Alfred IRTA: TILT (38)

Aproape instinctiv făcu un pas înainte. Şi chiar atunci, straturi enorme de apă se prăbuşiră asupra lui şi a grădinilor, a acoperişurilor şi a rigolelor, asupra lumii în continuă compunere şi descompunere, zburlind o clipă praful doar pentru a-l terciui şi a-l transforma iute în noroi dus la vale de pâraie ori scurs în pământ cu viteză, udându-l într-o clipă din cap până în picioare şi străbătându-i hainele până la piele, lipindu-i cămaşa şi pantalonul de piele şi dându-i oarecum o postură statuară, ridicolă.

În loc să se retragă, mai făcu un pas înainte, iar acum era dincolo de bordura trotuarului, în plină stradă, pe carosabil, rămas ca neajutorat sub rafalele transparente şi energice, dar fericit sau, în orice caz, tropăind interior de pe un picior pe altul de bucuria modificării atât de iute a propriei aluri, greutăţi şi stări.

Era, literalmente, altcineva. Părul lui, brusc lins pe ceafă, conducând ca pe electricitate, înspre şira spinării, firicelul stăruitor de apă care, pe partea dinainte, i se scurgea în ochi şi pe lângă ochi, mai jos, pe obraji, prin cutele bărbiei, către piept, în timp ce stofa pantalonului i se lipea de pulpe şi de glezne, înmuindu-l într-un giulgiu rece şi jilav, incomod, împingându-l să se lichefieze. Era o ciudăţenie, fiindcă în loc să înregistreze, aşa cum era, această umezire a hainelor şi a pielii ca pe o înmagazinare de apă care îl îngreuna şi îl împingea, într-un fel, spre pământ, simţea tocmai contrariul. Nările lui se umpleau de aburul rezultat de pe urma transformării prafului de sub picioare în noroi şi a transportului de apă în rigolele uscate ce se umpleau cu repeziciune de torente şi pâraie mici şi brune… Iar presiunea din tâmple se topea, de la o clipă la alta, dusă ca prin farmec, lăsând locul unei înălţări eliberatoare, provocând o senzaţie de degajare interioară ce punea ordine în senzaţii şi în gânduri, polarizând miriadele de frânturi care se intersectau şi nu-i dădeau pace, în jurul impresiei că imaginea în interiorul căreia locuieşte pe moment se transformă ireversibil în ceva mai curat şi mai decantat, făcând ce se cuvine făcut şi înlăturând dezordinea şi împrăştierea de nor brownian…

Ploaia se deplasa cu rapiditate, deşi era prezentă, deocamdată, peste tot în jurul lui, răpăind cu forţă, stropind nu doar de sus în jos, ci şi dinspre pământ în sus, oarecum oblic, ca efect al forţei cu care lovea caldarâmul. Iar acoperişurile prilejuiau cascade precipitate către burlane, unde uruiau cu un zgomot uitat, parcă. Oraşul vorbea altfel, de fapt cânta gros, pe mii de voci de tablă şi pietriş, şi numai frânele şi roţile vehiculelor de pe stradă se adăugau acestor sunete pe care Mob le descoperea cu pasiunea unui entomolog, de parcă le-ar fi auzit pentru întâia oară.

De fapt, nu era aşa. O mie de ploi din copilărie, adolescenţă şi tinereţe, precum şi altele, de la maturitate, reveneau din spaţiul atopic unde stătuseră presate de-a valma, actualizându-se şi identificând în clipa de faţă un tipar care se repetă, refăcând o istorie subterană. Aşa că Mob nu mai era, în acel moment decât şirul acelor ploi care îl străbăteau în flux discontinuu, alăturându-se ploii aceleia, precise, din acea zi şi oră.

(va urma)

Published in: on 13 August 2012 at 4:39 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/08/13/alfred-irta-tilt-38/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: