Alfred IRTA: TILT (37)

Și deodată, cu o lentoare dilatată de propria lui sensibilitate scăpată etern de sub control, făcând nebunii după cum o tăia capul, accelerând neaccelerabilul, stând pe loc în timp ce gunoiul tuturor imaginilor curgea la vale, încetinind ceea ce era de neîncetinit, el văzu cum din cer se rupse o săgeată de lumină albă, intensă și iute, care crăpă în mai multe schije prelungite una din alta, înfigându-se în câmpul de profunzime al imaginii pe care o avea în față, tăind aerul în două, împărțind harta cerului și a norilor cum ai sfâșia spontan o hârtie enervantă, desfăcând ca un șarpe insidios și agil binele de rău, înfigându-se undeva printre acoperișuri, strălucind feeric în clipa atacului și retrăgându-se cum venise, pe aceeași cale, dincolo de nori.

Pe urmă din nou strada era cum fusese, greu de reconstituit în banalitatea care îi stătea în fire, perceptibilă mai degrabă așa răsucită în ea și zburlită de tensiune ca înainte cu două sau trei ticăituri de inimă, dar acum crispată și speriată; sau poate așteptând o eliberare, o țâșnire fiindcă… oare cât poți sta nemișcat, adunat în tine, gata să explodezi ori, și mai și, să te lași spulberat de o implozie inevitabilă?

Mob își spuse că asistă la ceva unic. Mai fuseseră fulgere pe care ochiul lui le surprinsese, și uneori veniseră să îl viziteze și în vis, împânzind ceruri exterioare și interioare, plimbându-și șerpii din înalt până în proximitate. Dar acum se întâmplase ceva ciudat, fulgerul își încetinise cumva căderea, apropiindu-se relativ lent și treptat, dilatând cușca timpului și aproape ținând-o pe loc. Altminteri, cum de puteau încăpea toate gândurile astea într-o clipă ca oricare alta?…

Și în timp ce acest alt ritm începea să se deruleze undeva în spațiul dintre ochi, minte și inimă, urechea lui prindea, cu întârziere, un huruit enorm și bubuitor, o prăbușire de tone de nuci invizibile peste peisajul vibrant cu case și străzi, dincolo de plexiglasul rezistent al paravanului urban sub care se adăpostise. Bubuitura aceea rezonantă se prăbușea, toată, peste straturile dizarmonice ale ființei lui, simțindu-se în firele de păr ale antebrațului, sub cămașă, în celulele țesuturilor lui adipoase, de carne și de os, apoi dincolo de ele, în întunericul și luminile diferitelor carcase concentrice în care felul lui de a fi se aduna și se dezvăluia progresiv și regresiv, mereu imprevizibil, producând ciocniri imaginare cu efecte reale și, odată cu asta, rapide, mici, mereu amplificabile efecte pe care Mob le înțelegea ca stări indubitabile și instantanee de bine.

(va urma)

Published in: on 1 august 2012 at 11:09 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

BOKIA 2: Cap. 77. Din nou în curte

Bă, la urmă or să mă cheme ei pă mine! Iaca, șed aici și vă învăț cum se face și se desface chestia. Nu că n-aș avea ce face… Că și io pot ciupi o blondă sau linge un țap de bere, ca tot omu, nu?!… Dar io stau aici, ca prostul, cu voi și să învăț politică, să nu muriți proști… Ei, ei, că multe ar mai fi să se prindă de voi până să ajungeți la oarece știință… Că nu-i politica gumă de mestecat, să o înmoi cu salivă, printre dinți, și să o scuipi în iarbă când îți vine bine. Fără politică ești nime-n drum și plin de praf.”

Cam așa mi ți-i frecala la cap nea Suspandache pe fitiliștii străzii, care numai nu-i mâncau din gură, nu alta… Avea moșu ăsta o harismă uite-atâta, de abia îi încăpea în nădragi… Băieții benoclau la el cepele și lăsau muștele să le zboare prin gură, fără măcar să clipească, de le țeseau păianjenii pânze între pleoape, ca-n basme… Din păcate, însă, nu erau povești, ci adevărul adevărat, iar pe băieți – manglitori de vocație, violatori de perspectivă și criminali din viitoare necesități, chit că deocamdată numai pușlamale de cartier – nu-i puteai desprinde de lângă el nici cu concasoarele. Semn rău pentru politicile publice bokiote, de azi și de mâine. Dar dacă celor de la salubritate, dacă organizațiilor de protecția javrelor, dacă nici serviciilor de bulăneală publică și pază pentru protecție nu le păsa, ce să-mi pese mie? Să merg eu să-i scol de pe grămada lor de nisip și de iarbă, din curtea aia numai bună de crescătorie de păduchi și de purici? Nu, tată, n-am înnebunit chiar într-atâta. Nu-i destul că mi ți-i pun în discurs, ca să se uite lumea la pagină ca la urs?!… Cum nu?!

(mai aducem)

Published in: on 1 august 2012 at 4:02 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Cărțile mele (46): REUNIUNEA ANUALĂ A CRONICILOR LITERARE

 Ovidiu PECICAN

 REUNIUNEA ANUALĂ A CRONICILOR LITERARE

 critică literară

 Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2008

 coperta: Cristian CHEȘUȚ

 Prea multă morgă lasă loc şi prostiei cu monoclu, la papion, de ce ne-am erija în fantoşele preoţeşti ale unui cult care nu există? Prin sălile de lectură ale bibliotecilor publice, în edituri şi la mesele redacţionale altfel de citit se practică. Vă invit împreună cu toţi ceilalţi cititori în care nevoia de dreaptă judecare stă alături de spiritul ludic, să serviţi din platourile de faţă, să dansaţi pe ritmurile acestui jazz etnic, cu nuanţe ardeleneşti, şi să ne dăm întâlnire până la reuniunea anuală următoare.

Monica Delia Radu: http://existcitind.blogspot.ro/2012/08/reuniunea-anuala-cronicilor-literare.html

Published in: on 1 august 2012 at 3:21 pm  Comments (3)  
Tags: , , , , , ,