„– Sfințiți părinți, nu vă puneți cu mine, că omul aflat la necaz, când mai e și cu oarecare experiență, și vine de unde vin eu, nu permite să îi stea nimic în cale. Ce, mă credeți dobitoc?! Nu mă siliți, umblând cu fățărnicii, că acuși vă trag o amendă pentru lipsa oricărui mijloc asigurator, fie el și un biet lacăt, de la intrarea în clopotniță, de vă va ustura până poimarți. De când crede provincia că e mai deșteaptă decât Mitropolia?! Ce știu eu e sfânt, iar dosarele vostre le-am supt zi de zi, vreme de un semestru, în toate zilele de post, să mă întăresc și să îmi frânez progresiv turbarea… Așa că…” „– Să nu vă supărați pe noi, luminate domnule inspector și părinte”, glăsui Iorgomultul, schimbând iute macazul, spre a nu îngădui să se îngroașe gluma, dar și spre a orienta clar și rapid în teren și pe colegii de pericol, „dar umblă multe zvonuri și bârfe, iscate de te miri cine…” „– Eu n-am întrebat nimic și nu știu nimic, decât dacă trebuie. Dar am mare nevoie de ajutor, fiindcă numai acatistele și rugăciunea nu mai ajută…” „– Dar oare ce să se fi întâmplat?” „– S-a întâmplat ce s-a întâmplat! Nu e treaba nimănui, și mai bine n-ar fi fost nici a mea, să mă credeți… Dar am nevoie de luminare directă din ceruri, și aud că părintele are o intrare mai specială…” Ploconaș Coconaș, roși, păli, își mușcă buzele – toate simultan –, iar apoi zise: „– Vorbiți, cred, de cuvântul Maicii Domnului…”
Luat repede, străinul nu fu sigur că înțelege ce spune celălalt, așa că așteptă, privindu-l țintă, noi lămuriri.
(urmează mai departe)
Ovidiupecican's Blog 
Lasă un răspuns