Proza: Elena CESAR von SACHSE: BETIA (III)

(urmare)

***

După o săptămână s-a înseninat. Vântul n-a mai bătut atât de puternic.

Dimineaţa, Maria mi-a spus să mă îmbrac şi am început să facem zilnic jogging. După dejun m-a trimis pur şi simplu să exersez în studio sau să fac mişcare în sala de gimnastică.

După prânz m-a lăsat singur, să fac ce vreau. I-am urmat programul, mai în glumă mai în serios… De fapt, eram perfect conştient că trebuie să mă pun pe picioare.

– Am aşteptat doi prieteni să mă viziteze între orele 11 şi 12. N-au venit?-, am întrebat-o eu curios.

– Marcus şi Cristian? -, mă întrebă, ridicând o sprânceană.

– Chiar ei! -, i-am răspuns bucuros.

– I-am dat pe uşă afară şi le-am spus să nu mai vină pe aici, că le rup picioarele. Să ştiţi că nu a lipsit mult ca Marcus să încaseze pe merit una de la mine. Dar s-a oprit la timp…

– Cum adică să nu mai vină? – am întrebat-o, crezând că nu aud bine.

– Erau amândoi cu o sticlă de coniac în mână. Şi cu aşa ceva nu se intră aici, numai peste cadavrul meu. Un prieten adevărat nu-ţi laudă nebuniile, ci îţi deschide ochii atunci când eşti în cumpănă. Ăştia nu v-au fost prieteni, ci duşmani… Nu aţi pierde nimic dacă nu i-aţi mai vedea deloc. Auzi drăcovenia naibii, să vină ei aici cu băutură, în loc să vă ajute să vă lăsaţi de ea…

– Dar Cristian e managerul meu…

– Ştiu! Chiar de aceea l-am anunţat să vă aducă toate actele şi contractele pe care le aveţi în viitor, să le controlez!

– Cum adică să le controlaţi? -, o întreb eu din ce în ce mai uimit. – Cine te-a rugat să faci acest lucru? Şi, la urma urmelor, nu văd cum te-ai descurca în ele…

– Mama dumitale m-a rugat… Iar de descurcat, fiţi liniştit, mă descurc foarte bine. Am terminat managementul de doi ani de zile.

Fata mă uimea în fiecare zi cu ceva.

– Aţi terminat facultatea de ştiinţe economice? – am rămas stupefiat şi am întrebat-o curios: – Şi de ce nu lucraţi în meseria dumeavoastră?

– Ca menajeră specială câştig bine şi nu întâmpin niciun risc. Iar ca manager nu mi-am găsit de lucru. Noroc că am multă energie. O investesc bucuroasă într-o cauză dreaptă. De fapt munca mea e o luptă prin care încerc să smulg un om din ghearele alcoolului. Iar atunci când reuşesc, am o mare satisfacţie.

– Chiar bine aţi spus că smulgeţi. Cred că în asta constă specialitatea cu care vă lăudaţi, nu? Nu cumva era mai nimerit să fiţi dentistă? -, i-am spus pe un ton ironic, aducându-mi aminte de felul în care procedase cu mine.

– Nu mă laud, deşi trebuie să recunoaşteţi că e foarte greu să lupţi împotriva acestui drog. I-am dat dreptate în gândul meu şi trebuie să recunosc că, datorită programului încărcat de sport, cu mâncare hrănitoare, într-o atmosferă plăcută, am început să lucrez deja în studio, anunţând un nou album pentru primăvară.

În ochii Mariei, aşa cum mi-a prezis mama, mi-am redobândit respectul. Am remarcat la ea mult bun simţ şi o anumită intimitate. Ţinea la ea mult şi, la rândul ei, mi-o respecta şi mie cu sfinţenie. În fiecare după-masă se retrăgea în camera ei şi nu o mai vedeam decât a doua zi.

(va urma)

Published in: on 18 August 2012 at 11:01 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/08/18/proza-elena-cesar-von-sachse-betia-iii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: