Proză: Elena CESAR von SACHSE: Călătoria (1)

Priveam cum mă depărtez de portul Genova, cu uşurinţa omului care s-a eliberat ca printr-o vrajă de încărcătura obligaţiilor cotidiene. Vaporul în care mă îmbarcasem de cel mult o oră plutea lin pe apa Mediteranei lăsând în urma lui doar o unduire lină şi fugară.

M-am lăsat furată de peisajul marin, pierzându-mă cu privirea în azurul cerului. Mai apoi am cochetat cu apa mării, lăsând briza să se încurce în părul meu, iar căldura soarelui să mă polească cu razele lui aurii.

Pe spaţiul plutitor al vasului m-am hotărât să-mi făuresc o lume nouă, numai a mea. De aceea chiar din primele clipe m-am dezbărat de toate gândurile şi frământările care m-au copleşit atîţia ani de zile şi le-am aruncat peste bord, ca o învingătoare.

Această hotărâre a avut un efect extraordinar asupra mea. M-am simţit atât de uşoară, încât am putut să mă ridic în cârdul pescăruşilor şi să plutesc alăturea de ei.

Un nor răzleţ şi străveziu m-a invitat să mă răsfăţ în puful lui răcoritor şi moale, de unde am putut privi adâncul întunecat al mării.

Dar chiar atunci stewardul a bătut la uşa mea, anunţându-mă că mi-a adus bagajele. Atât a fost de ajuns ca mirajul să dispară.

M-am sprijinit încă niște secunde cu mâinile de bordura terasei apartamentului rezervat de fiica mea în exclusivitate pentru mine, ca să nu fiu surprinsă prea brusc de realitate, să mă reîntorc la ea pregătită.

Mi-am aranjat lucrurile în dulap şi gata să intru din nou în lumea mea de vis, dar oglinzile mari care îmbrăcau doi dintre pereţii cabinei m-au ispitit să mă privesc.

M-am îmbrăcat la repezeală, dar cu multă grijă, şi, înainte de-a ieşi din cabină, mi-am alungat emoţia, trântind uşa după mine.

Am păşit hotărâtă cu gândul de a-mi găsi un loc unde să pot savura cele șapte zile de vacanţă.

Gândurile mă pândeau dintr-o umbră cenuşie, dar eu, hotărâtă, le-am interzis să mai apară. Simţeam cum voiau să-mi asculte pulsul şi să-mi descoase inima. De aceea le-am asigurat că sunt fericită „aici” şi „acum”, chiar dacă nu mă simt nici la vârsta amintirilor, și nici a aventurii.

Ajunsă într-un salon mare şi elegant am simţit că cei din jurul meu erau mult prea preocupaţi de fericirea lor, ca să o poată bănui pe a mea. Așa că am ieşit pe puntea vasului să vorbesc cu vîntul şi cu valurile. Dar nici ele n-au răspuns la energia fericirii mele. Erau mult prea amorţite de căldura după-amiezii.

Doar norii zdrenţuiţi şi transparenţi s-au lăsat priviţi, destrămându-se ca o boare sub arşiţa soarelui, neobişnuită pentru luna Iunie.

M-am oprit din plimbarea mea fără ţintă, într-o mică cofetărie şic amplasată la pupa vaporului.

Pe terasa umbrită şi răcoroasă, cu scaune pliante unde puteai să-ţi faci siesta, mi-am comandat cu bună ştiinţă două cocteiluri, ca să dau impresia că celălalt scaun de la măsuţa mea este ocupat. Pentru siguranţă, l-am acoperit cu pălăria mea de soare, deşi gândurile interzise alunecau înafară, fără încuviinţarea mea, ca să mă întrebe de ce o fac.

– Ştiţi bine că mă simt minunat singură.

– Dar şi mai bine înconjurată de o mare de oameni. De ce fugi de lume? Întotdeauna ţi-a plăcut să te contopeşti în freamătul ei -, îmi aruncară ele adevărul despre mine, după care se retraseră cuvincioase, întrerupte de o voce plăcută de bărbat.

– E liber locul?

Ca de obicei, aveam ochii închişi atunci când îmi luam libertatea de-a visa. Mângâierea brizei îmi dădea o senzaţie de plutire, dar vocea necunoscută o risipi cu nepăsare, obligându-mă să cad din nou în realitatea din care abia evadasem.

– Da! După cum se vede… -, răspund eu nemulțumită și rămân în continuare nemișcată, dorind să scap cât mai repede de comentarii. 

– Cu siguranţă persoana nu se va întoarce. Paharul e gol -, insistă vocea cu amabilitate.

Pentru că nu am răspuns, aud mai departe:

– Iar pălăria vă aparţine. Panglica ei e din acelaşi material cu rochia pe care o purtaţi.

Am luat insistența bărbatului drept obrăznicie. Hotărâtă să ripostez fără milă, deschid ochii, dar un surâs plăcut îmi şterge supărarea. Remarc cu coada ochiului că în jurul meu sunt destule locuri libere, de aceea, şi în glumă, şi în serios, răspund:

– Pălăria, într-adevăr, îmi aparține, dar ţine locul ocupat pentru o prietenă.

– Bun răspuns, dar nu convingător. Folosiți aceleaşi trucuri pe care le folosesc şi eu când nu doresc să fiu deranjat.

– În acest caz aveţi un avantaj. Ştiţi motivul acestui truc.

Eliberez totuși scaunul și-l poftesc să ia loc, uimită că am renunțat cu atâta ușurință la mica mea încrâncenare.

– Vă rog să mă scuzați, dar azi e prima zi de vacanță, iar ambianța de aici mă face să cred că facem parte din aceeași familie. Dacă acasă abia reușesc să vorbesc cu vecinul, aici am impresia că mă cunosc de-o viață cu fiecare. Acesta a fost impulsul care m-a determinat să vă vorbesc.

– Ar fi, într-adevăr, un argument serios. Numai că o conversaţie se face între două pesoane. Iar eu nu o văd pe a două -, îl atac eu destul de brutal.

A lăsat ca tăcerea să se instaleze între noi, câteva minute bune, ca în final, când s-a hotărât să-mi vorbească, vocea să-i sune destul de nesigură.

– V-am deranjat cumva?,- mă întrebă el, privindu-mă cu doi ochi albaştri, umbriţi de gene dese. Era un bărbat brunet, cam de vârsta mea, plăcut şi îngrijit.

– Nu! – îi răspund eu scurt, dar automat mi-am pus pălăria pe faţă, ca un scut de apărare împotriva zâmbetului lui insistent; dar şi a sorelui arzător, fiindcă între timp ieşisem din conul de umbră unde era aşezat scaunul meu.

Deşi în sinea mea îmi doream să fiu prietenoasă, nu reuşeam să ies din armura în care mă încrâncenase izolarea nedorită din ultimii ani. Nu puteam să-i găsesc vreun cusur, dar mi-era necaz pe propriile reacţii, aşa că m-am ambiţionat să nu cedez nici un centimetru din hotărârea de-a nu intra în jocul lui sau, mai exact, de-a nu-i încuraja flirtul.

– Dar de ce? De ce? – mă întreabă un gând desprins din sutele de gânduri ascunse, timp în care aud cum necunoscutul continuă să-mi vorbească.

– Adevărul e că sunteţi o femeie provocatoare. Cel puţin aşa vă văd eu.

– Provocatoare? – şi râd fără să vreau, în timp ce-mi trag pălăria de pe faţă.

„Sărmana de mine!”, îmi spun eu. Provoc, aşadar, prin însuși faptul că doresc să nu ies cu nimic în evidenţă. Bineînţeles, nu m-am putut opri cu privirea decât în ochii lui senini, pe care apa Mediteranei îi făcea şi mai albaştri.

– Nu înţeleg. Prin ce provoc?! E prima oară când aud aşa ceva…

Și simt cum alunec în discuţia pe care şi-o dorise atât de mult străinul.

– Prin tot ce faceţi, chiar dacă nu vă daţi seama de acest lucru. Prin felul în care vă mişcaţi, cum vă îmbrăcaţi…

Şi pentru că l-am fixat într-o întrebare mută, el s-a grăbit să-mi clarifice:

– Vreau să spun că ştiţi ce vă stă bine. Întotdeauna am admirat acest dar al unor femei…

Îl ascult neîncrezătoare şi-mi spun: „Vrea să mă flateze!”

„- Ba, să-l crezi!” – m-a repezit un gând răzleţ care voia să mă convingă de contrar. „Şi încă ceva: tu eşti vinovată dacă renunţi la mâna pe care omul acesta ţi-o întinde”.

Bărbatul îşi continuă mărturisirea, încurajat de liniştea mea meditativă.

– … Chiar şi privirea cu care treceţi peste capetele tuturor, într-o uimire copilărească. Ca să nu mai spun că refuzul unei femei, e mereu o provocare pentru un bărbat… – se însufleţi el brusc, continuându-şi ideea.

(va urma)

Published in: on 11 Iunie 2012 at 11:12 pm  Comments (1)  
Tags: , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/11/proza-elena-cesar-von-sachse-calatoria-1/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. In sfarsit o pagina buna, blanda, feminina! Sper sa nu se supere autorii barbati ai acestei reviste, dar fara un pic de sensibilitate cititorul incepe sa se simta orfan.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: