub acțiunea corozivă a feluritelor apariții. Cerșetori, schilozi, băieți care vin din zonele păduroase ale munților pentru a cerși în numele sentimentelor pioase și sub pretextul vânzării de obiecte menajere aproape inutile, demenți rămași la vârste înaintate fără cel mai mic sprijin, băbuțe apatice împroptite de câte un colț de clădire, uitând chiar și să întindă mâna, dame obscene care pretind că nu au ce mânca, în pofida revărsărilor carnale de sub vestimentație, alcoolici anonimi murdari și insistenți, nevoiți să își întrețină viciul fără a-l putea masca, pretinși îngrijitori de câini care solicită o modestă contribuție pentru viața mai bună a patrupedelor, studenți paranoici, atoateștiutori, băgăreți și insistenți precum musca de bălegar, agramați cu intuiții profetice pe care nu socotesc de cuviință să le ascundă de ceilalți (ba chiar dimpotrivă!)… Asemenea previzibile întâlniri în oricare zi istorică sau ștearsă a vieții cuiva care se încumetă să iasă pe centru au transformat, cum ziceam, o parte din populația orașului în pietoni abrutizați, sastisiți, în sufletul cărora revolta abia stăvilită și pitită dă să iasă la suprafață, profitând de încordarea extremă care crește dincolo de fațadele apatice sau cordiale pe care le înfățișează.

Alții însă, dimpotrivă, socotesc că minciuna, înșelătoria, ipocrizia și falsitatea lor personală pot fi reparate, măcar parțial, înghesuind în periplul lor stradal reflexele unei civilități care se revendică de la creștinism fără să aibă nimic de a face cu sentimentele care îl subîntind pe acesta. Din aceleași rațiuni, oricare dintre ei și-ar bate fără ezitări copiii, nevasta – iar în cazul femeilor soțul debilizat de alcool și dependența de ele -, contribuind în același timp generos la construirea de noi, invazive, biserici. Și asta, deși nu dau prin acele sfinte lăcașuri decât la Paști și la Crăciun, deși se gândesc să treacă la un cult mai mănos și mai profitabil, și cu toate că preoții îi enervează. Nu îi plictisesc, în schimb, deloc fațadele de clădiri care se surpă în văzul lumii, nici halul în care arată școlile unde le învață fiii sau spitalele unde își tratează părinții.

(va urma)

Published in: on 21 mai 2012 at 10:41 pm  Comments (1)  
Tags: , , , , , , , ,

Alfons IRTA: TILT (9)

Totuși, imperiul fantasmatic pe care îl stâpânea Mob – sau în puterea căruia se afla el – era destul de bine camuflat de ochii celorlalți. Pentru mulți el era o prezență pitorească, poate un excentric, dacă nu cumva un schizofrenic nerevelat; o figură particulară, oricum, pe care nu o treceai cu privirea, ci mai degrabă o urmăreai cu un distrat amuzament…

Gesturile lui, modul în care pășea, felul cum privea și, mai ales, smuciturile din ceafă care, uneori, învingeau și ieșeau la suprafață, manifestându-se în toată splendoarea îl făceau să semene cu unele păsări mai mari sau mai mici care umblă precum Charlot, ridicol și sacadat, dar stârnind empatie, care iubesc efectele pe care se bazează succesul desenelor animate și care, în general, nu socotesc că umorul este una dintre plăcerile vieții de care ar trebui să ne privăm.

Apariția lui Mob pe o stradă principală, din centrul Clujului, la o oră de circulație relativ ridicată, era deci un fapt ocolit de banalitate, dar nici suficient de excentric pentru perturbări majore. Drept care, fluxul trecătorilor se manifesta nestingherit, deși ochii stăuiau câteva secunde asupra acestui plimbăreț negrăbit, parcă, de nimic important.

Desigur, întrebarea care se pune este dacă asemenea intersectări pot prilejui cuiva satisfacții sau sunt necesar a fi socotite mai degrabă niște parazitări ale retinei, niște elemente de „zgură” a zilei, detalii minore de șters cu buretele din amintire și din conștiință… La asemenea preocupări, diferite societăți pot răspunde în moduri foarte diverse. Cele mai atente cu firea și nevoile omului vor fi mereu mai pregătite să spună că prezența lui Mob conta, chiar dacă nu într-o ordine ușor de elucidat. Ba, mai mult, că ea trebuia și merita să fie ocrotită, fie și prin păstrarea tăcerii și a distanței. Alte societăți, mai milităroase poate, cu un cult mai precis al ordinii și al disciplinei, ar putea deplora prezența unor inși bizari pe străzile patriei lor, solicitând latent, în surdină sau cu toată puterea „curățirea” străzii de asemenea prezențe și internarea lor spre tratare în ascunzișurile mecanismelor administrative și de sănătate care întrețin lumina zilei neîntinată.

(va urma)

Published in: on 21 mai 2012 at 11:23 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Alfons IRTA: TILT (7)

  Ceea ce face Mob, prin urmare, nu este deloc ceea ce pare că face. Pentru oricare observator întâmplător al străzii la acea oră, Mob e un bărbat care se plimbă într-un perimetru destul de redus, un pic gânditor, beneficiind de razele soarelui, așteptând pe cineva sau… pierzând vremea. Pentru Mob, în schimb, strada este un fel de Austerlitz, „bătălia națiunilor”, o confruntare a zeilor Walhalei, un impact total în care carnea se tasează în contact cu carnea, iar exploziile din cuget sunt susceptibile să devină paralizante sau chiar letale. Pentru el, cei câțiva pași, când într-o direcție, când în cealaltă – cu unele vagi abateri spre dreapta sau spre stânga, după cum i-o dictează dinamica imprevizibilă a deplasării celorlalți – sunt o probă eroică, al cărei final enigmatic îi rămâne cu totul ascuns și care îl umilește, dar îl și înalță în propriii ochi cu o viteză accelerată maximal a trăirilor sufletești.

Aici lucrurile stau un pic altfel decât îndeobște. La Troia, Waterloo sau pe Valea Marnei, în toate bătăliile, fie ofensive, fie defensive, o regulă clară a fost aceea că, în principiu, pe cunoscuții tăi puteai conta în confruntarea cu dușmanul, ca pe unii situați în mod firesc în tabăra ta. În mod paradoxal, pentru Mob, ai cărui pași măsurau perimetrul acela îngust de pe pietonala bulevardului Eroilor, era chiar pe dos: apariția unor cunoscuți ar fi însemnat dublarea sau chiar triplarea eroismului de care se străduia să dea dovadă. Și cum să fie altfel, dacă a rămâne printre siluetele indiferente și, prin aceasta, aproximative însemna doar o încordare a atenției și a energiilor sufletești cu ajutorul cărora să întâmpine imprevizibilul „simplu”, în timp ce prezența, dintr-o dată, a cuiva din cercul lui de cunoștințe, l-ar fi obligat nu doar la mobilizarea pentru autostăpânirea intenselor reacții afective izvorâte din interiorul lui, ci și la păstrarea cât mai rezonabilă a aparențelor…

(va urma)

 

Published in: on 19 mai 2012 at 3:20 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

Alfons IRTA: TILT (6)

 De pildă, chiar în clipa de față, pe lângă Mob trece o mamă ținându-și copilul de mânuță. Cel mic nu are mai mult de trei-patru ani, iar pasul mamei pare gigantic și grăbit pentru posibilitățile micuțului, care calcă mai mult pe vârfuri, deplasându-se într-un fel de zbor jos, mereu un pic în urmă, târât de mână, atârnat la capătul ei, cu o expresie oarecum perplexă de figură.

Să vadă astfel bietul copil e o imagine insuportabilă pentru Mob, a cărui sensibilitate o amplifică la proporții neobișnuite, ai zice că mâna mamei e gigantică și crudă, umplându-se cu întreg antebrațul fragil al mititelului, smulgându-l din umeri și târând pachetul de carne și de oase înzestrat cu suflare într-o perfectă, crudă, indiferență.

Mob nu-și poate permite să stăruie cu gândul în direcția asta. Ar însemna să sară la mamă și să îi împroptească ferm o mână în piept, dând-o cu forță spre spate, poate exagerând și făcând-o să cadă peste banca de alături, fracturându-și craniul și prăvălindu-se în partea cealaltă. Brusc recuperat de sub tirania degetelor strânse pe cărnița trandafirie până ce au lăsat urme alburii, iar apoi purpurii în loc, copilașul abandonat se clatină de pe un picior pe altul, începând să plângă și înlocuind stresul dinainte cu spaima de a fi rămas singur și fără apărare.

În gând, Mob ar scrâșni neputincios, dar imaginile s-au și derulat deja, arzându-l, mama și copilul au și pășit mai departe, iar asupra lui se năpustesc alte imagini, alte siluete, alte frânturi de gânduri, sleindu-l de putere și umplându-l de teroare.

Deja se apropie un bărbat călcând într-o parte, cu umeri de boxer și cu o atitudine de ins care parcă amenință tot ce este prin preajmă. S-ar putea ca din greșeală – sau premeditat – să se ciocnească tocmai de el, de Mob, revărsându-și acreala umedă a subsiorilor în preajma lui, frecându-și, în coliziune, pieptul tare de el și atingându-l poate cu mâna, cu brațul, cu umărul, pricinuindu-i un imens disconfort, ca la ciocnirea a două continente sau a două planete…

(va urma)

Published in: on 16 mai 2012 at 9:10 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Alfons IRTA: TILT (4)

Pe moment, Mob căuta, deci, să facă loc în „împrejurimi”. Bulevardul Eroilor – o stradă parcă numai cu puțin mai lungă decât lată, cu vreo patru dintre cele șase benzi de circulație organizate ca spațiu pietonal, acoperit de mese, scaune, umbrele, pătrățele cu copaci anemici și tineri, mai mult alibiuri pe obrazul municipalității, îl incomoda. Nu foarte tare, și nu mai mult decât de obicei. Mult mai enervante i se păreau imaginile, reminiscențele visate.

Știa din alte dăți că, odată scăpat de ele, asupra lui se vor năpusti gândurile. Așa încât, în virtutea acestui fapt, prefera, cumva, să stea în preajma acestor reminiscențe nesuferite, „agățat de ele”. Ceea ce trebuia să vină era și mai incomod.

De fiecare dată când, epuizate de înțeles și devenite simple „coji” ale unor imagini mai înainte vivace și încărcate emoțional, săgețile onirice se toceau, subțiindu-se și căzând, mai apoi, într-un hău fără fund, în mintea lui Mob creșteau alte tulpini viguroase, mult mai redutabile. Dintr-un motiv care nu făcea obiectul căutărilor lui solitare, pe ecranul interior creșteau scene de o mare violență. Era mereu speriat de ele, ceea ce îi afecta și mersul, făcându-l șovăielnic, cauzându-i opriri bruște, constrângându-l la o mimică perplexă și la gesturi tahicardice.

Uite, era suficient să lase o clipă ușor întredeschisă portița gândului, amânând reîntoarcerea la răsucirea visată, lipsită deja de sens, dar continuând să se manifeste obsedant, în virtutea unei forțe dinamice încă neînfrânte, pentru ca, îndată, gândul agil, numai în aparență încremenit în așteptare, să se ridice pe labele dinapoi și să își scânteieze colții. Dacă trecea pe lângă o clădire cu un fronton ornat cu figuri, acestea prindeau o viață neliniștitoare, amenințând să i se arunce în cap și să îl spulbere cu toată puterea lor mitologică. Și mai puteau veni, cu același elan, și bucăți de cornișă, frontoane, sau baldachine cu era cel din preajma cinematografului „Victoria”…

(va urma)

Published in: on 14 mai 2012 at 10:21 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,