Alfred IRTA: TILT (13)

Între timp, însă, clipele se scurgeau, se prelingeau din ceasurile leneşe, cu limbile pleoştite, ale lui Dali, închipuite, probabil, tocmai pentru asemenea situaţii în care, cum se spune cu un gust care datorează mult picturii unui naiv faimos, Rousseau Vameşul, afară e vopsit gardul, iar înăuntru – leopardul… Căci în vreme ce furnicarul îşi vedea de păşitul pe caldarâm, iar Mob părea, dintr-un punct de vedere exterior, că păşeşte într-un pătrat circular sau într-un cerc înscxris într-un patrulater cu laturi mai mult sau mai puţin egale, ceasornicele interioare ale domnului Mihai Orlando Beran alergau cu o viteză ameţitoare.

Este, fără îndoială, o ciudăţenie această dualitate a timpului fizic, măsurabil, şi a celui subiectiv, dificil de estimat după un etalon propriu (poate doar electrocardiogramele şi tensiometrele ar putea suprinde nişte urme ale lui, dar, oricum, procedura ar rămâne mărturisitoare mai curând pentru „umbra” timpului interior). Totuşi, ea nu este singura legată de plasarea bietului om – oricare ar fi el – la răscrucea fluxurilor temporale. Fiindcă, nu doar că tempo-ul evenimentelor subiective, ferite de privirea celorlalţi, este fluctuant, capricios, sălbatic, chiar, dar, mai mult decât atât, el este şi circular sau stagnant, băltitor sau indecis, ezitant.

Probabil că asta este una dintre marile libertăţi ale omului, pe care de obicei o trece cu vedere sau o percepe de-a dreptul greşit: curgerea meandratică, abracadabrantă, şerpuitoare, imprevizibilă, a timpului inimii. (Fireşte, nu a inimii în sens precis şi anatomic; mai degrabă a inimii şi a creierului, împreună sau separat oarecum, căci se ştie prea bine că în ceea ce ar trebui să fie marşul lor oarecum în acord, la unison, cot la cot, când inima, când creierul o iau, în competiţie, una împotriva celuilalt, sau invers…)

Dacă am fi cu adevărat liberi în noi înşine, şi dacă am fi antrenaţi în a proceda astfel, se prea poate ca măcar unii dintre noi, oamenii, să ne oprim din când în când la marginea amazonului interior pentru a-i contempla curgerea, căci timpul acesta ofidian, asemeni şarpelui care se mai ridică, la răstimpuri, pe coadă, scrutând zările, ne-ar permite să privim, pe o rază anume, a „vizibilităţii care nu vede”, chipul în care ritmurile noastre nevăzute, dar adevărate pe cât de adevăraţi suntem şi noi, îşi ţin respiraţia sau aleargă, fac bucle şi se întorc, ori înaintează maiestuos şi rectiliniu.

(va urma)

Published in: on 26 Mai 2012 at 12:16 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/05/26/alfred-irta-tilt-13/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: