BOKIA 2: Cap. 14. Musafirul

Și era unul, la părinți, și mândru-n toate cele: costum Armagnani, pantofi Guiqci, apă de colonie Banderias-Delon-Băselu… Iar gentuța de pe umăr, din piele, era Hartmann Color…

Apropierea lui stârni un fel de valuri imperceptibile, dar reale, printre sutanele mișcătoare din altar. Atât Iorgomitul, cât și ceilalți doi prelați, înghețară pe ei de groaza instantanee că slujiseră în pielea goală și îi văzuse cineva. Era însă numai un efect instantaneu și rarissim al caracterului oniric al meseriei lor. De fapt, trecu neobservat de alții, ca unul ținând de resorturi la care muritorii de rând nu au acces.

„- Domnul fie lăudat!”, atacă străinul, ciocănind precaut, dar cu spatele scândură, în Porțile Împărătești. „- Lăudat fie Domnul!”, căzură mecanic de acord cei trei, aliniindu-se în fața portiței daurite, gata, la o adică, să facă tot ce trebuia pentru a nu cădea prost. „- Sunt părintele Laurențiu Tărăboi, vicar la Patriarhiei, numnit de curând membru în comisia de control și licențe…” „- Măria Voastră…!”, se trezi vorbind maestrul cartolinelor de joc, cel mai tânăr dintre mușchetarii bisericești ai locului. Apoi însă își luă seama la inadecvarea vorbei și tăcu, fiindcă între timp, ieromonahul Iorgomit avusese vreme să prindă un pic de glas. „- Sfinția Voastră!”, se repezi cu întreaga-i corpolență, șeful, la oaspete, „de când vreau să vă cunosc. Am auzit de dvs. de multă vreme și v-am căutat ca disperatul la sinodul de alegere al noului Patriarh când v-ați ascuns ca să nu vă…” „- Să lăsăm astea, părinte…”, îi tăie vorba noul sosit, dornic să treacă la lucruri mai importante. „Unde putem sta de vorbă cu toții nestingheriți?”

(abia a început! continuă)

Published in: on 29 Aprilie 2012 at 2:20 pm  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

The URI to TrackBack this entry is: https://ovidiupecican.wordpress.com/2012/04/29/bokia-2-cap-14/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: