Alfred IRTA: Tilt (23)

De fiecare dată când venea la el fericirea, Mob o vizualiza cu maximă concretețe ca pe o umbrelă circulară din crengi și din frunze, cu neprețuitele cireșe ca niște rubine cărnoase și delicioase printre ele, promisiunea unui transfer de frumusețe, energie și prospețime dinspre copac înspre sine. În clipele grele – cele mai grele: cele ce păreau fără ieșire, un soi de tunel tot mai îngust în care, după o vreme, totul se îngusta în așa măsură, încât îți prindeai capul ca într-un clește în tubul pe care ajungeai să îl locuiești, împietrind, ca o larvă uitată – privirea interioară isca dintr-o dată, oriunde s-ar fi aflat, un copac ce se împlinea văzând cu ochii, într-o secundă. Era ca vrejul de fasole al lui Jack, era ca în desenele animate Pixar, unde creionul nu mai lăsa contururi împrejurul personajelor, ci totul părea real, numai culorile erau mai frumoase, mai vii și mai strălucitoare. Cireșul creștea pe loc, cu vigoare, înălțându-se până în cerul intelectului lui, acolo unde imaginația nu îi mai vedea spontan vârful, ci numai de la a doua sau a treia încercare, când ochiul care îl locuia urca într-o nacelă nevăzută până deasupra ultimelor frunze tremurânde în soare… Era falnic și rotund. Era mult mai mare decât se pot vedea, în general, cireșii pe care îi poți atinge cu mâna. Cireșul lui creștea pe un sol minunat și abstract, însă provenea din semințe cu adevărat fermecate, căci ele erau cel mai adeseori disponibile și nu dădeau greș; câte un copac pentru fiecare evadare în fericire și pentru orice producere de hormoni în care intensitatea poftei de viață putea exploda.

Era o bucurie nevinovată? Un paliativ? Refugiul în ficțiune sau realitatea necondiționată, singura care conta? Complicitatea lui Mob cu cireșele se traducea, în viața cotidiană, în perindări pe la tarabele din piețe în perioada de maximă recoltare a acestor fructe. Îi plăceau revărsările pe ziare ale fructelor aglomerate piramidal și frânate din cădere de codițele verzi, adevărate ancore… Nu îl deranja că pomii din care proveneau rămăseseră în livadă, așteptând rodul următor… Văzând cireșele, realitatea pomului din interiorul lui i se impunea, devenea aproape tangibilă.

(va urma)

Published in: on 10 Iunie 2012 at 12:18 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/06/10/alfred-irta-tilt-23/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: