Alfred IRTA: TILT (34)

Între timp, alerta interioară atât de diferită de alarmele curente care îi scurt-circuitau existența banală și cotidiană persista promițător, așa încât Mob își întindea pasul, păstrând nuanța nehotărâtă a călcăturii lui, dar făcând, totuși, ce era de făcut, adică punând un picior înaintea altuia, călăuzit de un simț al direcției pe care nu stătea să îl deslușească. Ieșind dintre copaci și lăsând gardurile inegale în urmă, nimeri pe o stradă largă, cu patru benzi de circulație, împânzită de mașini și cu destui trecători prin spațiul liber, rămas între ziduri și autovehiculele care invadau totul. Nu se gândea dacă să o ia la dreapta, coborând spre centru, sau să continue să pășească spre stânga, îndepărtându-se către periferii. Priveliștea eliberată de coroanele copacilor îi înfățișa acum cu măreție desfășurările cerului. Acolo, norii albi se resorbeau în viteză îndărătul unor nori cenușii, dintre care ieșea tot mai mult în evidență frontul întunecat și negru, aducător de bătălii pe viață și pe moarte, al furtunii. „- Vine ploaia, băăă…!”, îi strigă de pe partea cealaltă un tânăr altui tânăr, făcându-i un semn circular, larg, cu mâna, spre a-l chema mai repede către un refugiu pe care el îl știa, iar alții nu. Deși subjugat aproape deplin de marele spectacol al norilor – în sfârșit semăna cu pânza unui flamand unde marea contrapuncta încleștarea celestă doar pentru a permite celor două corăbii înclinate să se expună în bătaia focului artileriei –, Mob înregistră nu atât chemarea junelui ciufulit și agricol de pe partea opusă, cât cercul descris de mâna lui, pe care acum ochiul lui interior îl tot relua, îl încetinea, îl descompunea, descoperind acolo geometria unei figuri de dans rutpe total din context.

Oricum, mult mai mobilizator era spațiul de deasupra, deschis dintr-o dată într-un mod neașteptat pentru el, punând în joc alegorii cu contururi mutabile, anunțând încleștări, emanând vibrații și reducând ceea ce se întâmpla în proximitate la mărunte fleacuri menite uitării instantanee.

Simțise, atunci, tot mai tare dorința de a înainta către un deznodământ posibil, deși n-ar fi știut spune ce putea însemna asta.

Treceau pe lângă el câțiva oameni mai grăbiți, parcă, unii în aceeași direcție, depășindu-l, alții privind parcă uimiți înaintarea lui într-un sens pe care îl socoteau nepotrivit, contra vântului care începea să își umfle din nou obrajii. Cu jumătate de ureche îi auzi pe doi, un el și o ea cu brațele împovărate de plase – ieșiseră din vreun magazin alimentar, cine știe – discutând despre ce se întâmpla… „- Dacă vine dinspre Oradea, nu va ploua…” „- Da, dar vine de dincolo, uite și tu ce s-a întunecat… Are să plouă cu bulbuci…”

(va urma)

Anunțuri
Published in: on 5 Iulie 2012 at 7:43 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/07/05/alfred-irta-tilt-34/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: