BOKIA 2: Cap. 56. Telefoanele încrucișate

E drept că răspunsul de care se învrednicise de la juniorii veniți să învețe muzică pentru a forma apoi orchestra cultului a fost un spray colorat pe fațada Căscioarei Domnului. Desenul – în roșu – imagina două telefoane față în față, care își sporovăiau unul altuia. Nicio inscripție nu lămurea ce și cum, nu pentru că ar fi lipsit textele posibil de adăugat, ci în virtutea revelației că aceia care trebuiau să știe ce se trăncănește, știau, oricum. Peste ei, numai îngerii, făpturile văzduhului, copiii Domnului, împreună cu Domnul însuși, mai auzeau – virtual – în lipsă de alte ocupații, ce se petrecea între telefoanele de pe fațada templului.

Poplatek dăduse din umeri și își zisese că dacă se repede să dea cu var peste, a doua zi va avea tot peretele plin de imagini. Trebuia să fie unul dintre copiii fratelui Rafael, că acela îi dădea pe toți la Școala de Arte… Nu era însă atât de fraier, el, încât săp se pună de-a curmezișul unei glumițe nevinovate.

Numai că, deja, în aceeași seară, Rahela îl luase la trei păzește: „- Cui ai mărturisit, păcătosule, despre noi? Cum te-a luat gura pe dinainte?” „- Pe mine? Doamne iartă-mă. Să pățesc ce-a pățit Saul dacă…” „- Nu huli, măi, ești nebun? Vrei să ne ajungă pedeapsa?!”, i-o tăiase femeia. „- Zău că n-am gărit către nimeni! Toți cred că eu am porniri pidosnice… Câți ochi dulci nu le-am făcut flăcăilor, tocmai ca să îndepărtez de tine orice bănuieli joase…” „- Atlfel de unde că fi apărut telefoanele alea care fac trimitere clară la noi doi?” „- La noi?! Aiurezi. Nici pomeneală…” „- Ei, dacă aiurez, mergi tu la nevestica ta chiară și proastă și la copilașii ei mintoși, și să nu te mai prind învârtindu-te pe aici, frate Ioani!”, îi trântise ea în mutră ușa, încheind cu strictețe, la toți nasturii, relația lor cultuală de iubire sinceră.

(încă unul urmează, nu vă îndepărtați)

Published in: on 17 Iunie 2012 at 5:35 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/17/bokia-2-cap-56-telefoanele-incrucisate/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: