Proză: Elena CESAR von SACHSE: GHINIONUL (5)

<urmare)

Pe faţa lui se citi surpriza. Nu-i răspunse. Ca lovit în moalele capului, o privi nedumerit, aşteptând probabil să audă ceva care să-l liniştească, dar ea, surâzătoare şi cu o voce afectată, se linguşi ca o pisicuţă:
– Ştii că te iubesc. În felul ăsta ai scăpa de toate necazurile şi am trăi fericiţi.
Pentru că nici de data asta el nu reacţionă în niciun fel la vorbele ei, fata i se apropie de ureche, şoptindu-i:
– Nu trebuie să o omori tu. Are cine să o facă.
– Încetează! -, şopti el apăsat, strângând-o de braţ şi privind-o ameninţător.
– Harry ai înnebunit? Ce-i cu brutalitatea asta la tine?
Fata se îndepărtă uşor din locul unde şedea, reproşându-i:
– Uite ce mi-ai făcut. Am să mă învinețesc…
El rămase cu gândul la nebunia ce-l apropie de această fată superbă şi periculoasă. Totul a început ca într-o joacă, iar acum se simţea prins într-o plasă de păianjen. Presiunea de-a face rost de banii investiți in casa fetei, iar acum mafioţii ruşi în spate, îl enervau. Se simţea vulnerabil ca un luptător ce nu-şi asigurase din timp spatele.
– Totuşi dacă zici că a venit Ciupitul la tine, nu-i de glumă. Oare de ce te-au ameninţat? Nu ştiu să fie vreo problemă – spuse Clio cu o privire supărată, dar vrând să schimbe direcţia discuţiei.
– Nu ştii? Ba ştii foarte bine!
O privi cercetător. Raţiunea îi spunea că a fost atras într-o capcană, dar sentimentele faţă de ea negau această certitudine. Totuşi, se simţea o marionetă în mâinile ei, şi asta-l neliniştea cel mai tare.
– Trebuie să ies din acest cerc periculos, chiar dacă voi anunţa falimentul ,- hotărî el brusc.
– Şi ce o să se întâmple cu noi? -, întrebă tânăra cu o privire voit naivă.
El nu-i răspunse, preocupat de vârtejul de idei ce-i trecea prin cap. Deodată, faţa i se însenină, bucuros că a găsit o ieşire salvatoare.
– Am uitat să-ţi spun că se pare că voi primi credit de la bancă. E adevărat, nu cât am cerut, dar e OK. Cu puţin noroc voi ieși din încurcătură. Îi plătesc lui Dimitri creditul şi scap pentru totdeauna de prietenii tăi. Am ascultat de tine şi uite unde am ajuns.
Privind-o cercetător, adăugă nemulţumit :
– Mă întreb unde mi-a fost capul…
Aducându-şi aminte de ce-i propusese fata, dădu din cap, vorbindu-i pe un ton moralizator:
– Acum tot tu vii cu propunerea să-mi omor soţia. Cine eşti şi de ce te-ai oprit exact la mine?
– Dragule, ar trebui să fii mai degajat, dacă zici că toate se vor rezolva -, îi răspunse ea pe un ton iritat.
Privindu-l cercetător simţi că momentul este prielnic pentru a-şi acoperi stângăcia, aşa că se scuză cu o voce blândă.
– Scuză-mă iubire, a fost o glumă proastă.
– Dragă Clio te cunosc prea bine ca să-mi dau seama că în căpşorul tău frumos a încolţit acum o minciună.
Tăcerea îi făcu pe amândoi gânditori:
– Dar de ce mă enervez când de fapt ar trebui să mă bucur că pe nepusă masa mi se deschide șansa de-a fi mereu cu femeia visurilor mele? -, îşi spuse el hotărât să scape de gândurile ce-l preocupaseră, schiţându-i fetei un zâmbet tandru.
Ea pricepu îndată că furtuna a trecut, aşa că-i trimise un zâmbet încântător, în timp ce Harry, apropiindu-se de urechea ei, îi şopti tainic:
– Ca să pot uita de toate, am nevoie de îmbrăţişările şi de dezmierdările tale. Divorţând vom putea începe o viaţă nouă. Ce zici, iubito?
În ochii fetei apăru pentru o clipă o sclipire stranie, pe care o ascunse repede sub genele ei lungi.
– Ar fi minunat! -, murmură ea.
…………………………………………………………………………………………………………

(continuă)