BOKIA 2: Cap. 20: Pretenții…

„– Situația este, desigur, îmbucurătoare…”, se declară mulțumit, mai mult de formă, cel înconjurat de toate atențiile improvizate posibile, semn că se gândea la altceva și că de abia de acum încolo putea surveni mutarea nebunului sau a calului la G6. „Ar mai fi însă ceva…” „– Poftiți! Spuneți! În numele cerului…”, îl rugară în cor cei trei.

După o clipă de neașteptată sfială, care se citi în chip ambiguu în ochii aceluia, deveniți perplecși și bovini ca la trecerea unei pungi cu rahat fix pe lângă nasul clasic ce îi orna figura, vicarul zise: „– Vreau și eu, dacă se poate, un dat în cărți… Aud că părintele Ploconiu ar putea să mă ajute…”

Aha! Aproape că săriră un pas înapoi auzind una ca asta. Cine naiba turnase? Îi credea atât de naivi încât să…?! Totuși, nu avea în față niște începători. „– Eu?!”, începu să zică Ploconiu, din a cărui mânecă numai nu cădeau cărțile bine pitite, după un model învățat din jupânul Alcofribas și al lui inimitabil Paniurj, prin clinele și cutele sutanei, unde n-ai fi crezut… „– Domnule inspector patriarhal”, mârâi însă, tot mieros, șeful cel iorgos, fiind mai bătrân și mai cu experiență. „Nici unul dintre noi nu se ocupă cu dintr-astea! La noi regulile sinodale, dogmatice și de procedură sunt ca venite direct din Sfânta Sfintelor!” „– Se poate, părinte?! Dar ce pricină aveți cu noi?!”, mugi grijuliu și părințelul intermediar.

Însă inspectorul le-o curmă iute.

(mai departe, mai departe)

Published in: on 6 mai 2012 at 9:56 am  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/05/06/bokia-2-cap-20-pretentii/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: