Alfred IRTA: TILT (31)

Se putea însă „sprijini” de altceva. Înafara amintirii lui cu cireș, ajunsă altceva decât simplă rememorare, mai curând o imagine-forță, de unde își alimenta energia interioară, mai… exista câte ceva.

Era, fără îndoială, în primul rând, amintirea – tot fără subiect și fără întâmplări – a zilei când alergase în întâmpinarea furtunii. Descoperise de mic atmosfera încărcată de electricitate și de freamăt care pregătește furtuna. Păsările țipă, rotindu-se în aer, printre firele ce leagă stâlpii electrici se învârtejesc nori de praf, e o ascuțire a mirosului în adulmecarea aerului și iminența încordată a ceva neașteptat mobilizează instinctele și tensionează întreaga ființă… E o promisiune de schimbare foarte concretă, menită să împrospeteze, cu un cortegiu de fenomene spectaculare cu tot, de la o clipă la alta, tot peisajul, atât pe cel dinafară, cât și abisurile lăuntrice.

Lui Mob îi era destul de greu să distingă, nu o dată, între cele două abisuri. Dar pe vremea aceea, instinctele îi funcționau mai bine decât acum, când, de spaimă, le punea zăgazuri infinite prin jocurile mentale pe care le parcurgea, le înscena, le suprasolicita pe scena minții și a sufletului bubuitor care îi coordona mișcările.

Era ca de obicei, în acea după-amiază de tinerețe, și deodată, un fel de vibrație greu de identificat într-o direcție anume sau prin atracția magnetică spre o anume sursă, i s-a insinuat spontan în toate fibrele. Parcurgea o stradă, numărându-ți obsesiv pașii din cinci în cinci, fără a se gândi să îi coreleze în vreun fel cu o lungime prezumtivă a pasului, fără să calculeze câți metri parcurge în felul acesta, cu ce viteză, de ce acolo și nu în altă parte sau alte fleacuri de același fel, menite să îi capteze atenția și să o mențină fixată în clipă…

… Știa, de fapt, de ce alesese să o ia pe „acolo”, și nu pe „dincolo”… (Cam acestea erau, mereu, cele două direcții de înaintare posibile, indiferent unde s-ar fi aflat și de ce, ba până și în cazul în care ar fi hotărât să se întoarcă de unde venise, cam tot pe același traseu, călcând pe urma propriilor pași și dublând-o oarecum…) Era o stradă interbelică, una cu case pe jumătate îngropate în straturile succesive de pietriș, nisip și bitum la care se ajunsese în ultimele zeci de ani, prin reparațiile electorale (fiecare nou primar vârnd, în anii electorali de la sfârșitul mandatului, să-și demonstreze vizibil spiritul gospodăresc în fața alegătorilor, care i-ar fi putut, eventual, prelungi mandatul)… Acum geamurile caselor coborâseră către nivelul de călcare, și în cazul maghernițelor pitorești, cu bucăți de zid căzute, lăsând cărămida roșcată, măcinată, la vedere, puțin înclinate spre exterior, ele ajungeau până sub genunchii trecătorilor, ca niște false demisoluri…

(va urma)

Published in: on 28 Iunie 2012 at 9:53 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/28/alfred-irta-tilt-31/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: