BOKIA 2: Cap. 54. Altă abordare

Cu Jacob Poplatek treaba stă așa: el oficiază în cadrul unei biserici prostpătante din penultimul val. A fost, cum se știe, primul val, apoi au mai urmat câteva, în fine cineva a numărat al doilea val, au mai fost câteva disidențe, a venit al treilea val, și tot așa, până la cele actuale, pe care nu le mai numără nimeni. Cum naiba să numeri o biserică ieșită din valul al treilea bis, scindată în două ramuri principale, din care una a mai făcât câțiva pui, dintre care unul s-a întors la al doilea val bis, ajungând în relații tensionate și în picioare, și pe spate, cu toate celelalte surori, dar nu și cu bunica?!…

Ei, biserica lui Popli e tocmai de felul acesta, adică un val doi bemol bis, poate chiar „tris”, după unii, anatemizată mai tare de confrații neoprostpătanți decât de papagalii nemaiînnoiți de o mie de ani.

Toată lumea știe că ajutoarele vin de peste gârlă, iar emigrația se practică în direcția inversă, la El Dorado. Ce nu știe însă toată lumea este că Poplatekul nostru – un tânăr de treizeci și nouă de ani, chelios pe alocuri, dar zelos în tot restul ființei lui – socotește că misiunea bisericii lui este să aducă momentul de imediatețe în acord cu litera Evangheliei. Chestia nu e simplă, și nici ușoară, dar se practică în fiecare vară… E drept, poli o practică inventiv, predicile lui pornind din cele mai diferite puncte cardinale.

E un fel de a zice, fiindcă el vorbește în pilde pe care le ia de prin ziare. De pildă: punctele cardinale sunt patru, dar nu și în biserica lor. Al cincilea a fost marcat de steaua căzătoare care i-a îndrumat pe magii de la Nașterea Sacră. În cultul doi bemol bis sunt, deci, cinci puncte cardinale, iar al cincilea e adevăratul călăuzitor…

(va urma, bre!)

Published in: on 15 Iunie 2012 at 10:36 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/15/bokia-2-cap-54-alta-abordare/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: