DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST Nr. 7 de Alexander HAMILTON

Continuarea aceluiaşi subiect (Despre pericolele ce provin din cauza disensiunilor între state)

Pentru Independent Journal

Către cetăţenii statului New York:

Se pune câteodată întrebarea, cu un aer de simulat triumf, ce motiv ar avea statele, odată dezbinate, să-şi declare război unele altora? Am răspunde pe deplin acestei întrebări spunând că exact aceleaşi motive ce au înecat în sânge, în diferite perioade, toate naţiunile din lume. Însă, din păcate pentru noi, chestiunea admite un răspuns mai particular. Există motive de diferende chiar în faţa noastră, despre a căror producere, chiar sub constrângerile unei constituţii federale, avem destulă experienţă ce ne permite să ne formăm o opinie în privinţa a ceea ce ne putem aştepta dacă aceste constrângeri ar fi înlăturate.

Disputele teritoriale au constituit întotdeauna unele dintre cele mai fertile surse de ostilitate între naţiuni. Poate că cele mai multe războaie ce au pustiit pământul au izvorât din această sursă. Această cauză îşi va face simţită prezenţa printre noi, cu toată puterea. Avem o largă întindere de teritoriu neorganizat, în interiorul frontierelor Statelor Unite. Încă există pretenţii discordante şi nerezolvate între câteva dintre state, iar disoluţia Uniunii ar pune bazele unor pretenţii similare venite din partea tuturor. Este bine cunoscut că acestea au avut până acum discuţii aprinse şi serioase privitoare la drepturile asupra teritoriilor ce nu au fost încă alocate pe vremea Revoluţiei şi care purtau îndeobşte numele de teritoriile coroanei. Statele din interiorul graniţelor guvernelor coloniale le-au pretins în proprietate, celelalte au susţinut că drepturile coroanei în această chestiune aparţin Uniunii; în special în ceea ce priveşte toată partea de Vest a teritoriului ce a fost, fie prin posesiunea propriu-zisă, fie prin supunerea proprietarilor indieni, sub jurisdicţia regelui Marii Britanii, până ce acesta din urmă a renunţat la pretenţiile asupra lui în urma tratatului de pace. Aceasta, s-a spus, a fost oricum o achiziţie a Confederaţiei prin acordul cu o putere străină. Politica prudentă a Congresului a fost cea care a potolit această controversă, persuadând statele să facă cesiuni Statelor Unite pentru binele întregului. Până acum, sub auspiciile perpetuării Uniunii, acest lucru a fost îndeplinit în măsura în care să existe posibilitatea unei perspective hotărâte de a pune capăt în mod amiabil disputelor. O dezmembrare a Confederaţiei, însă, ar reînsufleţi această dispută şi ar da naştere altora pe acelaşi subiect. În prezent, o mare parte din teritoriul vacant din Vest este, prin cesiune măcar, dacă nu prin orice alt drept anterior acesteia, proprietatea comună a Uniunii. Dacă aceasta din urmă ar înceta să existe, statele ce au făcut cesiunea în numele principiului compromisului federal, vor fi îndrituite, atunci când cauza cesiunii se va fi stins, să reclame înapoierea teritoriilor. Fără niciun dubiu, celelalte state vor cere o parte proporţională în virtutea dreptului de reprezentare. Argumentul lor va fi acela că o cesiune, odată înfăptuită, nu poate fi revocată; şi că justeţea dreptului asupra teritoriului dobândit sau securizat de către eforturile concertate ale Confederaţiei, rămâne nediminuată. Dacă, în ciuda probabilităţilor, s-ar admite de către toate statele că fiecare are dreptul la o parte din această porţiune comună, încă ar exista o dificultate ce ar trebui surmontată, în ceea ce priveşte o regulă echitabilă de repartiţie. În acest sens, principii diferite ar fi înaintate de diferitele state; iar astfel, interesele opuse ale părţilor fiind afectate, nu ne-am putea aştepta la o reglare paşnică a diferendelor.

În vastul spaţiu al teritoriului din Vest, putem întrezări, aşadar, o amplă desfăşurare de pretenţii ostile, fără niciun arbitru sau judecător care să se interpună între părţile rivale. Judecând cele trecute spre cele viitoare, vom avea motive întemeiate să înţelegem că sabia va fi cea care e chemată pentru a arbitra aceste diferende. Circumstanţele disputei dintre Connecticut şi Pennsylvania, privitoare la teritoriul din Wyoming, ne previn în a nu fi optimişti în aşteptarea unei aplanări uşoare a unor asemenea neînţelegeri. Articolele confederaţiei au obligat părţile să supună cazul  judecăţii unei curţi federale. S-au ascultat părţile iar curtea a decis în favoarea Pennsylvaniei. Însă Connecticut a dat semne clare de nemulţumire în privinţa hotărârii; şi nici nu a părut a fi pe de-a întregul resemnat în faţa acesteia, până când, prin tratative şi tertipuri, s-a găsit ceva să joace rolul unei compensaţii pentru pierderea pe care el pretindea că a suferit-o. Nimic din ce s-a spus aici nu e menit a sugera vreo blamare în privinţa atitudinii acestui stat. Fără doar şi poate că acesta a crezut în mod sincer că a fost lezat de acea decizie; iar statele, precum indivizii, consimt cu mare silă la hotărârile ce sunt luate în dezavantajul lor.

Cei ce au avut oportunitatea să vadă culisele negocierilor purtate de-a lungul dezbaterilor dintre acest stat şi districtul Vermont, pot depune mărturie în privinţa opoziţiei pe care am simţit-o venind atât din partea statelor neinteresate cât şi din partea acelora interesate de revendicare; şi aceştia pot de asemenea confirma pericolul în faţa căruia pacea Confederaţiei ar fi putut fi expusă dacă acest stat ar fi încercat să-şi susţină drepturile prin forţă. Două motive au precumpănit în această opoziţie: primul, invidia nutrită faţă de viitoarea noastră putere; iar celălalt, interesul anumitor indivizi cu influenţă în statele vecine, indivizi care obţinuseră drepturi asupra pământului de la administraţia acelui district. Chiar statele care au înaintat pretenţii contrare cu ale noastre au părut mai preocupate de a dezmembra acest stat decât de a-şi satisface propriile pretenţii. Acestea au fost New Hampshire, Massachusetts şi Connecticut. New Jersey şi Rhode Island, în toate ocaziile, şi-au descoperit o pasiune în a susţine independenţa Vermontului; iar Maryland, până să se alarmeze de apariţia unei legături între Canada şi acel stat, a susţinut ardent acelaşi lucru. Acestea fiind state mici, nu au privit cu un ochi prietenos perspectiva măreţiei noastre crescânde. Analizând aceste negocieri, putem găsi unele cauze ce ar putea să ducă la anumite complicaţii între state, dacă destinul lor nefavorabil va fi acela de a deveni dezbinate.

Competiţiile comerciale constituie un alt izvor ce ar alimenta încontinuu discordia. Statele aflate într-o poziţie mai puţin favorabilă vor dori să iasă din circumstanţele nefavorabile oferite de situaţiile locale şi să ia şi ele parte la avantajele vecinelor mai favorizate. Fiecare stat sau confederaţie separată ar urmări să realizeze un sistem de politică comercială specific lui însuşi. Aceasta ar genera discrepanţe, priorităţi şi excluderi ce ar naşte nemulţumire. Deprinderile relaţiilor, pe baza privilegiilor egale, cu care am fost obişnuiţi începând cu cele mai timpurii colonizări ale ţării, ar oferi doar un motiv în plus acelor cauze de nemulţumire decât ar face-o în mod natural, independent de această circumstanţă. AR TREBUI SĂ FIM PREGĂTIŢI SĂ NUMIM LEZĂRI ACELE LUCRURI CE ÎN REALITATE AU FOST ACTELE JUSTIFICABILE ALE SUVERANITĂŢILOR INDEPENDENTE, CE AU VIZAT UN INTERES DISTINCT DE AL NOSTRU. Spiritul întreprinzător care caracterizează partea comercială a Americii, nu a irosit nicio ocazie în a se arăta tot mai viguros. Nu e de aşteptat ca acest spirit neînfrânat să respecte acele regulaţii comerciale prin care anumite state s-ar strădui să-şi asigure beneficii exclusive pentru cetăţenii lor. Violarea acestor norme, pe de o parte, precum şi eforturile de a preveni şi de a respinge asemenea acţiuni, pe de altă parte, vor conduce în mod natural la ultraje iar acestea din urmă la represalii şi la războaie.

Oportunităţile pe care unele state le-ar avea de a le transforma pe altele în a le fi tributare lor prin regulaţii comerciale, ar fi suportate cu intoleranţă de statele tributare. Situaţia New York-ului, a Connecticut-ului şi a New Jersey-ului ar constitui un exemplu de acest fel. New York-ul, datorită sărăciei veniturilor, trebuie să impună taxe vamale la importuri. O mare parte a acestor taxe trebuie plătite de către locuitorii celorlalte două state, în calitatea lor de consumatori a ceea ce importăm. New York-ul nu ar fi nici dispus, nici capabil să renunţe la acest avantaj. Cetăţenii lui nu ar consimţi ca o taxă plătită de către ei să meargă în beneficiul cetăţenilor statelor vecine; nici practic nu ar fi, chiar dacă nu ar exista acest impediment, să se facă o discriminare între consumatori în interiorul propriei noastre pieţe. Vor accepta mult timp Connecticut-ul şi New Jersey-ul să fie taxate de către New York pentru propriul său beneficiu? Ni se va permite multă vreme să rămânem în starea de desfătare liniştită şi nestânjenită a unei metropole, datorată posesiunilor de pe urma cărora ne-am bucurat de avantaje atât de odioase pentru vecinii noştri şi, în opinia lor, într-atât de opresive? Vom fi capabili să păstrăm această linişte în ciuda presiunii iminente a Connecticut-ului pe de o parte şi a presiunii cooperante a New Jersey-ului, de cealaltă parte? Acestea sunt întrebări la care poate răspunde afirmativ doar cutezanţa pripită.

Datoria publică a Uniunii ar fi încă o cauză de conflict între statele separate sau între confederaţii. Împărţirea acesteia, în primă instanţă, iar apoi stingerea ei treptată vor constitui în egală măsură surse de animozităţi şi de toane proaste. Cum va fi posibil să se cadă de acord asupra unei reguli de împărţire satisfăcătoare pentru toate părţile? Abia dacă se poate propune vreuna care să fie complet lipsită de obiecţii reale. Acestea din urmă, ca de obicei, vor fi exagerate datorită intereselor adverse ale părţilor. Există chiar perspective diferite între state în privinţa principiului general de a anula datoria publică. Unele dintre ele, fie mai puţin impresionate de importanţa creditului naţional sau pentru că cetăţenii lor au un interes minim sau chiar inexistent în această chestiune, simt o indiferenţă dacă nu o stare de aversiune faţă de plata debitului intern, în orice proporţie. Acestea vor fi chiar înclinate să augmenteze dificultăţile unei împărţiri. Altele dintre ele, un corp numeros a cărui cetăţeni sunt creditori publici dincolo de proporţia ce revine statului din suma totală a debitului naţional, vor fi zeloşi în a cere o despăgubire efectivă şi echitabilă. Amânările continue ale primelor dintre aceste state nu vor face decât să stârnească resentimentele acestora din urmă. Impunerea unei reguli ar fi, între timp, amânată de deosebiri reale de opinii şi de întârzieri nefireşti. Cetăţenii statelor interesate vor protesta zgomotos; puterile străine vor solicita satisfacerea revendicărilor îndreptăţite ale acestora iar pacea statelor va fi periclitată atât de o invazie străină cât şi de lupta internă.

Să presupunem că dificultăţile acordului asupra unei reguli sunt surmontate şi că împărţirea e făcută. Avem însă motive să credem, datorită experienţei, că regula asupra căreia s-a convenit va cântări mai mult pentru anumite state decât pentru altele. Cei ce vor suferi de pe urma ei vor dori, în mod natural, o micşorare a sarcinii. Ceilalţi, la fel de natural, nu vor fi dispuşi la o revizuire ce s-ar finaliza cu o creştere a propriilor lor datorii. Refuzul lor va constitui un pretext plauzibil pentru statele ce au revendicat revizuirea să-şi suspende contribuţiile pentru a nu fi înghiţite cu lăcomie; iar neacceptarea din partea acestor state a obligaţiilor ce le revin, ar da naştere la altercaţii şi la discuţii acide. Chiar dacă regula adoptată ar justifica în practică egalitatea principiului ei, încă ar exista abateri de la datoria plăţilor din partea unor state din varii cauze – deficienţa reală a resurselor; proasta gestionare a finanţelor; dezordini accidentale în gospodărirea guvernamentală; şi, în plus, scârba cu care de obicei oamenii contribuie cu bani în scopuri a căror materializare va fi cu mult ulterioară necesităţilor care i-au produs şi care vor interfera cu satisfacerea necesităţilor imediate. Abaterile de la plată, din orice motiv ar surveni, vor fi surse de nemulţumiri, acuzaţii reciproce şi certuri. Probabil că nu există nimic mai plauzibil a strica liniştea naţiunilor decât legarea acestora la contribuţii mutuale în vederea oricărui obiectiv ce nu produce un câştig comun egal. Căci este o observaţie pe cât de adevărată, într-atât de banală faptul că nu este nimic asupra căruia oamenii să se contrazică mai abitir decât asupra banilor.

Legile ce vin în răspărul contractelor private, şi care echivalează cu agresiuni faţă de drepturile acelor state ai căror cetăţeni sunt lezaţi de aceste legi, pot fi socotite ca fiind o altă sursă posibilă de ostilităţi. Nu suntem îndrituiţi să ne aşteptăm ca un spirit mai liberal sau mai echitabil să prezideze în viitor asupra legislaţiilor statelor individuale, iar asta dacă acesta nu va fi înăbuşit de varii controale suplimentare, mai degrabă decât am văzut până acum că se întâmplă în prea multe ocazii, dizgraţiind codificările respective. Am observat înclinaţia către represalii stârnită în Connecticut în urma enormităţilor săvârşite de legislativul din Rhode Island; şi deducem cu chibzuinţă că în cazuri similare, în alte circumstanţe, un război, nu al HÂRTIILOR, ci al săbiilor, va pedepsi aspru asemenea breşe atroce în obligaţiile morale şi în justiţia socială.

Probabilitatea alianţelor incompatibile între diferitele state sau confederaţii şi diferitele puteri străine, precum şi efectele situaţiei asupra păcii întregului au fost suficient dezvoltate în câteva dintre adresele anterioare. Din perspectiva din care a fost dezbătută această parte a subiectului, se poate trage următoarea concluzie: America, dacă e complet dezbinată sau unită doar prin slaba legătură a unei simple ligi, ofensive şi defensive, va fi, prin activitatea unor asemenea alianţe neşlefuite, în mod progresiv aruncată în toate labirinturile periculoase ale politicii şi războaielor europene; şi datorită certurilor distructive dintre părţile în care a fost dezbinată, e foarte posibil să devină o pradă în calea trucurilor şi a maşinaţiunilor puterilor ce sunt in mod egal inamicele tuturor acestor părţi. Divide et impera[1] trebuie să fie motto-ul fiecărei naţiuni care fie ne urăşte, fie are teamă faţă de noi[2].

PUBLIUS

traducere de Mihnea CĂPRUȚĂ


[1] Dezbină şi stăpâneşte.

[2] Pentru ca întregul subiect al acestor adrese să ajungă în faţa publicului cât mai repede posibil, se propune ca ele să fie publicate de patru ori pe săptămână – marţea în New York Packet şi joia în Daily Advertiser.

Published in: on 5 noiembrie 2010 at 7:53 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

DOCUMENTELE FEDERALISTE: FEDERALIST. Nr. 1, de Alexander HAMILTON

În vara lui 2008, la Editura Dacia, în echipa managerială a căreia am poposit pentru puţin timp, tocmai în perioada estivală, am făcut cunoştinţă cu tânărul şi talentatul traducător anglist Mihnea Căpruţă. Având în minte un program editorial ambiţios şi, totodată, înalt, i-am propus atunci să punem la dispoziţia publicului din România faimoasele Documente federaliste americane, cele care au pregătit ridicarea la luptă revoluţionară împotriva metropolei britanice, în veacul al XVIII-lea, permiţând celor mai strălucite minţi politice ale coloniilor nord-americane să se ilustreze în disputea de idei.

 

Împrejurările s-au arătat potrivnice continuării demersului nostru comun. Am părăsit Editura Dacia încă înaintea sosirii toamnei, iar resursa logistică din care trebuia achitat costul traducerii a dispărut. Am încercat atunci, cu îngăduinţa expres formulată a traducătorului, să ofer traducerile domniei sale unor reviste de cultură, în schimbul unei plăţi modice. Nu doar că acestea – revista 22, Tribuna ş.a. – nu păreau să dorească să cheltuie bani pentru un asemenea scop, dar, cu toată deschiderea în direcţia culturii democratice şi dialogale a redacţiilor respective, nici nu şi-au pus problema să publice textele. În schimb, doamna Rodica Palade mi-a oferit şansa de a discuta critic respectivele texte revoluţionare. Aşa ceva se făcuse deja încă de la începutul anilor 90 ai secolului trecut însă, de către Richard Hassing, într-un volum apărut la Ed. Apostrof din Cluj, iar continuarea demersului nu putea deveni profitabilă în absenţa prezentării către public a textelor înseşi.

 

Din şantierul traducerii domnului Mihnea Căpruţă – rămas, din păcate, neîncheiat – desprind acum, rând pe rând, primele patru Documente Federaliste, aducându-le la cunoştinţa doritorilor şi regretând, încă o dată, că puţinele mele mijloace şi prea vagul interes al culturii româneşti actuale au împiedicat continuarea proiectului. Îi mulţumesc, în schimb, tălmăcitorului pentru disponibilitatea şi stăruinţa lui creatoare şi îl asigur, din nou, de întregul meu respect solidar (O.P.).

 

Documentele federaliste adună 85 de articole publicate între 1787 şi 1788 în The Independent Jounal şi în The New York Packet sub pseudonimul PUBLIUS. În spatele acestei semnături au stat Alexander Hamilton, James Madison şi John Jay. Toţi trei fac parte dintre aşa-numiţii părinţi fondatori ai Statelor Unite. Hamilton a fost primul Secretar al Ministerului de Finanţe al SUA. Moare împuşcat într-un duel purtat cu Aaron Burr, vicepreşedintele SUA în timpul preşedinţiei lui Thomas Jefferson. Chipul său apare pe bancnota de zece dolari. Madison a fost al patrulea preşedinte SUA şi este considerat a fi părintele Constituţiei americane. În 1791 formează împreună cu Thomas Jefferson partidul republican ce avea să devină ulterior partidul republican democrat. Dintre părinţii fondatori, e ultimul care moare. Jay a fost ambasador în Spania şi în Franţa şi a fost unul dintre liderii luptei împotriva perpetuării sclaviei: în 1777 şi în 1785 are două iniţiative legislative în acest sens.

 

Documentele pledează pentru ratificarea Constituţiei SUA, constituind în acelaşi timp un corpus de filozofie politică considerat a fi o sursă primară în interpretarea acesteia. La sfârşitul lunii septembrie 1787, se pune problema ratificării Constituţiei, ceea ce dă naştere unui val de opoziţe, anti-federalist şi anti-constituţional. În aceste împrejurări începe redactarea documentelor.

FEDERALIST. Nr. 1

Alexander HAMILTON

Introducere Generală

Pentru Independent Journal

Către cetăţenii statului New York:

După experienţa lipsită de echivoc a ineficacităţii actualului guvern federal, sunteţi solicitaţi să reflectaţi asupra chestiunii ce priveşte o nouă Constituţie a Statelor Unite ale Americii. Importanţa subiectului vorbeşte de la sine; înţelegând că printre consecinţele acestuia nu sunt altele decât existenţa UNIUNII, siguranţa şi bunăstarea părţilor din care aceasta e compusă, soarta unui imperiu ce în multe privinţe se vădeşte a fi cel mai interesant din lume. S-a remarcat adeseori că pare a fi fost rezervat cetăţenilor acestei ţări, prin conduita şi exemplul lor, să decidă asupra importantei chestiuni, dacă societăţile umane sunt sau nu cu adevărat capabile de a fundamenta o bună guvernare, prin reflecţie şi decizie, ori, din contra, sunt sortite pentru totdeauna să depindă, în privinţa constituţiilor politice, de accident şi constrângere. Dacă există vreun adevăr în cele spuse, atunci criza la care am ajuns, poate fi considerată cu îndreptăţire ca fiind epoca în care acea decizie trebuie luată; iar o elecţiune greşită din partea noastră, poate fi considerată, din această perspectivă, ca fiind nenorocirea generală a neamului omenesc.

Această idee va adăuga ca stimul filantropia patriotismului, pentru a spori solicitudinea luată de toţi în considerare şi pe care oamenii buni trebuie să o simtă pentru acest eveniment. Ferice va fi dacă decizia noastră va fi luată în funcţie de o estimare judicioasă a intereselor noastre reale, estimare netulburată şi neprejudiciată de consideraţiuni ce nu au legătură cu binele public. Dar acesta e un lucru mai degrabă aprig dezirabil decât de aşteptat în mod serios. Planul oferit chibzuinţei noastre afectează prea multe interese particulare, inovează prea multe instituţii locale, că să nu pomenim despre o varietate de finalităţi străine scopurilor sale, şi nici despre perspectivele, patimile şi prejudecăţile atât de puţin favorabile pentru descoperirea adevărului.

Printre cele mai cumplite obstacole cu care noua Constituţie va trebui să se confrunte, poate fi deja remarcat interesul vădit al unei anumite categorii de oameni din fiecare stat, de a se opune tuturor schimbărilor ce le-ar putea provoca diminuarea puterii, a emolumentelor, şi ar afecta funcţiile pe care aceştia le deţin în structurile statale; precum şi ambiţia denaturată a unei alte categorii de oameni, care fie speră să prospere datorită confuziei prin care trece ţara lor, fie să se amăgească cu planuri mai atrăgătoare, de emancipare, născute din subdiviziunea imperială a câtorva confederaţii îmbucătăţite şi nu din uniunea imperială sub un singur guvernământ.

Însă, intenţia mea nu e aceea de a zăbovi asupra consideraţiilor de această natură. Sunt deplin conştient că ar fi necinstit să categoriseşti de-a valma opoziţia oricărei categorii de oameni (doar pentru că circumstanţele în care se află aceştia i-ar putea supune suspiciunilor) ca fiind izvorâtă din perspective interesate şi ariviste. Imparţialitatea ne obligă să admitem că până şi astfel de oameni pot fi motivaţi de intenţii cinstite; şi nu poate fi pus la îndoială faptul că cea mai mare parte a opoziţiei ce şi-a făcut simţită prezenţa, sau care şi-o va face simţită de acum înainte, izvorăşte din raţiuni cel puţin nevinovate, dacă nu chiar respectabile – erorile nevinovate ale unor minţi rătăcite de gelozii şi frici preconcepute. Într-adevăr, într-atât de numeroase şi puternice sunt cauzele ce impun raţiunii tendinţa spre neadevăr, încât de multe ori am putut vedea oameni buni şi înţelepţi situându-se atât de partea greşită cât şi de partea dreaptă a unor chestiuni de o importanţă crucială pentru societate. Acest fapt, dacă e înţeles aşa cum trebuie, ar putea constitui o lecţie de moderaţie pentru cei ce sunt întotdeauna convinşi că se află de partea dreaptă în orice controversă. Iar un alt motiv de prudenţă, în această privinţă, poate veni reflectând asupra faptului că nu putem fi întotdeauna siguri că cei ce pledează în favoarea adevărului sunt influenţaţi de principii mai pure decât opozanţii lor. Arivism, cupiditate, animozităţi personale, opoziţii partinice şi multe alte motive, nu cu mult mai lăudabile decât acestea, sunt susceptibile a anima acţiunile celor ce susţin, precum şi a celor ce se opun părţii drepte a chestiunii. De nu ar fi existat nici aceste stimulente către moderaţie, nimic nu ar putea fi mai prost cântărit decât acel spirit intolerant ce a caracterizat întotdeauna partidele politice. Căci în politică, precum în religie, e la fel de absurd să îţi propui a face prozeliţi prin foc şi sabie. Ereziile, în privinţa amândurora, arareori pot fi înlăturate prin prigoană.

Şi totuşi, oricât de mult va fi acceptată justeţea acestor sentimente, avem deja indicii suficiente că lucrurile se vor petrece la fel ca în toate celelalte cazuri de mari dezbateri naţionale. Va fi descătuşat un torent de patimi mânioase şi perfide. Judecând după comportamentul părţilor opozante, vom concluziona că acestea speră să îşi dovedească reciproc justeţea opiniilor, şi să îşi sporească numărul  prozeliţilor prin declamaţiile zgomotoase şi acreala invectivelor. O râvnă luminată, îndreptată spre a energiza şi a eficientiza guvernământul, va fi stigmatizată ca fiind vlăstarul unui temperament înclinat spre despotism şi ostil principiilor libertăţii. O suspiciune exagerat de scrupuloasă în privinţa pericolului ce paşte drepturile cetăţenilor, ce se datorează mai îndeobşte minţii decât inimii, va fi prezentată ca simplă amăgire şi viclenie, nadă pentru popularitate pe cheltuiala binelui public. Se va uita, pe de o parte, că suspiciunea e însoţitoarea obişnuită a dragostei, şi că nobilul entuziasm al libertăţii e pasibil a fi infectat cu un spirit de îngustă şi mărginită neîncredere. Pe de altă parte, se va uita în aceeaşi măsură că robusteţea guvernământului e esenţială pentru securizarea libertăţii; că, în meditaţiile unei judecăţi sănătoase şi bine informate, interesul lor nu poate fi separat; şi că o râvnă periculoasă pândeşte mai adesea în spatele obrăzarului făţarnic al zelului pentru drepturile cetăţenilor decât sub aparenţa neîngăduită a râvnei pentru fermitatea şi eficienţa guvernământului. Istoria ne învaţă că prima din cele două a găsit un drum mult mai sigur spre instaurarea despotismului decât cea din urmă, şi că cei mai mulţi din acei oameni ce s-au opus libertăţilor republicilor, şi-au început cariera prin atitudini slugarnice faţă de cetăţean; au debutat ca demagogi şi au sfârşit ca tirani.

Pe parcursul observaţiilor anterioare am avut drept obiectiv, concetăţeni, să vă pun în gardă împotriva tuturor tentativelor, de oriunde ar proveni acestea, de a vă influenţa deciziile în privinţa unei chestiuni de cea mai mare actualitate pentru bunăstarea voastră, prin orice fel de afectări ce nu coincid cu cele ce rezultă din evidenţa adevărului. În acelaşi timp, fără îndoială aţi înţeles din tenta lor generală că ele pornesc dintr-o sursă ce nu este inamică noii Constituţii. Da, compatrioţii mei, recunosc că după ce am meditat îndelung asupra-i, indubitabil sunt de opinia că e în interesul vostru să o adoptaţi. Sunt convins că acesta e cel mai sigur parcurs spre libertatea, demnitatea şi fericirea voastră.  Nu îmi exprim rezerve pe care nu le simt. Nu vă întreţin cu aparenţa unor deliberări de vreme ce decizia îmi este luată. Îmi recunosc convingerile cu sinceritate în faţa voastră, şi de bună voie expun raţiunile pe care acestea se fundamentează. Conştiinţa bunelor intenţii refuză cu dispreţ ambiguitatea. Însă nu mai bat apa-n piuă despre asta. Motivaţiile mele trebuie să rămână în intimitatea-mi personală. Argumentele-mi vor fi expuse deschis în faţa tuturor şi pot fi judecate de toată lumea. Cel puţin, vor fi oferite într-un spirit ce nu va face de ocară cauza adevărului.

Propun ca într-o serie de articole să se discute următoarele amănunte demne de interes:

  • UTILITATEA UNIUNII PENTRU PROSPERITATEA VOASTRĂ POLITICĂ
  • CARACTERUL INSUFICIENT AL PREZENTEI CONFEDERAŢII DE A PREZERVA UNIUNEA
  • NECESITATEA UNUI GUVERNĂMÂNT CEL PUŢIN LA FEL DE ENERGIC PRECUM CEL PROPUS, PENTRU DOBÂNDIREA ACESTUI OBIECTIV
  • CONFORMITATEA CONSTITUŢIEI PROPUSE CU ADEVĂRATELE PRINCIPII ALE GUVERNĂMÂNTULUI REPUBLICAN
  • ANALOGIA ACESTEIA CU CEA DIN STATUL VOSTRU
  • şi în cele din urmă, SIGURANŢA SUPLIMENTARĂ, A CĂREI ADOPTARE VA AJUTA LA PREZERVAREA ACELEI SPECII DE GUVERNĂMÂNT, A LIBERTĂŢII ŞI A PROPRIETĂŢII.

 

În desfăşurarea acestei discuţii mă voi strădui să ofer un răspuns satisfăcător tuturor obiecţiilor ce îşi vor face apariţia şi ce vor părea a necesita atenţia voastră.

Poate părea de prisos a oferi argumente pentru dovedirea utilităţii UNIUNII, un punct, fără îndoială, adânc săpat în inimile marelui trup al cetăţenilor fiecărui stat, şi unul care, se înţelege, nu are adversari. Dar faptul e că deja auzim şuşotelile din cercurile private, a celor ce se opun noii Constituţii, şi anume că cele treisprezece state sunt de o întindere mult prea mare pentru orice sistem general, şi că trebuie să recurgem cu necesitate la confederaţii separate, porţiuni distincte ale întregului.[1] Această doctrină, cu toată probabilitatea, va fi difuzată treptat până va avea destui votanţi pentru a-i sprijini o recunoaştere făţişă. Căci nimic nu poate fi mai evident, pentru cei ce sunt în stare de o viziune panoramică, decât alternativa adoptării noii Constituţii sau dezmembrarea Uniunii. Astfel, va fi de folos să începem prin a examina avantajele acestei Uniuni, anumitele minusuri şi pericolele probabile la care fiecare stat va fi expus odată cu disoluţia sa. Prin urmare, acesta va constitui subiectul următoarei mele adrese.

 

PUBLIUS.


[1] Aceeaşi idee, dacă coborâm spre ultimele consecinţe, e susţinută în câteva din ultimele publicaţii împotriva noii Constituţii.

Published in: on 31 august 2010 at 1:35 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,