BOKIA 2: Cap. 59. Mu(n)ci de pre la noi

„– Băăă, voi v-ați cretinizat complet?!”, se mira ea zâmbărind ca o schizofrenică, pentru că făcea pe mirata ca să îi pună pe copoii care supravegheau, își zicea ea, ce se întâmpla în biroul acela, să ciulească urechile, să și le facă pâlnie și să broscheze ochii de curiozitate. De fapt, cum se poate ghici, pe ea o durea undeva de toată chestia, juca teatrul fiindcă era, în sinea ei, actriță, n-avea taine și nici grețuri cu altele. Oricum, cine o angajase, nu o pusese să lucreze pe rupte. Acel cineva – acum nu mai contează, fiindcă omul reintrase în anonimatul administrativ al neființei, trăindu-și la vremea lui momentul de glorie, mâncând spanacul puterii zonale, roind-o la timp peste fruntarii și opreliști, găsindu-și un loc corespunzător și dincolo, la jașcăii vorbitori de vocale în exces, umflase potul cel mare și pe urmă dăduse ortul popii în singurătate, ca un mojic ordinar ce fusese…

Și anume că, la o adică, de ce să lucreze ea? Avea vreo hibă în creștet? Nuuu, nenico, la peste cincizeci de ani și nouăzeci și una de chile ea încă mai știa mușca muștiucul la un trabuc până la adâncul oftat, ea tot mai era în stare să pună cu măiestrie batista pe țambal și draga pe barca orișicui.

Dar, să revenim: zisese anonimusul acela bine temperat care o angajase o treabă ce-i mersese la ficățeii de fată tânără care era, măi, p-atuncia, știi? „– Auzi, foanfo!…” – începuse omul, descheindu-se și încheindu-se între timp demonstrativ, semn că, dacă voia, o făcea pe loc sau deloc, treaba lui, că el decide – „Auzi?!… Ezistă două munci, la țara asta: aia de sudoare și aia de reprezentare. Noi, cu reprezentarea. Lasă-i pă ăilanți cu sudoarea, știi?”

(încă, încă)

Published in: on 20 Iunie 2012 at 11:33 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/20/bokia-2-cap-59-munci-de-pre-la-noi/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: