(urmare)
Am stat în curte, pentru eventualele explicaţii, până când satul se scufundă într-un albastru greu, bătând spre negru, al uitării. Noaptea, curiozitatea dispare, nimeni nu mai întreabă nimic. Cu sentimentul datoriei împlinite, mă duc în spatele casei. Aveam acolo o magazie din scânduri, cu acoperiş din gudron ondulat. Prin spatele casei noastre, până la vale, ca şi hotar, trece un gard viu şi des de mălini, înalt de trei metri, des, că vara, nu vezi prin el, nici cât prin gaura cheii. Iar de-a lungul văii, asemenea, un zid verde, puternic, maiestos, de răchiţi şi acăţi lăsaţi să crească în voie, pentru a întări malul mereu încercat de două, trei ori pe an, de ape umflate, galbene, dezlănţuite.
În magazie, tata, unchiul Nechita şi Cioca, la lumina unui felinar. Din câteva scânduri, cei trei încropiră două mese lungi, aşezate pe nişte butuci necrăpaţi. Iar pe cele două mese, porţii de carne, fiecare conţinând, os, muşchi, coaste, carne de toate felurile, perfect echilibrate, datorită talentului unic al unchiului Cioca. Odată munca terminată, cei trei stăteau acuma la taclale, lângă un păhărel de ţuică. Nu se dădea de băut unui băiat care nu a făcut armata. M-am uitat curios, cu respect, la porţiile de carne înşirate pe cele două mese, şi indirect, să-l laud pe unchiul Cioca, l-am întrebat:
– Sunt egale, ca şi greutate?
– Uite aici, cântarul. Verifică. Te rog, verifică. La miligram!…
Și, cum eram la liceu, mă întrebă neştiutor:
– Măi nepoate… aţi învăţat acolo, la Cluj, cum a apărut prima ţigară?
– Nu, unchiule.
– Atunci, să te lămuresc. Robinson Crusoe, un om aruncat de furtună pe o insulă, mergea pe-acolo, să-şi dea seama unde nimerise. Deodată, trase în nări un miros plăcut, ce îi da tărie şi curaj. Urmând mirosul acela frumos, ajunse într-un lan de tutun. Îşi rulă dintr-o frunză, o ţigară, şi după ce o fumă cu sete, mai înotând, mai mergând pe picioare, unde apa era mică, ajunse pe continent. Se grăbi pe continent să povestească despre acest nou medicament şi cum se foloseşte…
În puşcărie auzise unchiul Cioca povestea lui Robinson Crusoe. A făcut trei ani la Gherla, după ce apăruse legea lui Ceauşescu, privitoare la interzicerea tăierii viţeilor.
Cam până pe la miezul nopţii circulă o lume normală pe uliţele satului, după aceea, bântuie doar vârcolacii și câte un beţiv, cu cântecele lui lălăite. M-am retras în camera mea, urmau, la adăpostul nopţii, ca la o sărbătoare secretă, să vină la noi, după porţiile de carne, câteva dintre neamurile, prietenii şi mărimile satului, trecuţi pe o listă riguros întocmită de tata şi de unchiul Nechita.
Operaţiune dusă la bun sfârşit!
… Dar a doua zi, pe la amiază, vine în galop şi se opreşte la poarta noastră, căruţa cu Şumi, calul alb, încordat ca un arc.
Cociş ciobanul. Dracul aranjase ca exact în momentul în care tata, unchiul Nechita şi Todor urcau viţelul în căruţă, aproape de scenă, la un colţ al pădurii Jeilor, să se găsească şi ciobanul Cociş. Ciobanul se pregătea să-şi treacă turma peste deal, către câmpu Jeilor, pentru că toate formele de relief din afara acelei părţi de sat, se numeau Jei, cu specificaţie, pădurea Jeilor, dealul mic al Jeilor, şesul Jeilor, stâncăria Jeilor, păpurişul Jeilor, de unde se tăiase cu secera papura cu care se umplu căruţa. Ciobanul îi văzu pe cei trei ce făceau.
În satul vecin, era un miliţian amarnic, bătut în cap, ce avea cinci oi în turma lui Cociş. Miliţianul din satul nostru, era una cu tata şi unchiul Nechita, n-aveai ce veni cu reclamaţii împotriva lor.
Însemna că ciobanul se va duce în satul vecin, la miliţianul cel rău, şi turbat de furie, pe lângă Todor, cu care avea ce avea, îl va reclama şi pe tata, pe unchiul Nechita şi pe unchiul Cioca. Atunci am auzit pentru prima dată rostit, cuvântul „recidivist” şi ce însemna el. Unchiul Cioca, fiind recidivist, urma să primească dublu.
Tata îl temperă pe unchiul Nechita, care venise ca o furtună la casa noastră.
– Stai așa. Cui i-a spus aseară că ne-a văzut pe toți trei cînd încărcam vițelul?
– Lui unchiu-so, lui Bălu!
Și a specificat:
– Unchiule Bălu, acuma pot, pe Todor din Jei, să-l înfund în pușcărie pe veci!
Repede, tata cu unchiul Nechita se suiră în căruță, și pe-aci ți-e drumul, o luară către genericul Jeilor, unde era Cociș cu turma.
Când Cociș auzi pentru ce temeri groaznice veniră la el tata cu unchiul Nechita, se mâhni, cu niște ochi reci ca piatra.
– Măi Pali, măi Nechita, apoi eu sunt un pârâcios? Așa mă știți? Mai bine îmi tai limba. Nu suntem noi prieteni? Nu tu, Pali, ai vindecat-o pe Nina mea?!
– I-ai spus lui Bălu, că-l înfunzi pe Todor în pușcărie! Cu vițelul!
Cociș râse măriminos. Încântat.
– Precistea mă-sii de prost, să tremure că-l bag iar la țuhaus, uită-te dragă Pali, sunt înțepenit, nu mă pot apleca din șale, de când m-a lăsat leșinat în poieniță!
În vreme ce tata cu unchiul Nechita îi dădeau perfectă dreptate și îl asigurau că Dumnezeu vede tot, cântărește tot, turma, ca un ceas elvețian, își urma traseul, avându-l în față pe dulăul Breazu și în spate, să nu dezerteze ceva oaie, pe Tărcatu.
SFÂRȘIT
Ovidiupecican's Blog 
Foarte frumos.