AMEDEO (8): ROMÂNIA: Alte manifeste de generație

 În general scriitorii tac chitic despre muzica vremii lor. Aici se simt descoperiți. Nu dă foarte bine să te dezvălui în privința asta, dacă tot o faci, atunci pariul se cade să fie pe valori recunoscute. Sau măcar pe ultimul răcnet al mondenității muzicale.

Mărturisesc că, format de mic într-o ambianță muzicală, printre ghitarele electrice și tobele fratelui meu mai mare și ale colegilor lui de generație, și descoperind muzica clasică abia după detașarea de pisălogelile de la orele de muzică și abonamentele obligatorii la concertele Filarmonicii (apropo: ce păcat că astăzi nu se mai fac!), astăzi mă simt dezlegat de vechile, potențiale, inhibiții.

Pot vorbi, așadar, pentru o clipă de muzica unei generații care nu mai este a mea, dar care este și a mea, căci crește și se formează alături de mine, după cum altele, deloc neglijabile, m-au precedat.

Aș reține aici câteva sugestii care mi-au reținut, la vremea lor, atenția prin caracterul lor de manifest civic și care nu îmi par nici acum deloc dezagreabile.

PHOENIX: „În umbra marelui urs”: http://www.youtube.com/watch?v=suQaqhi2R90&feature=related

Cine nu a trăit în România dinainte de 1989 nu are cum pricepe și simți recapitularea amară a „tinerilor furioși” de odinioară de la Phoenix. Dar poate înțelege și simți dorința imperiuoasă exprimată de băieții de la VUNK.

VUNK: „Vreau o țară ca afară” http://www.youtube.com/watch?v=hYZ2cwhVCcw&NR=1

Exasperarea din textul lui Puya este, astăzi, a multora.

PUYA feat KAMELIA and GEORGE HORA: „Change”: http://www.youtube.com/watch?v=qQhWnI-E5rc

Și chiar dacă nu împărtășești sarcasmul cioranian din partitura celor de la Guess who, revoltați până și pe invconvenientul de a se fi născut aici, piesa lor rămâne un posibil prilej de meditație.

GUESS WHO: „Locul potrivit” („Noi în anul 2000”): http://www.youtube.com/watch?v=khQVgJYMeME&feature=fvst 

În fine, sound-ul și cuvintele formației B.U.G. Mafia dau o impresie imposibil de ignorat în piesa ce poartă numele țării noastre.

B.U.G. MAFIA: „România”: http://www.youtube.com/watch?v=26v-LwKpSKY

Poți trece, firește, pe lângă toate acestea, fiindcă nu reprezintă nimic din muzica pe care o asculți spre delectare, în clipele de bucurie sau de tristețe. Treci, de altfel, zilnic și peste clișeele manelelor – care provin, totuși, dintr-un ethos de neignorat (măcar pentru că reprezintă o parte copioasă a populației făr busolă printre siluetele căreia te strecori și, uneori, crezi că poți vorbi și în numele ei).

Dar merită să ASCULȚI, odată în viață, CU ATENȚIE ce poți afla din aceste câteva piese muzicale.

Published in: on 24 septembrie 2011 at 3:15 pm  Comments (2)  
Tags: , , , , , , , , , , , ,