Alfred IRTA: TILT (37)

Și deodată, cu o lentoare dilatată de propria lui sensibilitate scăpată etern de sub control, făcând nebunii după cum o tăia capul, accelerând neaccelerabilul, stând pe loc în timp ce gunoiul tuturor imaginilor curgea la vale, încetinind ceea ce era de neîncetinit, el văzu cum din cer se rupse o săgeată de lumină albă, intensă și iute, care crăpă în mai multe schije prelungite una din alta, înfigându-se în câmpul de profunzime al imaginii pe care o avea în față, tăind aerul în două, împărțind harta cerului și a norilor cum ai sfâșia spontan o hârtie enervantă, desfăcând ca un șarpe insidios și agil binele de rău, înfigându-se undeva printre acoperișuri, strălucind feeric în clipa atacului și retrăgându-se cum venise, pe aceeași cale, dincolo de nori.

Pe urmă din nou strada era cum fusese, greu de reconstituit în banalitatea care îi stătea în fire, perceptibilă mai degrabă așa răsucită în ea și zburlită de tensiune ca înainte cu două sau trei ticăituri de inimă, dar acum crispată și speriată; sau poate așteptând o eliberare, o țâșnire fiindcă… oare cât poți sta nemișcat, adunat în tine, gata să explodezi ori, și mai și, să te lași spulberat de o implozie inevitabilă?

Mob își spuse că asistă la ceva unic. Mai fuseseră fulgere pe care ochiul lui le surprinsese, și uneori veniseră să îl viziteze și în vis, împânzind ceruri exterioare și interioare, plimbându-și șerpii din înalt până în proximitate. Dar acum se întâmplase ceva ciudat, fulgerul își încetinise cumva căderea, apropiindu-se relativ lent și treptat, dilatând cușca timpului și aproape ținând-o pe loc. Altminteri, cum de puteau încăpea toate gândurile astea într-o clipă ca oricare alta?…

Și în timp ce acest alt ritm începea să se deruleze undeva în spațiul dintre ochi, minte și inimă, urechea lui prindea, cu întârziere, un huruit enorm și bubuitor, o prăbușire de tone de nuci invizibile peste peisajul vibrant cu case și străzi, dincolo de plexiglasul rezistent al paravanului urban sub care se adăpostise. Bubuitura aceea rezonantă se prăbușea, toată, peste straturile dizarmonice ale ființei lui, simțindu-se în firele de păr ale antebrațului, sub cămașă, în celulele țesuturilor lui adipoase, de carne și de os, apoi dincolo de ele, în întunericul și luminile diferitelor carcase concentrice în care felul lui de a fi se aduna și se dezvăluia progresiv și regresiv, mereu imprevizibil, producând ciocniri imaginare cu efecte reale și, odată cu asta, rapide, mici, mereu amplificabile efecte pe care Mob le înțelegea ca stări indubitabile și instantanee de bine.

(va urma)

Published in: on 1 August 2012 at 11:09 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/08/01/alfred-irta-tilt-37/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: