Bătăi pe umăr: ALIXĂNDRIA DOMNULUI CIOLAN (2): Revuistic(ă)

Mare e grădina prin care se preumblă dl. Alexandru Ciolan! Mare și încăpătoare… Dintre florile de sacâz pe care le pescuiește în ea adulmecătorul de arome insațiabile cu vipușcă de jandarm la limbă să spicuim aici una (cine vrea mai multe, să-l caute și să îi citească rubricheta pe unde și-o publică)…

Cuvântul revuistic va fi fiind, îndeobște și până cine știe când (și unde), o trimitere la spectacolele de revistă, dar la noi, cultură mică și repede orientată după altele, dominante, pentru așa ceva se folosește și formula anglo-saxonă music hall, fie că ne place, fie că nu… Pe de altă parte, formulările cu „se poate” la care recurge Alexandru Ciolan nu vădesc deloc tranșarea etimologiei unei vocabule, după cum nici etimologia nu este mai mult decât originea – îndeobște îndepărtată – a cuvintelor.

După etimologie, filfizon trimite la cântecul revoluționar „Vive le son (du canon etc.)”, iar mișto nu e un dar al conaționalilor noștri de limbă romani, ci o preluare din germană (mit stock).

Nu am nimic împotrivă ca dl. Ciolan să se repeadă cu capul înainte, uitând să verifice sensurile anglo-saxone derivate din review („A review is an evaluation of a publication” etc.). Poate că nici nu uită, ci pur și simplu nu îi trece prin minte, se poate întâmpla… Ori, cine știe, va fi fiind la mijloc trufia latină în raport cu „barbaria” nelatinilor (s-a mai văzut).

Că peste cuvântul mai vechi tot mai mulți autori români așază sensul desprins, în pas cu moda actuală, din engleză, înțelegând prin revuistic trimiterea la una sau mai multe publicații ține de o tendință pe care nu eu am moșit-o. Nici nu am studiat-o și nici nu țin să o explic, mulțumindu-mă, când vine la îndemână, să o ilustrez. Nu am, de altfel, merite în adoptarea acestei formule, așa cum are dl. Ion Iliescu în introducerea în româna la modă după 1989 a cuvintelor afluire și defluire, de pildă. Există însă și alte asemenea implanturi, chiar mai discutabile: determinat pentru hotărât; revizitare pentru reluarea unei examinări critice etc. Cu adevărat alarmante mi se par alte preluări, mai barbare, de tipul daunlodare pentru descărcare (download), printare pentru imprimare (to print, printing) sau apgradare pentru îmbunătățire/ ameliorare.

Dl. Ciolan nu are ce face: oricât ar iubi etimologia, aceasta îi poate arăta de unde vine un cuvânt, nu și ce trebuie el să fie. Semnificația lui într-un anume moment istoric depinde de contextul precis în care ajunge să fie folosit, iar pentru aceasta, o carte cum este cea coordonată și parțial scrisă de Victor Neumann și Armin Heinen, Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice (Iași, Polirom, 2010) se poate dovedi utilă unui hispanist de anvergura dlui Ciolan care crede că bunul Dumnezeu a ajuns într-o pană de creativitate sau inspirație, lăsând idiomurile numai și numai pe seama lingviștilor.

Published in: on 29 noiembrie 2011 at 6:31 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Bătăi pe umăr: ALIXĂNDRIA DOMNULUI CIOLAN (1)

Există oameni care se află în treabă. Nu toți au contract cu firma Rosal, dar mulți se comportă de parcă ar avea. Dl. Alexandru CIOLAN, dicționarist și publicist cu studii la bază – dar nu necesarmente și la vârf – are mâncărimi filologice. Domnia Sa crede că știe scrie și citi. Mai are, Domnia Sa, și mâncărimi epidermice, semn că pielea „nu putea să-l mai încapă”. Drept care se exprimă, cel mai adeseori neîntrebat, dar și nechemat. Nimeni nu spune că nu ar fi voie. Există oameni care, fără a fi șarmanți sau sclipitori pot, totuși, stârni reacții empatice. Din această categorie fac parte, orice s-ar crede, și cei care, stând pe treptele unei biserici și întinzând rutinier mâna înainte, izbutesc să nu ne lase indiferenți.

Un pic mai interesant este, însă, numitul Ciolan Alexandru. Domnia Sa are o educație fantezi. În ea se amestecă indefinibil ciocoismul cultural, folosirea intuitivă și cu diplomă specializată a limbii în care noi vorbim și dânsul predică, sofistica în deghizamentul unei gândiri ce se recomandă drept logică și insinuarea ce poate fi citită ca subtilitate cu iz antisemit. Ambiția Domniei Sale este pedagogia înalt patriotică sau măcar luarea lui în seamă.

Cu asemenea atribute, cu mine i-a reușit. Iată, îl iau în seamă fiindcă atunci când, la bâlci, ți se oferă mai multe mingi pentru a le arunca la țintă – cu speranța câștigării unui Muțunache de pânză -, cineva sau ceva ți se oferă și ca țintă. Nu este deloc sigur că Muțunachele oferit drept premiu este altcineva decât cel care se pregătește să îți încaseze proiectilele de cârpe între urechi.

Una peste alta, iată că, după un atac puțin cam penibil – după care tot ce îți vine să spui este: „Atâta e tot ce poți, meșterică?” -, vine rândul de a semnala apariția răspunsului meu din aceeași revistă. Îl fac accesibil cititorilor prin link-ul ce urmeazăȘ

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1625

Nu am de gând însă să publicitez și gargarele dlui Alexandru Ciolan. N-are decât să și le popularizeze și singur, căci dumnealui s-a dorit în centrul atenției și mă gândesc că nu ignoră adevărul că va trebui să își facă singur campania de marketing la care se consideră îndreptățit. De altfel, trasul de mânecă pe care mi l-a rezervat nici nu necesită pierderea timpului. Din răspunsul meu se pot deduce și calitatea și cantitatea și, mai cu seamă, conținuturile puse în joc de nărăvașul polemist.

Eu, cum am promis, îi voi acorda aici, pe blog, la vedere, câteva grațioase răspunsuri cu părerea sinceră că orice om, indiferent de vârstă, se mai poate descăpăci, nefiind nicicând prea târziu să te deștepți. Nu că ar fi important pentru cultura noastră ca dl. Alexandru Ciolan să cunoască o asemenea folositoare preschimbare. Socot însă că micșorarea îngustimii poate aduce mai multă larghețe pe lumea asta.

Drept care vă doresc, dragi prieteni, numai bine și bun venit la Alixăndria domnului Ciolan, cunoscător și vorbitor de cuvinte, în proză românească de dicționar, nu alta…

Published in: on 24 noiembrie 2011 at 9:45 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

AMEDEO (9): POLEMICĂ ȘI POLITEȚE. CU REVENIRI

 Pentru un scriitor succesul ia uneori forme burlești. Chiar ieri am primit vestea, de la prietenii din redacția Apostrof, că un anume domn Alexandru Ciolan – nu inventez și nu ridiculizez, așa se numește! – îmi adresează reproșuri într-un text pe care îl propune spre publicare în respectivul periodic cultural, amenințând că în caz de refuz se va adresa altei reviste, menționând și atitudinea redacției față de textul său.

Se pare deci că omul ține morțiș ca textul critic la adresa mea să îi apară. Un neașteptat succes al difuzării textelor mele, de vreme ce unul dintre ele a produs efecte în conștiința unui publicist din capitală. Și de ce nu? De vreme ce e convins că are dreptate și, mai mult decât atât, că m-a prins cu mâța în sac…

Specială, totuși, grija lui de a se asigura împotriva cenzurii pe care ține să o anticipeze, să o spun pe șleau cum: șantajând cu dezvăluirea publică a refuzului. În lumea oamenilor educați asta s-ar numi obrăznicie sau mitocănie, dar printre publiciști trebuie că are un nume eufemistic, „tentativă de asigurare” sau „măsură de precauție”. Iar dl. Alexandru Ciolan este jurnalist. Îl poate găsi oricine pe internet cu ușurință, fiindcă deține o rubrică – despre care prefer să nu mă pronunț aici – în Ziarul financiar.

Faptul mă face să devin curios. Iată că sunt oameni de la Ziarul financiar care citesc revistele de cultură. Ba, unii dintre ei sunt atât de interesați de scrisul meu, încât au o motivație suficient de puternică pentru a se așterne pe scris ei înșiși, dându-mi o lecție.

… Și de ce nu? Poate am greșit, poate chiar merit o lecție sau mai multe… Cine e infailibil pe lumea asta?

Mă apuc să citesc textul dlui Ciolan și rămân descumpănit. Omul mă pomenește ca la târlă, îmi stâlcește numele (într-un loc mă botează „Octavian”), mă numește cu numele din buletin – deși e notoriu că, publicistic, semnez doar cu unul dintre prenumele primite la botez -, ba chiar repetă până la plictis o poreclă pe care o tolerez din partea prietenilor, dar nicidecum dinspre necunoscuți grobieni, needucați.

Când te numești Alexandru Ciolan s-ar cuveni, poate, să ai o sensibilitate specială față de nume și să iei precauții cu derivările lor. Într-o țară ca a noastră, onomastica ce trimite direct la obiecte prea concrete și nu cine știe cât de estetice, ba chiar la unele satirizate literar și politic îndelung, ar trebui să te învețe câte ceva. Se pare însă că dl. Ciolan nu și-a meditat condiția onomastică la vreme. Pentru domnia sa, polemica de idei se confundă cu stâlcirea – cu intenții sarcastice și minimalizante – a numelui preopinentului; mai ceva ca la schimbătorii de valută sau la băutorii de tescovină și rachiu ieftin de la „Miloaga”.

Omul, care reclamă niște greșeli de-ale mele de logică (și poate că ar avea dreptate, mai știi?!, nu mă grăbesc să resping ce mi se atribuie, fie și cu intenții obraznice, de moftangiu, înainte de a pritoci întâmpinările respective), face și el una, cât casa, care îi anihilează însuși demersul contra mea: dacă acela contra căruia scrii e cu totul rizibil, în continuă și gravă eroare, penibil ca nivel ideatic și expresie, de ce ai mai sta de vorbă despre sau cu el? Merită să cobori atât de jos?

Cum nu am frecventat împreună cu Alexandru Ciolan birtul „Miloaga” – în caz că îl va fi frecventat domnia sa -, și nici nu am primit aceeași educație ca domnia sa, nu văd de ce l-aș lua, măcar o clipă, în serios.

P.S. Aflu acum că dl. Ciolan a avut eleganța de a reveni la textul inițial, propunând o versiune „periată” și regăsind aparențele unei politețe formale. Salut colegial această revenire și mă pregătesc să îi acord, la rândul meu, tratamentul publicistic pe care, socotesc, îl merită.

fotografia lui Alexandru Ciolan provine de pe situl Ziarului financiar