Proză: Leon Iosif GRAPINI: Concert pentru vioară şi… eternitate (2)

(urmare)

Există o singură cale de a afla, să se scoale din pat, să-şi ia vioara şi arcuşul, să se aşeze în faţa oglinzii şi să interpreteze nu întreaga piesă muzicală, ci doar partea ce-i provoacă stări de fericire şi plutiri în spaţiul din jur, zis şi făcut, se ridică de pe canapea şi se îndreaptă spre instrumentul abandonat pe scaun. Din locul unde este agăţată colivia, pasărea îi urmăreşte mişcările, reuşind să observe prin uşa deschisă a bucătăriei şi prin arcada camerei de zi mai bine de jumătate din interiorul încăperii de lucru, dar micuţa zburătoare, deşi postarea violonistului în faţa oglinzii era imboldul ce o făcea să zboare pe rama de jos a stativului, de această dată preferă să rămână în cuşcă, neinteresată de propria-i imagine, ci doar de comportamentul stăpânului ei. Acesta, aflat pe poziţie, se pregăteşte de interpretare prin acordarea viorii, nu înainte de a-şi admira tunsoarea, în cele două săptămâni părul i-a mai crescut, dar nu într-atât, încât să semene cu un violonist şi, de ce nu, cu un compozitor, sunt puţine creaţiile sale muzicale, preferă să rămână în conştiinţa publică un interpret de excepţie al marilor compoziţii universale, dar, pentru a se elibera de sentimente, de impulsurile creative şi de inspiraţia de moment, a compus, pe lângă bucăţile scurte, mici piese pentru vioară solo, acest concert pentru vioară şi orchestră ce s-a bucurat de un imens succes la public, dar până la următoarea apariţie scenică părul va recupera din frumuseţea şi lungimea pierdute, părul ca părul, acesta se repară de la sine, dar cu statura lui înaltă şi subţire, pe care fracul stă ca într-un cuier, ce să facă, aşa mare şi deşirat e de când s-a împlinit, slab a fost, este şi va fi, chestiune de constituţie, de fire şi conjunctură, seamănă cu ai lui, graşi în familie nu vezi unul, nu-l preocupă problema aspectului său, îi dă importanţă pentru moment şi în anumite circumstanţe, nu are mese regulate şi nici îndestulătoare, apoi, chiar dacă nu este un împătimit, o băutură alcoolică, o cafea şi o ţigară consumă, ca atare, toate la un loc nu pot face din trupul său o sculptură demnă de atenţia femeilor ahtiate după bărbaţi atletici, bine legaţi, ba dimpotrivă. Dar ce însemnătate mai au toate acestea acum, acum şi-a propus să cânte spre a-şi verifica supoziţiile, spre a înlătura suspiciunile şi a crea certitudini în mintea lui. Trage cu arcuşul peste corzi eliberând primele note prelungi, duioase şi mângâietoare, a căror vibraţie îi umplu inima de bucurie, îi aruncă păsării o uitătură cu coada ochiului, e tot acolo, pe trapez, cu capul cufundat în pene şi, bizar, cu mărgeluţele negre îngropate sub pleoape, nu-l mai priveşte, dar nu insistă cu întrebări asupra reacţiei păsării, e preocupat de fericirea ce-i pătrunde ca o apă domoală în suflet, o căldură moleşitoare pune stăpânire pe el, pleoapele îi devin grele, realizează că, stimulate de unduirile liniei melodice, în scurtă vreme se vor lăsa învinse şi vor cădea adormite, însă nu se întâmplă astfel, impulsionate, nu de voinţa lui, ci de un zgomot puternic, zvâcnesc spasmodic, lăsând ochii să-şi arate surprinderea şi sperietura. Neînţelegând ce se întâmplă, violonistul aşteaptă câteva secunde înmărmurit, cu arcuşul în aer, apoi sunetul străin îşi face din nou simţită prezenţa turbulentă, da, pricepe în cele din urmă, e o bătaie în uşă, tare şi insistentă, lasă instrumentul pe scaun, se îndreaptă spre intrare, deschide uşa cât permite lănţugul de siguranţă, priveşte prin deschizătură în casa scării şi descoperă o femeie şi doi bărbaţi opriţi pe palier, îi recunoaşte pe cei doi şi, uimit, le dă voie să intre. Bună ziua, spune doamna îmbrăcată într-un taior roşu, mulat pe corp, prima intrată în hol, te surprinde vizita noastră, întreabă aceasta, fixându-l cu privirea, Bună ziua, răspunde gazda, mă surprinde, şi mă văd nevoit să-mi cer scuze pentru deranjul din apartament, Nu-ţi face probleme, îl linişteşte cu voce calmă femeia, Ştiţi, e un apartament mic, de o persoană, e o locuinţă de burlac, ce mai, nici nu ştiu unde să vă invit, se scuză în continuare tânărul afişând un aer umil şi roşindu-se până în vârful urechilor, Lasă asta, îi retează doamna şirul justificărilor, să intrăm, Da, da, mă scuzaţi, poftiţi, aici, în cameră, îi invită violonistul, adunând hainele de pe scaune şi aruncându-le între capul canapelei şi peretele cu fereastră, vă rog să luaţi loc, vă aduc o cafea, Nu, lasă, nu-i nevoie, mulţumim pentru amabilitate, se aude vocea femeii, spre uşurarea lui, într-o fracţiune de secundă realizând că nu are un gram de cafea în casă, cu gând să treacă, la întoarcerea de la concert, pe la magazinul din colţ, năucit de succes şi de întâmplările stranii din timpul spectacolului, a uitat pur şi simplu. Cei doi bărbaţi, îmbrăcaţi în costum negru, se aşază comod pe canapea, picior peste picior, însoţitoarea lor, pe unul dintre scaunele tapiţate oferite, iar tânărul, vizavi, pe celălalt scaun. Vă pot servi cu o votcă, pentru doamna, îmi pare rău, nu am o băutură mai fină, se arată în continuare amabilă gazda, Mulţumim, tinere, nu se cade, suntem în timpul serviciului, refuză politicos doamna în roşu, căreia violonistul îi atribuie calitatea de şef al micului grup, bazându-se pe intervenţiile doar ale ei şi pe privirea sa aruncată cu superioritate în stânga şi în dreapta. E o femeie distinsă, înaltă, roşcată, tunsă scurt, cu obrazul alb-trandafiriu, fardat din abundenţă, cu ochi întunecaţi, sprinteni şi scormonitori, faţa ovală fiindu-i întregită de un nas acvilin şi de buzele subţiri şi aprige, date gros cu un ruj sângeriu, sidefat, ce le conferă un farmec sever. Domnii au aceeaşi statură, înaltă şi spătoasă, şi afişează un chip aproape identic, prelung, colţuros şi uscat, ai cărui ochi viorii, ascuţiţi şi bănuitori, alături de nasul coroiat şi de gura arcuită şi fermă, întăresc expresivitatea agresivă şi misterioasă. Privindu-i în fugă, violonistul se surprinde străbătut de un simţământ ciudat, spăimos, dar nu apucă să facă supoziţii despre prezenţa străinilor, că doamna i se adresează cu acelaşi glas egal, sec, fără inflexiuni, Interesant, prezenţa oglinzii pe stativ justifică o evaluare a aspectului exterior al propriei tale persoane, mă înşel sau ai făcut antrenamente în faţa ei, Da, am exersat, de altfel, chiar mi-a fost recomandat acest lucru, răspunde tânărul stânjenit de prezenţa oglinzii în camera de zi, Ştiu de recomandare, am vrut doar să verific, e o oglindă de baie, nu, Da, e singura din casă, ştiţi, câştigul mic şi, recunosc, comoditatea nu m-au împins să cumpăr alta, Când nu suntem văzuţi avem libertatea să facem ceea ce ne taie capul, noi am intrat cu bocancul, cum se spune, în intimitatea ta, Nicidecum, Dar, îl întrerupe partenera de dialog, nu trebuie să-ţi faci probleme, prezenţa noastră în zonă a fost discretă, nu ne place să ne afişăm în faţa vecinilor, nu suntem ostentativi, preferăm ca vizita să fie o surpriză, dacă este, doar pentru gazdă, Sunt surprins, desigur, nu mă aşteptam, Ştiu, îl întrerupe femeia, e normal, cum normal este să te întrebi cu ce scop am venit la tine eu şi colegii mei. Colegii ei se păstrează tăcuţi, în aceeaşi poziţie, mulţumindu-se să urmărească dialogul cu o aparentă indiferenţă. Se poate fuma, se arată amabil violonistul, Mulţumim, nici nu suntem pasionaţi şi nici nu s-ar cuveni, dacă vrei, nu ne deranjează, Nu, acum nu, refuză gazda, ştergându-şi transpiraţia palmelor de stofa pantalonilor, Să revenim la oglindă, în faţa ei ai încercat să surprinzi acele mişcări despre care ţi s-a vorbit la repetiţie, nu mă înşel, nu, Aşa este, am vrut să văd cu ochii mei strâmbăturile gurii, mă scuzaţi, expresiile nu-mi aparţin, şi balansarea exagerată a trupului, Văd că ai reţinut întocmai cuvintele folosite de unul dintre asistenţi, şi ai reuşit, îl chestionează în continuare musafira, Să reuşesc anume ce, Să surprinzi aceste gesturi, doar despre asta discutăm, zice doamna, ţuguiindu-şi buzele şi înfigându-şi ochii în privirea uşor rătăcită a tânărului, Nu, nu, se grăbeşte acesta să treacă rapid peste neatenţia manifestată, de fiecare dată când atacam partea a doua a compoziţiei, pleoapele mi se închideau grele, devorate de un somn adânc, Şi, Şi cam atât, Nu se poate, Vreau să spun că doar atât reuşeam să surprind din comportamentul meu pe timpul interpretării, Dar nu dormeai, nu, Nu, adică da, nu ştiu, Mă rog, şi când te trezeai, se arată curioasă femeia nedezlipindu-şi privirea de pe chipul interlocutorului, Când mă trezeam ce, nu înţelege acesta, Te rog, revii cu aceleaşi întrebări prosteşti, pardon, rectific, cu aceleaşi întrebări naive, Nu trebuie să vă scuzaţi, recunosc, sunt puţin derutat, chiar înainte de a primi vizita dumneavoastră încercam să lămuresc unele lucruri, să înţeleg unele întâmplări la care am luat parte, Te referi la zbor, întreabă conlocutoarea, în vreme ce obrazul violonistului se albeşte dintr-odată, pierzându-şi şi bruma de culoare avută până atunci, Deci aţi văzut şi dumneavoastră, Bineînţeles, acesta este motivul vizitei mele, dar până a vorbi despre acest aspect aş prefera, cu voia ta, să continuăm discuţia despre oglindă, Cum doriţi, Te-am întrebat în ce postură te găseai în clipa în care te trezeai din acel somn, din acea stare de inconştienţă, mai corect spus, Pur şi simplu mă descopeream în stânga sau în dreapta pupitrului, niciodată în faţa oglinzii, şi, de fiecare dată, în primele secunde nu conştientizam unde mă aflu, când îmi revenea luciditatea mă vedeam ori într-o parte, ori în alta, şi mai era ceva, Ce, se aude întrebarea scurtă, repezită, ce trădează un viu interes, Mă cuprindea o bucurie nestăvilită, juvenilă, alintătoare, un soi de fericire mântuitoare, chiar aşa, cred că aceste ultime cuvinte descriu cel mai bine starea ce-mi inunda întreaga fiinţă, Şi n-ai reuşit nici măcar o dată să surprinzi momentul deplasării dintr-un loc în altul, Nu, aşa cum v-am spus, pleoapele îmi erau coborâte, închise, adormite.

(va urma)

Anunțuri
Published in: on 27 Septembrie 2012 at 9:40 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/09/27/proza-leon-iosif-grapini-concert-pentru-vioara-si-eternitate-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: