Alfred IRTA: TILT (2)

Cum se tot învârtea încoace și încolo, Mob știa foarte bine și altceva ignorat de toată lumea. Nu el făcea mișcările acelea, nu el o lua când încoace, când încolo, după doar câțiva pași… Era lumea însăși cea care făcea asta, urmându-l ca un buldog de pază, hăituindu-l ușor, discret, dar fără a obosi, neîncetat, când încoace, când încolo. Degeaba fugea din decor, pășind, de altfel, calm, aproape impozant, cu un aer abstract pe figura lui chelioasă, dar cu trăsături echilibrate, în pofida nasului cam borcănat, după o clipă lumea se înșiruia din nou pe flancuri, înainte și, probabil, și înapoia lui. Rămânea, desigur, o mică speranță că înapoi rămânea ceva ca un siaj înspumat, o dâră de liniște, curățenie și nimic… Dar nu. Îndată ce făcea stânga împrejur, Mob descoperea că lumea venea cu repeziciune și îl învăluia în tuluri și mătăsuri și catifele colorate, dându-le forme recognoscibile care îi ridicau în gât un nod fiindcă alcătuiau decorul convențional al oricărei vieți omenești previzibile: case stradă, mașini, firme, scuipați și flori, siluete umane intens odorizate și pertinent expuse în peisaj cu dinamica lor de doi bani…

Din exterior, privirea indiferentă a străzii vedea un bărbat de patruzeci și ceva, poate chiar de cincizeci de ani, nici subțire, nici gros – dar, de fapt, și subțire, și gros, căci picioarele lui erau mai curând subțiri în raport cu burtoiul răsfrânt peste centură și evidențiat de cămașa lui cadrilată, în felul detestabil și comun al slabilor care se îngrașă selectiv, făcând doar burtă, șolduri și gușă – cu o frunte dilatată de calviție, sclipind vag înrourată de la căldura bună a zilei, pendulând, poate în așteptarea cuiva, printre băncile din fața librăriei și a restaurantului cu nume italienesc, nu departe de mesele întinse sub umbrele, ținute la dispoziția oricărui client dar mai cu seamă a turiștilor…

Era una dintre acele situații de viață în care nimic nu se întâmplă în timp ce totul se întâmplă fără ca lucrurile să devină, în vreun fel sau altul, vizibile sau permeabile privirilor. Uneori nici chiar cel în cauză nu află că ele se petrec cu el, socotind greșit că, de fapt, e o clipă indiferentă, rostogolindu-se obscur pe urma celorlalte, într-un mod cu totul lipsit de rost și înafara oricărei semnificații. Cel care gândește astfel nu este însă, decât, cineva îndoctrinat să creadă în semiotică; în semne, adică, și în semnificații, în coduri și în comunicare; în evenimente ce scot oamenii și lumea din indistincție și în existența indistincției… Poate o simplă greșeală de interpretare, de situare, de înțelegere.

(va urma)

Published in: on 12 Mai 2012 at 8:30 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/05/12/alfred-irta-tilt-2/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: