Proză: Elena CESAR von SACHSE: GHINIONUL (8)

(urmare)

Deși primise credit de la bancă, și reuși să-și vândă una dintre firme la un preț nesperat, Harry se simțea neliniștit și confuz.
Ajuns în fața ușii de la intrare, plânsul în sughițuri ce se auzea din interior îi dădu certitudinea că n-a greșit.
O zări pe Clio pe canapea, vorbind la telefon și plângând. Când îl observă, închise telefonul și se năpusti asupra lui cu ura întipărită pe față.
– Ești un ticălos. M-ai mințit și m-ai înșelat. Am avut încredere în tine și uite ce mi-ai făcut.
– Ce ți-am făcut? -, întrebă el nedumerit.
– Mi-ai spus că acest apartament e pe numele meu, ca azi să aflu că nu-i așa.
– E adevărat! Puteam să-mi țin făgăduiala, dacă plăteam odată toată suma, lucru pe care știi și tu că încă nu l-am putut face. Și, oricum, după ce ne căsătorim, va fi pe numele tău.
– Așa deci! Voiai să te asiguri că voi fi a ta odată cu apartamentul. Dar m-aș fi bucurat să am dovada dragostei și-a încrederii tale înainte de căsătorie. Problema e de ce m-ai mințit! -, striga fata isteric.
– Nu te-am mințit, ci am amânat acest lucru pentru un moment mai prielnic, când voi putea să achit toată suma. Vezi și tu că totul se deschide spre un sfârșit fericit. Am primit creditul de la bancă, iar mâine îi plătesc lui Dimitri datoria. În această geantă sunt 100.000 de euro.
Ceva îl opri să-i mărturisească tot adevărul. Într-o săptămână îi intra în cont jumătate de milion, sumă provenită din vânzarea atelierului mecanic.
– Ce să spun, ce bucurie că vei achita o sută de mii din prețul apartamentului, și ăștia împrumutați de la bancă!… Dar mai rămâne încă o 150.000 pe care trebuie să-i plătim lunar cinci ani de zile. Nu așa mi-ai promis. Voiam să am o viață lipsită de griji, să fiu fericită. M-ai făcut să cred că ești bogat și că nu voi duce lipsă de nimic.
– Nu sunt vinovat pentru ce ai crezut tu. Dar, într-adevăr, de azi voi putea să-ți ofer o viața decentă, lipsită de griji.
Privind-o, încerca să înțeleagă gândurile și dorințele fetei. Neștiind cum să o liniștească, stătea în mijlocul camerei, ca nu om legat la stâlpul infamiei, și-o privea năuc.
– Ai spus că după divorț soția ta rămâne bogată iar tu nu.
– E adevărat ce-am spus. Dar situația soției mele nu are nici o legătură cu situația noastră. De câte ori să-ți repet?
– Ba are! O urăsc! Pe tine la fel. Ea are tot și eu nimic – , răspunse fata și continuă să plângă din nou cu un plâns isteric.
Harry nu-i răspunse. Își dădea seama că s-a lăsat condus doar de sentimente, bâjbâind ca un orb în dreapta și în stânga să-i facă pe plac și să o răsfețe.
– Ce te uiți la mine ca un descreierat? -, îl întrebă ea nemulțumită.
– Ai dreptate, numai un nebun ar face ce am făcut eu, să joace totul pe o carte. Acum îmi dau seama că de când te cunosc mă pasc doar ghinioanele. Au început odată cu împrumutul făcut la amicii tăi. La scurt timp după asta încasările din firmă au început să scadă și, uite, soția mea vrea să divorțeze, iar tu, în loc să-mi fii alături, îți arunci tot veninul asupra mea, deși, pe neașteptate, totul a intrat în normal.
– Ce vrei să spui cu asta? îl întrebă ea curioasă.
– Nimic -, mai spuse el, ieșind din cameră.
Clio mai plânse puțin. Apoi formă un număr de telefon.
Când cel sunat răspunse, ea spuse doar: „- Eu sunt…”, și închise telefonul. Cu un zâmbet răutăcios privi spre geanta diplomat ce stătea pe măsuța din fața ei, și spuse hotărâtă:
– M-am săturat!
………………………………………………………………………………

– Clio? Unde naiba eşti?
– Pe autostradă, în ambuteiaj!
– Unde-i Werner? De două ceasuri îi aştept ca un prost. I-ai explicat cum să ajungă la biroul meu?
Pentru că nu primi niciun răspuns, vorbi în continuare cu o voce răstită:
– Te-am rugat să vii în urma lui… Hei! Ce-i cu tine? De ce nu răspunzi?
– Pur şi simplu nu-mi revin. Nu pot să cred. Acum câteva minute a suferit un accident. Un tir şi-a pierdut controlul şi i-a lovit maşina din spate, aruncând-o în aer ca pe o minge de fotbal. Maşina e praf, aşa că bănuiesc că-i mort -, veni răspunsul silabisit al fetei.
Câteva clipe se lăsă tăcerea, ca în final vocea din telefon să spună pe un ton amuzat:
– Ăsta da, ghinion! Am auzit că voiai să-i moară nevasta şi moare el, chiar acum când a devenit un om bogat, iar tu puteai deveni doamna Werner. După o scurtă pauză adăugă:
– Știai că și-a vândut firma cu jumătate de milion?
– Nu!
– Ce ghinion pe tine, dragă Clio. Fiind încă căsătorit, soția lui va moșteni totul.
Se mai auzi un râs mefistofelic, pe care fata, înciudată, îl întrerupse închizând telefonul.
Privind cercetător spre poșeta ce stătea pe celălalt scaun al mașinii, spuse satisfăcută:
– Eu cred că și tu ai ghinion. Banii pe care-i aștepți, n-ai să mai primești niciodată.
Oftând adânc, spuse nemulțumită:
– Până la urmă tot m-am ales cu ceva din povestea asta încurcată, deși trebuie să recunosc că m-am cam grăbit, fir-ar să fie de ghinion…

SFÂRȘIT

Anunțuri
Published in: Fără categorie on 1 Februarie 2013 at 8:13 pm  Comments (2)  

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2013/02/01/proza-elena-cesar-von-sachse-ghinionul-8-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

2 comentariiLasă un comentariu

  1. O excelentă povestire pe care aş încadra-o în genul poliţist!

  2. Ma bucur domule Pop pentru apreciere si pentru genul in care ati intuit ca face parte aceasta lucrare….Cu multumiri Elena Sachse


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: